Casatoria ucide dragostea?
Casatoria ucide dragostea? O imbacseste cu damful blazarii, o pangareste cu sentimentul apartenentei si al posesiunii, preschimba omul de langa noi intr-un obiect de recuzita pe care il detinem cu acte in regula, iar certificatele de garantie arata, cel mai adesea, ca niste certificate de nastere? Sau, de fapt, dragostea se asaza mai tihnit odata ce primeste binecuvantarea lumii si a lui Dumnezeu, verighetele sfintite apara mainile de chemarea ispitelor, iar semenii pe care i-am chemat sa ne fie martori si nuntasi se vor aseza ca un zid viu intre dragostea noastra si rautatea lumii?
Unii spun ca dilema e doar o gaselnita a celor care fug de casatorie din alte motive decat acelea pe care le recunosc cu voce tare. Altii sustin ca e o ingrijorare de care s-ar cuveni sa tinem seama in fiecare zi si in fiecare noapte in care nu mai avem chef sau vlaga sa facem dragoste.
Eu insami am trait o casnicie in care am distrus totul din prea multa tinerete, nu din prea multe rigditate a regulilor. Dar poate ca tot casatoria a fost de vina, iar daca am fi asteptat sa ne inteleptim indeajuns si abia apoi sa ne luam, nu am fi deraiat pana la divortul dincolo de care am impartit casele, visele si copiii – pentru ca nici nu am fi ajuns sa avem toate astea vreodata.
Apoi am traversat o iubire in care partenerul meu s-a scuturat, ingrozit, auzind ca vreau sa ne casatorim. Am aflat cu putin timp inainte sa ne despartim unul dintre motivele care-l determinasera sa nu pretuiasca deloc casatoriile: fiindca, in timp ce concubina cu mine, traia si cu o femeie maritata bocna, care isi insela barbatul cu voluptate. (Mi-a luat ceva timp s-o iert pentru vizitele pe care le facea barbatului meu cand eu eram plecata de acasa, iar pe el nu l-am iertat niciodata pe de-a-ntregul.) Si, ca sa fiu cinstita, intre timp, am strabatut si o poveste de dragoste cu gust salciu, in care eu am refuzat cu obstinatie sa ma casatoresc, declarand raspicat si mincinos ca nu vreau sa fac copii fiindca ma tem sa nu-mi stric silueta.
Abia tarziu, la varsta la care alte femei isi trimit copiii la facultate in Anglia, mi-am gasit dragostea in care nu m-am mai temut nici de casatorie si nici de rusinea ca lumea ne va barfi daca nu ne vom lua cu acte si pirostrii in regula, nici macar dupa ce ni s-a nascut pruncul. Dragostea mare in care am stiut ca totul va fi asa cum trebuie sa fie, dragostea care a pogorat din cer ca un fulger mi-a luminat sufletul. Dragostea pe care o traiesc si azi, dragostea mea pentru totdeauna mi-a adus alt raspuns, cel mai drag, cel mai de pret.
Poate ca, uneori, daca nu stim sa o aparam cu toata duiosia de care suntem in stare, dragostea noastra se va sufoca sub conventii. Sau poate ca, totusi, adevarata dragoste nu izbuteste sa se adaposteasca de risipa decat intre peretii unui camin binecuvantat de Dumnezeu.
La intrebarea care te obliga sa alegi intre casatorie si dragoste, raspunsurile au venit in viata mea pe rand, fara sa semene unul cu altul. Astazi, sunt gata sa jur ca nu exista dragoste fara casatorie, asa cum stiu sigur ca nu ar trebui sa existe casatorii fara iubire. Dar poate ca gresesc. Poate ca voi aveti alte raspunsuri.
[ link extern ] /
:vishenka: