avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 519 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Imi place acest blog...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Imi place acest blog...

Sunt cateva bloguri pe care le citesc cu placere. Unul dintre acestea este al lui Vlad Petreanu (Amar de Zi), un jurnalist inteligent, fost ‘’antenist’’ care si-a dat demisia de curand de la trustul autointitulatului cool mogul – de care de asemenea imi place, e dreptul meu :)
Poate aveti si voi bloguri pe care le urmariti, spuneti aici...

Acesta este textul in care a descris ''procesul'' de lichidare dupa ce si-a dat demisia.

Lichidarea
- Cleşte sertizor.
- Ce-i aia?
- Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
- N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
- Aşa figuraţi.
- Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
- E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
- Păi şi-atunci?
- Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
- Mai aveţi un brother touch.
- Asta chiar nu ştiu ce e.
- Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
- ªi un generator.
- Generator? Cum, generator?
- Ton generator.
- Adică generator de ton? Nu de curent?
- Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica (“doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
- Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. ªtiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
- Ce fel de flotoare?
- D-alea de veceu.
- ªi vine cineva să le verifice vreodată?
- Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
- ªi să vă zic una tare.
- Ia zi.
- ªapa de beton din platoul ăsta din stânga?
- Nu cred.
- Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
- Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. “Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
- Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
- Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
- Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
- Cum?
- Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
- Păi şi ce fac acum?
- Acum le predaţi.
- Cui?
- Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
- Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
- Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
- Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
- Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:47, 14 Iunie 2017
Multumim, @eumarian, pentru prajitura oferita :) Delicioasa...
Mai vrem, ca nu toti stim limba engleza atat de bine incat sa-i prindem si subtilitatile. Plus ca astfel de prajituri nu ingrasa precum acizii grasi ''nesăturaţi '' :yes:


Recomandare de seară – Aveţi grijă la acizii graşi nesăturaţi

Călăraşu
Nu înţeleg îndârjirea cu care producătorii sunt constrânşi să menţioneze valoarea nutritivă a alimentelor pe ambalaje, în timp ce otrăvurile se ascund slobode sub denumiri care nu ne spun nimic.

Nu e evident că nu de la pătrunjel sau de la ceapă verde nu te mai încap pantalonii, ci întâmplător poate chiar de la alune cu bere sau dulciuri, de exemplu? Aceste informaţii despre calorii nu cred că sunt chiar vitale, până la urmă trebuie să existe şi o formă de selecţie naturală în lumea asta modernă, doar nu putem fi toţi zvelţi şi frumoşi.

Am întâlnit şi cazuri aparte; de exemplu valoarea calorică raportată standard la suta de grame pe o sticluţă de sos jalapeno de 50 de grame. Ori asta e cel puţin bizar, pentru că dacă ai apucat, sau ai de gând să ingerezi o sută de grame de jalapeno, ultima ta problemă ar fi grija pentru siluetă! Este genul de produs alimentar la care ar trebui să se raporteze nu valoarea energetică, ci mai degrabă reacţiile adverse.

[ link extern ] /
Si acest blog imi place :dance:

[ link extern ]

Cand tanguera a dansat la Brasov am fost si eu... :dance3: Chiar daca numai in doua zi de concurs :(
tanguera rulz =D> =D>
O sa-mi iau si eu o rochie albastra, ca pana acum numai de-alea rosii am avut si cred ca de-aia nu-mi ieseau pasii :slap:


Cum am câştigat primul milion de dolari din Google Adsense
Ovidiu Eftimie

Ma duc la o bancă din Braşov să-mi ridic banii trimişi de Google prin WU. Că erau 100 de euro sau un milion de dolari, acum nu mai contează. Oricum câteva ore mai târziu mi-au fost confiscati de filiala locală a ANI, nevastă-mea, care a venit cu idei de-astea ciudate cum că ar trebui să ne plătim şi nişte datorii mai întâi, nişte facturi şi-abia dacă mai rămâne ceva să cumpărăm câteva rafturi de bere.

