Joi, 20 martie, are loc evenimentul: Impozitul minim global de 15%: Cadrul de implementare a Directivei Pillar 2 în România. Participă →
Persoanele care obțin venituri din postări pe Facebook, Instagram, TikTok ori alte rețele de socializare au obligaţia să le declare şi să plătească pentru ele impozit pe venit, taxe și contribuţii la stat, potrivit unui ghid publicat joi de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Veniturile pe care le au persoanele fizice din transferul de monede virtuale sau criptomonede, așa cum sunt acestea mai cunoscute, dar și a jetoanelor nefungibile (non-fungible token - NFT) trebuie declarate, iar pentru ele trebuie plătit atât impozit, cât și contribuții la stat, potrivit unor broșuri publicate joi pe site-ul propriu de către ANAF. Citește articolul
De indemnizația destinată pensionarilor care sunt membri ai uniunilor de creatori trebuie să beneficieze, în baza principiului constituțional al egalității în drepturi, nu doar cei din sistemul public de pensii, ci și cei din alte sisteme de pensii, au stabilit judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) într-o decizie recent publicată în Monitorul Oficial. Acest lucru dă posibilitatea mai multor categorii de pensionari de a beneficia de indemnizația pentru cei ce sunt membri ai uniunilor de creatori. Citește articolul
Sprijinul financiar în valoare de 250 de lei primit, o dată la două luni, de pensionari și de alte persoane cu venituri mici pentru asigurarea de alimente și mese calde se va putea folosi, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbaterea senatorilor de miercuri, și pentru cumpărarea de medicamente. Citește articolul
După cum s-a stabilit în 2022 prin lege, copiii și juniorii ce participă, ca reprezentanți ai unui club sportiv, la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor putea beneficia lunar de un stimulent financiar în valoare de 150 de lei. Totuși banii nu se primesc din acest an, deoarece aplicarea măsurii a fost amânată pentru 1 ianuarie 2024. Citește articolul
Legea sănătății a suferit mai multe modificări importante în 2022, una dintre ele permițând acum persoanelor neasigurate să beneficieze de asistență medicală în cabinetele medicilor de familie. Pentru a putea primi aceste servicii, cei ce nu sunt asigurați trebuie să se înscrie pe lista unui medic de familie, iar cei care sunt deja pe o astfel de listă, să se reînscrie sau să se treacă pe lista altui medic. Citește articolul
Organizarea a nu mai puțin de 144 de de consulate itinerante (mobile) în 25 de state apare în calendarul anual publicat chiar azi de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Acestea vor ajuta românii din străinătate care sunt stabiliți la distanță mare față de un oficiu consular permanent să aibă mai ușor acces la acte notariale, documente de călătorie și de stare civilă sau alte acte din România. Citește articolul
Multe persoane pleacă, pentru perioade mai lungi, din țară sau se reîntorc aici, fiind important pentru acestea să știe cum se stabilește rezidența fiscală în România, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) publicând luni un ghid oficial în acest sens. Citește articolul
Salariații din țara noastră, fie că vorbim despre cei de la stat sau cei din mediul privat și indiferent de domeniul de activitate, ar putea primi o zi liberă plătită în ziua în care-și serbează nașterea, potrivit unui proiect legislativ aflat, de luni, în dezbaterea senatorilor. Citește articolul
După cum s-a stabilit acum aproximativ un an, din ianuarie 2023, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se indexează anual, automat, cu valoarea anuală a inflației. Asta înseamnă că, de principiu, valoarea alocațiilor pentru copii se majorează anual. Alocațiile din acest an se majorează cu aproape 14%, valoarea inflației anunțate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru 2022. Citește articolul