avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 849 soluții astăzi
Forum Activitate roman gheorghe

Activitate roman gheorghe

Discuție Imobiliare
Am o casă construită între anii 1987 1993 fără autorizaţie pe pământul bunicilor. Ei au titlul de proprietate pe teren. Care ar fi procedeul pentru a putea intra în posesie cu acte în regulă , asupra terenului şi a casei.-intabulare, cadastru.
Am cumpărat un teren de la o persoană ca fiind moştenitoare alături de ceilalţi fraţi ai ei pe titlul de proprietate pe baza unui precontract de vânzare. Expiră termenul prevăzut pentru perfecţionarea contractului, iar persoana vânzătoare a decedat. Ceilalţi moştenitori îmi spun că dacă am cumpărat terenul să-l ţin sănătos nu au nici o pretenţie dar nici nu mai vor să perfectăm actele. Printr-o hotărâre judecătoreascăpot să fiu proprietar de drept al terenului şi să-l intabulez pentru a-l trece în cartea funciară?
Discuție Cod electoral
O persoană neinregistrată politic într-un partid, poate candida ca independent la funcţia de primar şi pe lista unui partid la consilieri locali?
După care lege se pot închiria sau concesiona pajiştile comunale în anul 2013. La legea 214/2011 nu sunt Metodologii apărute.
La o grădiniţă din oraş cu program prelungit, administratorul are vârsta de pensionare la data de 1 nov. 2012. Poate să iasă la pensie şi să rămână şi administrator încă 1-2 ani, prin cumul de funcţii ? Sau cum se procedează cu postul în acest caz?
Încadrat până în iunie 2008 pe post de bibliotecar şi director de Cămin cultural cu îndemnizaţie.(printr-o hotărâre a Consiliului Local) Din iunie 2008 până în iunie 2012,ocupând funcţia de viceprimar la o comună, a fost suspendat din bibliotecar şi din director de cămin cultural,iar posturile nu au fost ocupate nici pe perioade determinate. În iunie 2012 nemaiocupând funcţia de viceprimar ,poate reveni la ambele posturi sau numai la cel de bibliotecar (fiind un post contractual)? Cum se poate interpreta art.28 din Legea 215 a administraţiei publice locale.(Primarul actual nu i-a mai acordat şi funcţia de director Cămin Cultural)
Discuție CO
Pe data de 27 iunie am fost investit viceprimar la o comună şi sunt cadru didactic titular, m-ar interesa pentru cîte zile lucrătoare voi putea lua indemnizaţia de CO de la şcoală?
Sunt cadru didactic şi din data de 25 iunie am intrat în concediu de odihnă 62 de zile. În data de 26 iunie am fost ales viceprimar de comună. Voi mai putea efectua concediul de odihnă? De când voi primi indemnitaţia de viceprimar? Cum se procedează în acest caz?
Discuție LEN
Vă rog să-mi spuneţi cum se corelează art.248 alin.4 din LEN /2011 cu art. 14 din OMECTS 3753 din febr. 2011? Concret :învăţătorii sau educatoarele absolvenţii de facultate cu licenţă promoţia 2011 pot fi încadraţi şi plătiţi ca profesori S pentru învăţământul preşcolar sau primar?(cei din promoţiile anterioare sigur).În ce sens art.248 (4)se aplică din 1 sept. 2011, căci absolvenţii din 2010 şi anterior erau deja plătiţi la nivelul studiilor
Pe ce treaptă de încadrare se poate afla un absolvent al Liceului Pedagogic care a terminat studiile universitare (BOLOGNIA I) cu examen de licenţă fiind titular ca învăţător.