Aveam la mine toate datele necesare pentru a încasa bani prin WU, expeditorul, codul special, suma exacta, tot. Doamna de la ghişeu întreabă totuşi.
- De la cine primiţi banii?
- De la Google Ireland Ltd.
- Da, înţeleg, dar de la cine?
- De la Google doamnă, e o firmă de internet.
Doamna continuă să tasteze neîncrezătoare. Toate datele se potrivesc, dar ea insistă.
- Dar cum îl cheamă pe cel care v-a trimis banii?
Îmi blestem ghinionul de a fi singurul braşovean care a primit vreodată bani de la o firmă prin WU şi-i zic:
- Google Popescu doamnă! Femeia mai tastează nemulţumită vreo cinci minute şi-apoi îmi spune:
- Să ştiţi că nu-l cheamă aşa :confused:

[ link extern ] /
Cum o fi mai bine :hm:

De bunavoie si nesilit de mine
Simona Catrina

Rabd cu vitejie un cliseu. In coltul rosu, o puzderie de prietene maritate se satura galopant de viata de familie in care s-au varat cu faloasa lacomie, acum cativa ani. In coltul albastru, celibatarele platesc acatiste pentru dezlegarea cununiilor.

Am fost nevoita sa tac si sa inghit conferinte intregi despre cat de fericita sunt eu, mi s-a explicat in repetate randuri ca plesnesc de noroc, fiindca n-am familie si fac tot ce-mi trece prin cap, n-am obligatii, urgente casnice, rapoarte de dat, constrangeri matrimoniale.

Nu indraznesc aproape niciodata sa ma lamentez in fata vreunei prietene casatorite (in afara de Alice a mea, care ma intelege orice-ar fi si e miraculos atipica), fiindca primesc in nas o riposta standard despre bafta mea chioara de a dormi pe diagonala patului, de-a ma inveli cu toata plapuma si de-a manca direct din conserva. Nu ca ele, care indura sforaieli, mofturi gastronomice pe tema sosului picant, vizite la soacre si meciuri de fotbal stinse cu bere.

Desi admit ca relatiile neconcubinale sunt cu mult mai aerisite, mai romantice si mai interesante, de fiecare data cand flirtez cu un tip (nu mai vorbim de indragosteli sau relatii), creierii mei mai deschid un window si cateva taburi, iar mintea desira un slide-show penibil. Ma vad mireasa (nu stiu pana la ce varsta venerabila am sa mai delirez ca flutur festiv in rochie bufanta), langa un mire obligatoriu imbracat in costum bleumarin, un barbat care nici macar nu seamana cu cel din viata mea, dar e un prototip pe care il oblig sa danseze valsuri lesinate. Sigur, asta n-are nicio legatura cu planurile mele concrete si rationale, e doar un reflex. Cand scap din betia imaginatiei tembele, reusesc sa traiesc cu voluptate ceea ce am la momentul dat.

Am destule zile cand imi binecuvantez celibatul si compatimesc stolurile de amice care, atunci cand scapa pe poarta firmei, se duc glont acasa – au de mers cu sotu’ la supermarket, au de gatit, au de carat copiii spre si dinspre casa. Dupa ce le urez o seara frumoasa in familie, incep s-o lalai prin oras, sa ma intalnesc, vorba lor, cu cine am eu chef, sa iau decizii impulsive in materie de shopping, fara sa aiba nimeni drept de veto. Ajung acasa placut obosita, cumparata, cheltuita, intalnita, cafelita. Ma trantesc pe ce fotoliu vreau, deschid televizorul pe ce canal imi place, mananc in pat, trancanesc un ceas la telefon, dorm in pijama cu elefantei. Si cu sosete.

Apoi, cand mi-e lumea mai draga, ma loveste in moalele capului cate-o zi cu muguri pe care-i adulmec singura, cu ore in care ma plictisesc de propriile ganduri, cu pofta de dragoste sugrumata de temeri, de tresariri, de adoratie desucheata, de confesiuni domestice si tandreturi salbatice, de mese in doi si vacante in patru, de grija zilei de maine, de pijamaua de matase, de pupaceli prostesti, de plimbari desuet de calme, de cearta indragostita, de gelozie, de hachite conjugale. Si-atunci, simt o dorinta incontrolabila sa-mi complic superb existenta.

[ link extern ] /
Ultima modificare: Joi, 30 Iunie 2011
Ares-3, moderator
Pasiune ?

Pasiune? Ce cuvant frumos, ce cuvant impresionant care ne duce pe culmile fericirii uneori si in alte dati, ne imbranceste in disperare. E clar ca acest cuvant poate fi privit din doua unghiuri, cel al iubirii si cel al creatiei.

