Buna seara,
Supun atentiei dvs urmatorul subiect:
- Am lucrat la o firma aprox. timp 3 luni
- La angajare nu mi s-a luat cartea de munca
- In contractul de munca nu sunt trecute cele 5 zile de proba
- Am plecat de la firma respectiva prin demisie cu cele 15 zile de preaviz conform clauzei contractuale
- Firma nu mi-a platit decat o singura luna lucrata
- Pentru celelalte 2 luni a facut niste plati partiale (c/val bocuri de masa ) dar nu si salariul propriu-zis)
- Am solicitat in scris decontarea sumelor restante, dar nu am primit raspuns.
- Am solicitat o adeverinta care sa ateste perioada lucrata, nu mi s-a eliberat.
- Am facut sesizare la ITM, in urma careia am primit raspuns ca angajatorul refuza sa puna la dispozitia inspectorilor de munca actele necesare controlului si ca ITM a santionat contraventional respectiva firma.
- ITM confirma intr-un raspuns oficial la o alta sesizare faptul ca firma in cauza este in insolventa si ca are desemnat un administrator judiciar
- Nereusind sa rezolv problema pe cale amiabila, am formulat o cerere de chemare in judecata prin care solicit obligarea paratei :
- la plata sumelor restante (salariul pe 2 luni)
- la plata de daune interese(echivalentul unui salariu)
- la eliberarea adeverintei pentru perioada lucrata
- Cererile adresate in scris firmei angajatoare si la care nu am primit niciun raspuns, le pot considera incercari de conciliere ?
Nu imi pot permite avocat.
La registratura mi s-a spus ca trebuie sa platesc taxa de timbru 204 lei si timbru judiciar 3 lei.
In atare situatie, fiind vorba de un litigiu de munca, se taxeaza ?
Mi-ar fi de folos daca mi-ati putea oferi niste sfaturi utile in acest sens.
Va multumesc mult !
Nu trebuie sa va dati batuta. trebuie sa depuneti declaratie de creanta la dosar pentru salarii pentru ca atunci lichidatoarea judiciara este obligata sa o analizeze si poate chiar daca ea nu va admite cererea judecatorul sindic va fi mai uman. Ati putea sa luati legatura cu contabilul societatii si sa faceti rost de statul de salarii pe care semnat de lichidatorul judiciar sa-l depuneti la Itm.
o data ce sunteti inscrisa in tabel va puteti recupera banii si din Fondul de garantare al salariilor.
Drumul este lung, dar important este sa nu renuntati.
In privinta schimbarii lichidatorului judiciar pe de o parte daca nu sunt bani sau bunuri nici creditorii nu sunt interesati de procedura, iar pe de alta parte nu va ajuta cu nimic pentru ca nu aveti de unde sa stiti ca alt lichidator judiciar nu va proceda la fel.
Avâd în vedere că, ITM, va comunicat faptul că societatea comercială la care aţi fost salariat a intrat în insolvenţă, soluţia pentru rezolvarea problemei este aceea de a lua legatura cu judecatorul sindic desemat în cauza de insolvenţă, în conformitate cu Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei cu modificările şi completările ulterioare, pentru a vedea în ce stadiu se află insolvenţa.
Conform Legii nr. 85/2006, "insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor baneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile" (art. 3 pct. 1).
Întreaga procedura de insolvenţă se se desfaşoară sub controlul direct sau indirect al instantei judecatoreşti, prin judecatorul-sindic desemnat sa gestioneze respectivul dosar de insolventa.
Potrivit art. 6 alin.(1) din lege, asa cum a fost ea modificată, cu excepţia cererii de recurs prevazut la art.8, competenţa aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială îsi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comertului.
În temeiul legii sus menţionate dumneavoastră aveţi calitatea de creditor cu rang privilegiat, conform art.3, pct.7 “ prin creditor se înţelege persoana fizică sau juridică ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul definitiv consolidat de creanţe şi care poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului.”
