Sa plecam de la definitia tranzacţiei (art. 1704 Cod civil): convenţie bilaterală, cu titlu oneros, prin intermediul căreia părţile convin să-şi facă concesii reciproce,
în scopul de a pune capăt unui proces sau de a-l evita.
Condiţiile de validitate ale tranzacţiei trebuie examinate ţinând seama de regulile instituite de Codul civil în art. 1704 şi urm., de regulile speciale reglementate de acte normative speciale pentru diferite materii, cât şi de regulile generale privind validitatea convenţiilor, reglementate în art. 948 şi urm. C.civ.
Art. 1706 alin. 1 C.civ. stabileste că pot forma obiect al tranzacţiei numai drepturile de care se poate dispune. Acestea sunt, în general, drepturile patrimoniale. Astfel,
nu pot fi tranzacţionate drepturi personal nepatrimoniale: statutul civil al persoanei, pensia de întreţinere, dreptul de autor etc.
Când părţile litigante prezintă instanţei un înscris semnat de ele, prin care se pune capăt procesului, litigiul este deja stins şi instanţa va lua act de tranzacţie, însă nu fără a o examina şi a o pune în discuţia părţilor pentru a vedea dacă, prin aceasta, ele nu urmăresc scopuri ilicite, dacă părţile au capacitatea de a contracta şi dacă şi-au dat consimţământul în mod valabil. În cazul în care se constată vreun motiv de invaliditate, actul de dispoziţie al părţilor va fi înlăturat şi se va trece mai departe la judecata în fond a cauzei (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 683/1983, în Culegere de decizii pe anul 1983, p. 160; decizia nr. 1564/1981, în Culegere de decizii pe anul 1981, p. 230; decizia nr. 1241/1962, în Culegere de decizii pe anul 1962, p. 299; decizia nr. 952/1959, în Culegere de decizii pe anul 1959, p. 296).
;)