Pasiunea in dragoste. Pasiunea formeaza o dragoste ce tinde spre absolut si perfectiune, ce nu se complace in mediocru. As putea afirma ca românul este un om pasional. Studiind literatura romaneasca si chiar si filmele romanesti, studiind cu limitele mele intelectuale, aceasta psihologie a românului, am observat ca românul are prin atributile sale, in afara de minunatul simt al umorului si lenevia degradanta, o pasiune ce il mistuie profund. Mai exact, românul este patimas, ma refer aici la dragoste. Românul este individul ce omoara din dragoste, ce iubeste fara limite pana la a considera ca acea persoana ii apartine pe deplin, este o parte din el. Astfel, Puiu Faranga, personaj al romanului “Ciuleandra” scris de Liviu Rebreanu, este un patimas, un infocat al iubirii ce ajunge la nebunie din cauza esecului in dragoste, un om ce omoara deoarece vede in ochii sotiei sale lipsa dragostei pentru el. Dar personajele lui Camil Petrescu, intelectualii ce tind spre absolut? Absolutul in iubire? Gelu Ruscanu, Ladima, Stefan Gheorghdiu doresc perfectiunea iubirii, dragostea ce dureaza o vesnicie, care nu se manifesta prin coborasuri si urcusuri, acea dragoste absoluta care implica aceeasi pasiune ca la inceput sau una si mai mare. Acesti intelectuali ce cauta ideile, aceste personaje fictionale ce se pierd in jocul ielelor, cauta iubirea eterna, iubirea ce nu dureaza 3 luni sau 3 ani, acel sentiment care nu se dizolva, acea dorinta infinita de a iubi aceeasi persoana incontinu.

De ce cautam dragostea si de ce introducem atata efort in a face rost de ea si a o mentine pe o durata lunga? Fiindca avem impresia ca asta ne va face fericiti. Cand, cum, unde? vom fi fericiti iubind?

Revenind la ideea ca românul este un om patimas, care se sacrifica pentru dragoste, un om ce pune atata pasiune in iubire incat nu constientizeaza posibilitatea inexistentei acestei iubiri, putem spune ca aceasta cultura romaneasca ne demonstreaza acest lucru. Marii scriitori si-au expus propriile opinii si idei in carti aratand astfel fiecare, ce inseamna dragostea pentru el. Lucrul comun la toti a fost pasiunea. Camil Petrescu insa vedea iubirea ca o idee absoluta, ceva ce nu suporta greseli, Calinescu privea dragostea ca pe ceva scurt, dar intens, ceva de care trebuie sa fugi pentru a ramane o amintire frumoasa. Slavici vedea dragostea ca o necesitate, ca ceva pentru care individul este nevoit sa se sacrifice. Eminescu supunea dragostea perfectiunii naturii, pe cand Eliade vedea in primul rand in dragoste materializarea ei si nu conceptul de dragoste, mai exact pentru el iubirea nu era o idee ci eros.
Insa, toti acesti scriitori au privit dragostea ca ceva intens, pasional, ceva ce nu se curma rapid, ceva indispensabil omului. Aceasta pasiune ce inebuneste omul, ce infunda uneori partea rationala a decizilor noastre este vitala pentru fericirea noastra? Cineva a spus ca “nimic mare nu se creeaza in lumea aceasta fara pasiune”. Nici o dragoste adevarata nu se poate crea fara pasiune.

[ link extern ] /

Alte discuții în legătură

Epigrama :) ContSters240593 ContSters240593 [i]Recidivistului:[/i] La stalpul infamiei pus Regrete-l chinuiau nespus. Da-n mai putin de-o saptamana, Vandu si stapul pe sub ... (vezi toată discuția)
Blogurile anului 2009 MobilierCafenele MobilierCafenele Deoarece blogurile sunt noul \"trend\" privind informatia pe internet, as dori sa va intreb care sunt, in opinia dvs, cele mai interesante bloguri pe care ... (vezi toată discuția)
Definitii despre viata rodica_post rodica_post Un mesaj foarte frumos pentru toti Cind tu aveai 1an ea te hranea si te imbaia. I-ai multumit plingind toata noaptea. Cind tu aveai 2 ani ea te-a ... (vezi toată discuția)