Creanţele salariatilor se înregistrează de drept de către administratorul judiciar/lichidator în conformitate cu evidenţele contabile, deci fară a fi necesară o cerere din partea dumneavoastra - art 64 ”Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului”
De asemenea, la plata creanţelor, drepturile rezultate din relaţii de munca au prioritate - art.123 “Creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4);
2. creanţele izvorâte din raportul de muncă;
Sper ca v-am lamurit!
Tania GRIGORE
Este un litigiu de munca si nu trebuie sa achitati taza de timbru,
Inspectorii ITM nu va ajuta in asemenea situatie, trebuie sa apelati la instanta, sa va puteti recupera drepturile salariale.
In asemenea situatie am fost implicata personal si am castigat in instanta drepturile salariale, angajatorul meu se afla in insolventa.
Drumul e lung si greu, dar merita......
am si eu o situatie usor asemanatoare,lucrez la o firma si de vreo 3 luni nu mi-am vazut remunereatia,decit mici sume cu taraita si cu lupte aprige.Se pare ca aparut o tagma noua de patroni sau cel putin acum am descoperit-o eu,si anume,faci citeva curse (lucrez la o firma de transport ,tir),i-ti plateste prima cursa dupa alte citeva si in felul acesta constati ca sau adunat aproape 1000 euro si cind i-ti ceri drepturile constati ca nu le vei primi,pt.ca totul este gajat la banca,casa,parc auto firma,etc si mi s-a spus de catre un specialist ca nu prea am cum sa mii recuperez deoarece de banca nu te prea poti atinge de nimic in situatia asta,chiar de cistigi procesul.Mai mult actele mele de munca nu sunt inregistrate.Am o gramada de dovezi,pt itm,arr(autoritatea rutiere romana),dar tot nu ma ajuta la nimic.Deci m-am hotarit sa-mi fac singur dreptate,anume,la urmatoarea cursa daca duc tirul la dezmembrari piese,pt ca de vindut nu am cum,ce consecinte ar avea asupra mea dpdv legal? Astept un sfat.Va multumesc.
Raspuns = Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
Du-te la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca si inregistreaza o cerere pentru plata creantelor salariale conform legii romanesti si europene. Insolventa poate dura 2-3 ani, dar conform directivei europene statul este obligat sa protejeze salariatii victime ale neplatii salariilor pana la solutionarea procesului de insolventa.
Si sa fim seriosi: o firma nu intra in insolventa de inocenta ce este conducerea ei!
Evident ca intra in insolventa tocmai pentru a fi la adapost de procese legate de dreptul muncii (degeaba urmezi sfatul avocatilor de pe-aici sa o dai in tribunal pe dreptul muncii, ca firma nu va fi afectata cu nimic), de procese intentate de alti creditori (tot firme) si, evident, judecatorii cei putrezi din Romania vor alege executorul judecatoresc cerut de vechea conducere a firmei si nu cei ceruti de creditori. Iar executorul judecatoresc fiind pe-o mana cu vechea conducere, va cere instantei mentinerea vechii conduceri, reorgaizare judiciara la nesfarsit, si in perioada asta vor stoarce tot din firma pe plata comisioanelor si onorariilor executorului judecatoresc si a conducerii folosite de el in procesul de insolventa (reorganizare judiciara) pana cand vor zice "mda... trebuie sa declaram falimentul" si atunci se trezesc toti creditorii si fostii salariati ca nu mai au de unde sa recupereze creantele.
Si... roaga-te ca judecatorul sa fi pronuntat clar ridicarea partiala a dreptului de administrare pentru vechea conducere, ca altfel executorul judecatoresc are motiv sa nu trimita statele de plata catre AJOFM. Daca judecatorul este pe-o mana cu executorul judecatoresc si cu vechea conducere, atunci iti vei vedea salariile restante (3 salarii conform legii) numai dupa ce se declara falimentul (= ridicarea totala a dreptului de administrare pt vechea conducere).