Despre fericire si neputinta de a o trai...
Daca privesti in jurul tau cu ochii sufletului, ramai surprins cat de mult s-a decolorat lumea sufletelor noastre…si cat de slab i-a devenit parfumul!Si atunci nu poti sa nu te intrebi cum oare am reusit sa ne indepartam atat de mult de omul din noi , aceea parte zamislita cu atata dragoste si daruire de catre Dumnezeu. Ii scriam odata unei prietene, ca de cele mai multe ori, fericirea devine un banal paradox…toti o cautam cu disperare dar atunci cand o intalnim o ocolim cu diplomatie, invocand tot felul de motive: ,,nu era ceea ce-mi doream…”, ,,astept ceva mai bun…”, meritam mai mult…”,si exemplele pot continua. Realitatea este insa cu totul alta, renunţam sa traim fericirea nu din cauza unor astfel de motive , ci pentru ca nu avem curajul sa o traim… E mult mai usor sa ne plangem in fiecare clipa nefericirea si nedreptatea acestei vieti , decat sa accepti fericirea unei clipe…asa te contopesti cu ceilalti , acceptand rolul care ti se ofera in piesa unei banale existente. Nu ai nevoie de prea mult efort sa joci un asemenea rol ,actorii seamana atat de mult unii cu altii incat inertia devine mecanismul masinii lor, intr-un scenariu pe cat de banal , pe atat de uzat! Cineva spunea că Dumnezeu e fericirea suprema. Daca privim din alt unghi aceasta afirmatie , putem compara fericirea cu Dumnezeu…e la fel de impalpabila si pentru a o putea simti trebuie mai intai sa credem in ea, in lipsa oricaror dovezi senzoriale sau perceptuale. Pe Dumnezeu Il purtăm cu totii in sufletele noastre, fie ca, constietizam sau nu acest lucru. Misiunea noastra e doar de a-L redescoperi …la fel e si cu fericirea. Ea e acolo in sufletele noastre , si ar fi nevoie doar de un minim efort de a o descoperi , cu toate acestea ea ramane în continuare la rangul de ideal. De cele mai multe ori lipsa fericirii o plasam in sanul divinitatii , fara a ne da seama ca daca e cineva responsabil de lipsa ei , atunci aceea suntem noi . Spuneam la inceput ca e uimitor cat de mult ne-am departat de ceea ce inseamna cuvantul om . Fiind prinsi in suvoiul evolutiei , incercam sa ajungem super oameni…rolul de simplu om devenind mult prea uzat pentru o specie atat de evoluata ca noi! Asa ca incercand sa fim super oameni nu mai avem nevoie de fericire ci de super fericire. Am cladit astfel o definitie mai complexa acestei trairi ,incat acum pentru a fi fericit ai nevoie de adevarate minuni in viata ta .Lucrurile simple , chiar daca sunt minunate, nu se mai incadreaza in definitie , iar lumea nu-ti recunoaşte fericirea…Exista niste versuri ale unui cantec care mie-mi place tare mult , si care se refera la ce inseamna o minune
:,,minunea e ca o umbra; e mereu langa tine dar de multe ori nu o vezi, asa ca ceea ce trebuie sa faci dacă ai norocul sa intalnesti o minune, e sa privesti la soare măcar o data pe zi…”
Permanent cei cu morala isi vor face probleme in initierea de actiuni care ii afecteaza si pe ceilalti. si asta nu din altruism, neaparat. asa au fost educati. nu putem mereu sa fim egoisti. uneori lasam momentele de fericire sa plece pentru ca suntem prea incrancenat prinsi in norme sociale, relatii sociale si asa mai departe.
Calea de mijloc cred ca este cea mai grea, rezidand in faptul ca si ranim si nici nu atingem fericirea. aici, repet, ma refer la oamenii cu morala si care nu sunt nici egoisti, nici altruisti. Se intampla cazuri in care doresti sa iti hranesti pur si simplu inima sau sufletul, insa acest lucru poate ca nu ar fi in concordanta cu felul in care ai fost educat si felul in care ai fost nascut, iar daca o faci, poti rani pe cineva drag. si de aici poti pierde pe termen lung. o fericire de moment te poate afecta pe termen indelungat. de obicei acestea sunt fericiri frivole, fericiri egoiste, poate ca fara insemnatate daca stai sa te gandesti, ca vorba aia: mai bine un an vultur, decat zece ani cioara, esti acum intr-un moment de bucurie exacerbata, care te trimite intr-un paroxism si apoi...dupa acele momente, vezi ca totul de fapt e praf sau fum, te gandesti la linistea ta, pe care ai pierdut-o, extremele nu sunt bune, iar noi trebuie sa invatam sa fim cumpatati.
Probabil ca fericirea nu este atat o stare, cat mai degraba un proces continuu.. Si se prea poate ca fericirea sa nu fie atat un scop in sine, cat mai degraba un motiv ce ne ajuta sa mergem inainte pe calea catre ea.. Iar daca lucrurile ar sta asa si nu altfel, am putea presupune chiar ca fericirea este asemenea dragostei.. un sentiment care se invata.. Cat despre legatura dintre bogatie si fericire, cineva spunea: ,,Niciodata nu am vazut om bogat care sa fie fericit, dar foarte rar mi-a fost dat sa vad vreun om sarac care sa nu-si doreasca sa ajunga bogat"
Eu deocamdata doar traiesc, si pot - comparativ cu a nu putea fi fericit. Cred ca incep sa accept ca viata e mai monotona decat mi se parea acum 10 ani. Acum 10 ani credeam ca pot face orice, ca voi ajunge undeva, ca o sa fiu fericit.La naiba. Am facut cam aceleai chestii, am invatat putin din greseli dar am si repetat cateva, acum sunt ceva mai distant. Fericirea deci... nu stiu. Nu prea am ce spune... e placuta cand e, oricum dispare, si intre doua varfuri de satisfactie, muuuulta zona gri.
In dimineata in care soarele mi-a atins ochii am privit prin acest mare mister si am apropiat culoarea cerului de senzatia mea de a vedea. Te-am aprins din ganduri si ti-am dat stralucire din cuvinte. Nu vreau sa fiu acolo unde incepe fericirea, ci vreau sa traiesc acolo unde soarele scufunda lumea in tacere... nu vreau sa privesc cum se termina ziua, vreau sa invat sa o pretuiesc prin ochii tai...nu vreau sa astept sa rasara o noua zi, ci s-o sa traiesc din plin pe cea pe care o am... deci, cand voi fi pe culmea acestei vieti atunci voi sti ca fericirea nu trebuie cautata in ceilalti ci in insasi senzatia noastra de a ne dori impliniti si fericiti….Sa fiti iubiti si fericiti… G.T
[ link extern ]
avocatnet.ro explicăm legislația
Andreea-Ionescu, utilizator
ContSters240593 
MobilierCafenele 
justitiarul3