Imi place acest blog...

Cu toate dorim sa gasim un tip "perfect". Dar sa recunoastem SINCER, cati dintre fostii vostri pareau fantastici,si woooww la inceput, doar pentru a afla mai tarziu ca erau “mister wrong” sau sub asteptari? Ei bine, gata cu baietii rai, baietii mamei,sau orice de acest fel!

DESPRE BARBATII "PERFECTI"

Cand cunosti un barbat pentru prima oara, fie ca este online, la bar, la scoala sau la slujba poti simti ca te vrea. Poate fi atras de o privire, o atingere, un compliment, curiozitate sau atentia la detalii. Si trebuie, intr-un timp scurt sa se transforme din acel barbat “virtual” pe care l-ai intalnit pe net (daca acesta e cazul), printr-un mesaj text sau prin telefon intr-un barbat pe care sa il poti simti (sa ii auzi vocea, sa ii simti respiratia). Si in definitiv, ar trebui impins de vointa sa faca un plan si sa duca relatia mai departe. Daca nu este suficient de interesat pentru a suna in avans si pentru a face un plan, nu este destul de interesat pentru a investi emotiile intr-o relatie. In schimb, telefoanele, e-mailurile, si mesajele text nu sunt mesaje adevarate. Nu te poate atinge, vedea, adora, sau cunoaste prin cuvintele unui ecran sau la telefon. La scurt timp dupa ce l-ai cunoscut, ar trebui sa descoperi ca este realizat in cel putin un domeniu al vietii sale.

De exemplu, daca a facut facultate, daca are o slujba buna sau o masina decenta. Daca a mostenit afacerea parintilor, a invatat cum s-a manevreze cu succes. Eforturile sale continua sa creeze noi oportunitati, noi abilitati sau noi castiguri. Desigur, daca progreseaza si nu da inapoi.

Nu ne plac persoanele care fac planuri de viitor pe care nu intentioneaza sa le aplice. Si desigur nici barbatii care ne transmit mesaje care sunt confuze si dificil de descifrat. Un barbat spune ce vrea si vrea ce spune. Si vorbele sale sunt urmate de fapte. Chiar daca nu ofera garantii, aproape mereu ne dorim ca relatia sa mearga intotdeauna inainte.

Cand esti “acolo’ pentru el, cand il sprijini emotional, desi nu ti-a cerut-o explicit, apreciaza lucrul asta? Te rasplateste cu o surpriza sau oferindu-ti bautura preferata (cat de mult te impresioneaza ca si-a amintit, nu-i asa?) Crezi ca ceea ce-ti ofera este la fel de important si de valoros ca ceea ce-i oferi tu? De exemplu, daca stai acasa sambata seara va face un program care sa fie placut de amundoi? Daca ai o problema te va ajuta?

Daca este tipul potrivit pentru tine va avea prieteni buni si-ti va placea cum se comporta cand este in preajma lor. Chiar daca este la bar, la o petrecere, sau la serviciu, esti convinsa ca este barbatul pe care il cunosti si il iubesti, si cand este langa tine si cand este departe de tine.

Ne dorim sa ne placa pentru ceea ce suntem. Chiar daca avem o zi proasta sau spunem ceva ce nu-i place, dragostea lui sa ramana neschimbata si parerea lui sa ramana aceeasi. Fereste-te de barbatul a carui parere se schimba de cate ori nu-i atingi asteptarile. Chiar daca este vorba de preferintele sexuale, ar trebui sa te simti libera sa-ti arati personalitatea fara a-ti fi frica ca vei pierde afectiunea lui. Un barbatul potrivit nu te va vedea niciodata rea si nu te va face sa ai o parere proasta despre tine. Chiar si in mijlocul certurilor, va fi capabil sa vada si lucrurile bune si rele din tine. De exemplu, nu va sta suparat dupa terminarea ciondanelii si nu va refuza sa te sune, sa fie dragut cu tine pentru ca ti-ai impartasit temerile cu el.

