este foarte important sa nu existe ,,se pare ca''.Este foarte probabil sa fi dezbatut succesiunea dupa trecerea celor sase luni(termenul de acceptare). Daca a facut dovada acceptarii tacite, din punctul meu de vedere solicitati degeaba anularea certificatului de mostenitor, atata timp cat sunteti considerat renuntator la mostenire(nu ati acceptat in termen de sase luni de la deces)
daca si-a construit casa cu acte in regula ar trebui sa gasesti actul doveditor la primarie(de unde a solicitat autorizatia de construire) si la Administratia financiara(unde a deschis rolul fiscal)
Nota de instiintare, fiind trimisa de Administratia Finantelor Publice trebuie depusa in cadrul dosarului de faliment. Faptul ca va instiinteaza ca si-au majorat cuantumul ,,pretentiilor'' calculand penalitati pare la prima vedere apa de ploaie. Stimatul coleg v-a raspuns foarte bine in ceea ce priveste atragerea raspunderii administratorului sau chiar a persoanelor din conducere, insa debitorul instiintarii de plata este societatea. Numai ca urmare a unei hotarari judecatoresti se poate dispune trecerea debitului in sarcina administratorului sau a mostenitorilor acestuia.
Va supun atentiei urmatorul aspect! Pentru a se respecta ,,scopul'' infiintarii unei societati cu actiuni la purtator (anonimatul si procedura foarte simpla prin care actiunile isi schimba proprietarul) de obicei se numesc cei cinci actionari fondatori (masca) care de principiu se prezinta cu cate o actiune in manuta. Sunt foarte importante prevederile actului constitutiv...cele derogatorii (sau in completare, daca va suna mai bine asa) de la Legea 31!
deductibilitatea cheltuielilor nu tine de forma contractuala ci de prevederile(continutul) actului. Administratia financiara iti recunoaste dreptul de a-ti deduce cheltuielile doar daca acest fapt este prevazut expres in contract.
corect. Unicul asociat poate fi administrator(neremunerat) dar nu poate detine si calitatea de salariat.
nu este obligatoriu. Daca il inchei pe 3 ani esti obligat sa il notezi in cartea funciara, asa ca nu este recomandabil avand in vedere procedura, decat daca este un contract important.
ca administrator trebuie sa convoci AGA(cel mai sigur prin executor) si sa ai pe ordinea de zi un punct privitor la iesirea ta din societate(ata ca asociat cat si ca administrator). Dupa ce finalizezi procedura de convocare(de 2 ori), poti sa te duci fara probleme in instanta, unde ai de ales intre mai multe actiuni (dizolvare, excudere, iesire din societate)
in cazul in care este unic angajat la Imm trebuie sa aiba un contract de durata normala (8 h), iar in cealalta parte contract partial.(daca nu sunt incalcate prevederile Codului Muncii privitoare la durata zilei de munca)
Discutia poate fi foarte larga si garantat ca vei primi chiar si de la instantele de judecata opinii diferite. Parerea mea este ca bunurile pe care x le-a adus ca aport la y sunt considerate a fi o investitie(echivalent titluri de participare). Ca sa anulezi aportul trebuie sa probezi ca aceasta instrainare a fost facuta in paguba creditorilor, ceea ce mi se pare extrem de dificil deoarece acestora li se naste(in primul rand) un drept de creanta asupra actiunilor pe care x le detine la y. Ar fi o varianta sa anulezi aportul in eventualitatea in care bunurile ar fi subevaluate(dar ar trebui sa m,ai studiezi daca aici nu devin aplicabile termenele de atac prevazute de Legea 31)