Daca este potrivit va cauta propriile solutii. Daca are o problema, va cere ajutorul celorlalti, va gasi resurse, va discuta se va duce la terapie, va face orice pentru a fi mai aproape de tine.

Nu te va lasa sa te intrebi unde este si ce face, nu te va lasa “atarnata” doar pentru a demonstra un punct de vedere, si nu te va face sa crezi ca trebuie sa dispari cateva zile pentru a recastiga puterea pe care ai avut-o candva. Cand se pune problema cine are grija de cine, cine ia deciziile si cine are ultimul cuvant, el este dispus sa negocieze… pentru ca, pana la urma, viata unui cuplu este un fel de “invoiala”,....parerea unora.

DESPRE FEMEILE "DE FIRMA"

Stim cu totii ca femeile nu se multumesc niciodata cu putin. Vor totul sau nimic! Se spune ca munca prea multa nu a omorat niciodata pe nimeni. Nu sunt sigura de valabilitatea acestei afirmatii. Din nefericire, moartea fizica nu este cea mai mare problema a omului modern. Acesta viseaza, inca de pe bancile facultatii, la ziua in care va sta tolanit in spatele unui birou din lemn masiv, semnand contracte pe banda rulanta, privind mandru spre peretele unde sta inramata poza sa anexata articolului intitulat "Cum am facut primul meu milion de dolari".

O femeie in acesta pozitie va fi cu atat mai mandra de ea insasi. Pe langa efortul depus pentru a excela in domeniul sau, aceasta a fost nevoita, in repetate randuri sa stranga din dinti pentru a face uitat ceea ce este evident... ca este femeie.

Este minunat sa te poti mandri cu toate acestea. Citind totusi printre randurile stralucitoare care povestesc despre oamenii de succes, nu poti evita sa te intrebi daca acestia au in realitate o viata fericita. Raspunsul nu poate fi unanim. Exista fara indoiala multe exceptii menite sa confirme regula. Cei mai multi insa au facut de multe ori sacrificii pentru a dovedi ca sunt cei mai buni. Oare aceste sacrificii au meritat?

Merita oare sacrificata iubirea, familia, respectul partenerului si al copiiilor de dragul carierei? Orice in viata se plateste si poate, doar poate, in acest caz pretul este mult prea mare, iar pierderea nu este nici macar comparabila cu dimensiunile contului in banca.
Si apare intrebarea cruciala,pentru "femeia de firma":Ce vreau eu de la un barbat?
Sa ma alinte. Sa ma descopere. Sa ma sculpteze. Sa aiba puterea de a fi barbat cand este nevoie dar si libertatea de a fi copil atunci cand se poate. Sa vada dincolo de aparente. Sa ma faca sa rad. Sa nu se impiedice in orgolii marunte. Sa nu plece capul jos. Sa fie fin in ironii, stabil in decizii, dur in hotarari. Sa stie care estie diferenta intre a proteja si a controla. Sa sa incerce sa nu o aplice pe ultima. Sa ii pese. Sa se manifeste. Sa nu cenzureze. Sa fie liber.
Pana la urma... stiu ce vor?
Femeile astea...greu de spus daca stiu sau nu ce vor...de fapt nu e greu, doar ca aceasta teorie este, ca mai toate de altfel, relativa. Pentru ca desi in fiecare clipa ne confruntam cu tot felul de situatii si conjuncturi care dezvaluie tot atatea caractere si personalitati, mai puternice ori mai slabe, mai ambitioase sau mai indiferente, mai visatoare ori mai pragmatice, mai hotarate sau mai putin decise...cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea) nu putem spune ca stim sau nu ce vrem...nu ne putem imparti in: femei care stiu ce vor si femei care nu stiu ce vor...pentru ca, pana la urma, toate vrem ceva intr-o anumita clipa: vrem sa fim iubite, rasfatate, ascultate, respectate...vrem cariera, familie...vrem cariera si familie...vrem din toate cate putin... dar clipa aia trece...si dupa ea vine o alta clipa...In esenta, viata nu este altceva decat o insiruire de clipe... fiecare cu parametrii ei, oricat de perceptibili ar fi acestia...si care tocmai pentru ca sunt parametri se schimba de la o clipa la alta...si noi o data cu ei...si ceea ce azi ne place in clipa urmatoare s-ar putea sa nu ne mai placa sau sa ne placa (un pic) mai mult sau sa ne placa (un pic) mai putin...dar nu la fel...si ceea ce vrem acum, in clipa asta, deja nu mai e exact la fel...pentru ca a inceput o noua clipa... La prima vedere toate femeile par ca stiu ce vor. Fals. La un moment dat ajung sa fie nemultumite de ceea ce au si vor si mai mult. Nu conteaza ca este vorba de barbati sau orice altceva. Mai devreme sau mai tarziu nu le mai place ce au si cauta schimbarea. Risca si spera sa le fie mult mai bine decat le este in prezent, tocmai pentru ca ele “cred” ca stiu ce vor.
Nu-i asa ca de fiecare data cand intalnesti ceva spectaculos crezi ca este ceea ce vrei, doar ca daca a doua zi gasesti ceva si mai si iti schimbi parerea?Ce vor femeile? Nu cred ca femeile stiu ce vor! Sau, mai bine spus, nu poti raspunde clar acestei intrebari pentru ca femeile sunt femei si astazi vor “un barbat adevarat”, “o familie fericita cu doi copii sanatosi si un sot iubitor”, iar maine “plimbari in insule exotice”, “aventuri cu diversi actori sau fotomodele”... si lista poate continua la nesfarsit!
Cred ca cel mai potrivit raspuns este : FEMEILE VOR TOTUL. Important este ca, chiar daca isi doresc totul in viata, femeile nu sunt egoiste. Ele vor sa imparta acest TOT cu partenerul de viata, cu prietenii si copii lor. Haideti sa fim sincere: noua ne este bine atunci cand celor dragi noua le este bine!


Sursa: rosasyangeles.blogspot.com

Cateva motive pentru care sa NU te casatoresti

Trebuia sa public postarea asta de mai mult timp. Ideile era adunate, insa imi lipsea impulsul. Ei bine, impulsul a sosit azi (nu ma intrebati ce anume, nu doriti sa stiti!). Asadar, aveti mai jos cateva idei anti-atarnare, scuzati, anti-casatorie :D:

- Odata ce te casatoresti, libertatea iti este amanetata. Constant trebuie sa dai raportul unde si cu cine esti. Chiar daca te duci pana la piata sa iei o legatura de patrunjel, ca deh!, nu se cade sa mergi singura, acum esti femeie maritata!!!
- Dupa ce te casatoresti, viitorii socri se asteapta sa le spui (doamne fereste!!!!) ... mama si tata, uitand ca in certificatul tau de nastere sunt trecuti doar doi oameni care intr-adevar au avut ceva de-a face cu nasterea ta. Si sa nu mai pomenim de eternele sfaturi si cicaleli, de parca treij de ani cat ai avut singura grija de tine nu inseamna nimic!
- Schimbarea numelui. Imi place numele meu. Am fost strigata la catalog ani de-a randul flowerpower. Daca pironia cereasca m-ar blagoslovi cu un viitor nume de familie gen Vacuta (s-au intalnit cazuri concrete!!!), oare cum ar trebui sa reactionez??!! Sa accept?? No way!!!!!
- O hartie nu iti garanteaza o familie. Din pacate, este adevarat. Aproximativ jumatate din casatorii se incheie in divort. Si nu cred ca un divort e ca sarbatoarea de Paste. Asa ca de ce sa te mai legi la cap??!!
- Copiii, casa si masina. Dupa ce te-ai casatorit e musai sa ai casa, masina si copii. Nu conteaza in ce ordine, insa e imperativ necesar sa le ai. Nu conteaza ca tu vrei sa mai vezi si alte locuri decat plaiul natal, toate resursele tale ar trebui sa se indrepte spre realizarea unui astfel de deziderat social. Daca nu te conformezi, e ca si cum ai face pamantului umbra degeaba.
- Nunti, pomeni, botezuri. Nu conteaza ca tu vrei sa mai iesi cu prietenele pe care nu le-ai mai vazut de trei saptamani, ci importanta e inmormantarea unei iubite rude prin alianta de varsta matusalemica pe care nu ai vazut-o in viata ta.
- Remuneratia ta e a familiei. Atata timp cat n-ai fost casatorita, nimeni nu te intreba cat ai dat pe prostioare gen carpite si tarlici. Dupa casatorie insa, e de la sine inteles ca orice cheltuiala trebuie argumentata.
- Plafonarea. Dupa ce i-ai facut favorul de a o lua de nevasta, ar face bine sa nu mai faca mofturi, sa treaca la cratita si sa iti spele sosetele!!!! Sa mai uite de prostii gen flori, declaratii si gesturi frumoase. Vremurile alea au apus!!!

Daca nu v-ati prins inca, toate cele mai de sus sunt exagerate de dragul zambetului (exista insa un bob de adevar in fiecare :D). Astept contraargumente!

http:/powerforflower.blogspot.com

Gabrielle Monique a scris:

Daca nu v-ati prins inca, toate cele mai de sus sunt exagerate de dragul zambetului (exista insa un bob de adevar in fiecare :D). Astept contraargumente!

Nu am acum, dar caut ;)

De aceea, m-am gandit: Simona Catrina ne-a bagat in dezbateri pro si contra casatoriei, tot ea sa ne scoata din ele. Simona, spune-ne ce parere ai despre calculator si ce face el cu timpul/viata noastra :bow:


Ctrl + Alt + Delete orice problema

Viata noastra s-a mutat de cativa ani in maruntaiele calculatorului. Sau computer, cum ii spunem mai emfatic. Fara mouse nu mai facem nici pipi. Prin anii ’80, le scriai parintilor o data pe luna, pe foaie dictando, cu stiloul chinezesc, draga mama, draga tata, aflati despre mine ca sunt sanatos, ceea ce in principiu va doresc si voua. Lipeai plicul, stateai la coada la posta, trimiteai par avion, primeai raspuns tot pe foaie dictando, dupa cinci saptamani. Vestile circulau greoi, aflai in iunie ca in aprilie a nascut cumnata-ta si-a facut si botezul intre timp, deci ai scapat de obligatii.

Internetul a bagat in coma toate uneltele de scris. Cati dintre voi mai stiti sa scrieti cu stiloul fara sa va umpleti de cerneala pe bluza si pe bot? Daca n-ar fi sa ne mai semnam cu pixul pe vreun formular din cand in cand (noroc ca Romania e tara birocratica), am uita sa scriem de mana, pur si simplu. Carcalim cu creionul de parca am scrie cu mana stanga. Mult mai usor ne vine sa mitraliem mesaje pe tastatura computerului. Mai ales ca asa ne putem scuza mai onorabil greselile. Nu se cheama ca nu mai stii romana – sau ca n-ai stiut niciodata ca lumea – ci ca ti-a sarit degetul in gol cand sa bati cratima. Daca scrii vre-o, voi fii sau albastrii, dai vina pe cine ti-a instalat tastatura, nu pe tovarasa invatatoare, care nu te-a plesnit la timp.

Nu mai avem capacitatea fizica sa deschidem o carte, cand dam sa o rasfoim facem gesturi dubioase, parca am avea dulceata pe buricul degetelor. Pentru ca Google si alte motoare de cautare isi bat acum capul cu ceea ce pe vremuri ne bateam noi. Nu stii cand s-a nascut Aurel Vlaicu, cand a domnit Vasile Lupu, cine a scris De veghe in lanul de secara, cine-a inventat bicicleta, cand a murit Gheorghiu-Dej si cu cati de “l” se scrie “broccoli”? Bagi cuvantul cheie pe Google si cauta el, buchiseste, selecteaza, iti da mura-n gura ta cascata concludent.

S-au inventat softuri pentru aproape orice ai de facut pe lumea asta. Desigur, visul de aur al omenirii e ca softul sa se trezeasca la 6, sa mearga la serviciu, sa castige 3000 de euro pe luna, sa toace zarzavaturi, sa repare chiuvete, sa mearga in vizita la soacra-ta, sa scoata cainele si gunoiul din casa la ore fixe. Stiu ca acum ne umflam de ras, dar nu sunt sigura ca, in cativa ani, nu ne vom atrofia muschii si creierul, supravietuind ca niste parameci burtosi, pe langa maria-sa computerul.

[ link extern ] /

Stiam ca am citit in urma cu ceva timp un articol al lui Andrei Plesu...pana la urma l-am gasit...vine ca o completare la ceea ce ai postat mai sus @Ares_3. :)

Cultura de Internet

Nu mă înscriu printre detractorii calculatorului şi ai Internetului. Dimpotrivă: calculatorul şi facilităţile lui mi-au schimbat viaţa în bine şi asta la o vîrstă cînd nu e uşor să asumi deprinderi noi. Scriu numai pe calculator şi apelez, de cîte ori am nevoie, la reţeaua electronică, pentru informaţie, verificare, detaliu. E la îndemînă, e rapid şi e, cu oarecari excepţii, o sursă de încredere. Am însă norocul de a nu mă fi format în vecinătatea şi prin intermediul calculatorului. Cu alte cuvinte, am puţine şanse să devin dependent, iar conceptul căutării intelectuale se asociază, pentru mine, ca şi pentru majoritatea congenerilor mei, cu alte proceduri decît cele pe care le implică manevrarea unei tastaturi. E motivul pentru care sînt foarte rezervat cînd e să judec performanţa culturală a calculatorului şi a Internetului. Ele au introdus în metabolismul culturii un coeficient de facilitate, care presupune, e drept, acces prompt, dar şi lene mentală, pasivitate, impostură.

Internetul e pe măsura acelora care cred că a fi cultivat înseamnă, pur şi simplu, a şti. Cunoaşterea ca depozit, inteligenţa ca exerciţiu al memoriei, interogaţia redusă la strictă dexteritate mecanică şi la curiozitate primară, toate acestea transformă faptul de cultură în produs de supermarket şi efortul de cunoaştere într-o subspecie a shopping-ului. Dar a fi cultivat nu înseamnă a şti, înseamnă a şti să cauţi. Nu a şti să utilizezi o "maşină de căutare", ci a transforma căutarea într-un parcurs laborios, imprevizibil, plin de fertile derapaje colaterale. Cultura nu te îmbogăţeşte prin ceea ce îţi livrează în mod expres, ci prin aventura drumului, prin barocul tatonărilor. Cultura e facultatea de a decide ce e de făcut cînd nu ştii ceva: cum să pui întrebarea, la ce uşă să baţi, în care orizont să te mişti. Cultura te îmbogăţeşte şi prin ceea ce afli fără să fi căutat în mod direct. Pe scurt, cultura ţine mai mult de inspiraţie şi febrilitate spirituală, decît de zel cumulativ. Dansul e mai aproape de firea ei decît săpătura harnică şi achiziţia hrăpăreaţă. Or, Internetul nu încurajează dansul, ci mai degrabă o ţopăială arbitrară, o alergare aleatorie în toate direcţiile deodată. Internetul e un mod de a găsi, în care căutarea se reduce la butonadă. Ceea ce e grav e că, găsind atît de uşor, începi să-ţi închipui că deţii cu adevărat ceea ce ai găsit. Impostura e, de aceea, paguba subiacentă a culturii de Internet. Bunul dobîndit fără efort, parada de informaţie plutind pe un perfect vid cognitiv, ştiinţa neasimilată, neprelucrată organic, creează im-presia penibilă a falsului, a jongleriei stîngace. Nicăieri nu e trişeria intelectuală mai acasă ca în spaţiul culturii de Internet. Campionii ei păcălesc lumea, dar se păcălesc pe ei înşişi. Încep să creadă că ştiu, că emană miresme subtile, cînd, de fapt, miros a Google de la o poştă.

Cultura de Internet ameninţă să devină cultura viitorului. Ea face victime încă de pe băncile şcolii, dar se instalează, vanitos, şi în creiere mai tomnatice, grăbite să vîndă ceea ce n-au cumpărat niciodată. Îmi pică ochii, din cînd în cînd, pe verbiajul bălţat al unei mici vedete de televiziune, pentru care laptop-ul pare să fie mamă, tată, frate, prieten şi, probabil, iubită. Din instrument util, calculatorul portabil a devenit un substitut de personalitate, o excrescenţă schizoidă care îşi domină utilizatorul. Omul vrea să epateze, să etaleze cunoştinţe fenomenale, să arate, mă-nţelegi, prostimii cît e de deştept. Vreţi să auziţi ceva despre Olympia (pronunţie ezitantă) a lui Edouard (pronunţat cu un "d" final sonor) Manet? Ascultaţi la mine! Urmează platitudinile curente, culese din Wikipedia şi din alte cotloane digitale, de unde trebuie să rezulte că vorbitorul şi-a tocit coatele şi şi-a mîncat tinereţile studiind asiduu istoria artei. Nu-i nimic - îmi spun. Insul a făcut, totuşi, de bine, de rău, un efort. ªi decît să nu ştii nimic, mai bine să înveţi cîte ceva, fie şi de pe Internet. Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului.

Mai ai încă de butonat...

www.dilemaveche.ro

Subiect de actualitate, Petreanu puncteaza bine :yes:

Nosferatu loveşte din boschet (titlu alternativ: Ambulanţierii groazei loveşte năprasnic la organ)

Înţeleg că e o mare panică printre mămici şi mămăi (specia de curtea blocului, sub-aria băncuţa de lângă ghenă) în chestiunea difuză a unor presupuse răpiri de copii pentru prelevare de organe.

Cum ar veni, taman când mam’mare e-ntoarsă cu spatele la ăla micu’, pac! sare răpitorul din boschet, smulge copilul şi se transportă cu el în gheare spre o sală de operaţii clandestină, un’să i se extragă orgănelele lui proaspete şi mici, numa’ bune să fie transplantate, tot clandestin, la bătrâni perverşi şi bogaţi (şi foarte mici de înălţime).

Vedeţi? Cum ne strică mileniul trei… Înainte copiii erau măcar ademeniţi cu bomboane, nu răpiţi, aşa, prin efracţie, ţaţo, parol, să mă-ngropi.
Iar acum, n-o să credeţi, sunt atacate echipajele ambulanţelor, cărora li se cere să probeze că sunt chiar de la Ambulanţă şi nu de la Vampiri.
Mi se pare o confuzie totală – păi dacă tipii ăştia sunt îmbrăcaţi în portocaliu, nu carecumva sunt de la PDL? Lume proastă, nu-şi dă seama.

În fine, dacă-mi permiteţi, să revenim la cestiune.
Aş zice că problema, aici, nu e dispariţia. Mai dispar copii, în general prin fugă de acasă, de prea multă dragoste părintească, fireşte, că se ştie că bătaia e ruptă din rai şi de rai n-ai cum să te saturi, oricâte vânătăi ar produce.
Problema e reapariţia – şi încă reapariţia cu inventar incomplet, cum ar veni, cu un rinichiuţ mai puţin, cu un ochişor lipsă, cu numai juma’ de ficăţel la purtător, dar cu perfuzia fixată cu leucoplast pe creştet, pentru cădere.

Or, reapariţii n-avem, cum n-avem, de altfel, nici dispariţii, confirmă poliţia. Avem, în schimb, cel puţin un tânăr bătut măr de vecini isterizaţi şi mai multe echipaje de ambulanţă agresate de cetăţeni.

Ah, da, şi mai avem şi o societate medieval de superstiţioasă în mileniul trei.
Apropo, ştiţi ce studiază un elev tipic de gimnaziu în 8 ani de şcoală?*
• 140 ore de Chimie
• 210 ore de Fizica
• 210 – 280 ore de Biologie
• 280 ore de Religie

Amin, pentru viaţa veşnică a superstiţiilor noastre.

[ link extern ] /