Imi place acest blog...

Despre tinerete

Tineretea nu este o etapa a vietii, ci este o stare de spirit. Tineretea nu tine de obraji imbujorati, buze rosii si genunchi supli. Ea este o chestiune de vointa, un atribut al imaginatiei, o vigoare a emotiilor. Este prospetimea celor mai profunde izvoare ale vietii.
Tineretea inseamna victoria curajului asupra timiditatii, a poftei de aventura asupra dorintelor de confort. Pe aceasta o gasesti mai degraba la un om de 60 de ani decat la unu de 20. Nimeni nu imbatraneste pentru ca trec niste ani. Cu totii imbatranim pentru ca renuntam la idealurile noastre.
Anii pot sa aduca riduri pe piele, dar pierderea entuziamului aduce riduri pe suflet. Grija, teama, autodistrugerea imbolnavesc inima si duc spiritul la pamant. Fie de 16 ani sau de 60, fiecare inima poarta in sine atractia interogatiilor, pofta copilareasca pentru tot ce va urma si bucuria jocului care este viata.
In inima ta si in inima mea deopotriva se gaseste o statie de receptie; cat timp ea primeste mesaje legate de frumusete, speranta, bucurie, curaj si putere de la oameni si de la Infinit, atata timp esti tanar. Atunci cand antenele nu merg, si spiritul tau e acoperit de zapezile cinismului si de gheata pesimismului, atunci imbatranesti, chiar daca ai doar 20 de ani. Dar atata timp cat antenele merg si primesc semnale optimiste, exista speranta ca vei muri tanar la 80 de ani.


Samuel Ullman, om de afaceri, poet, filantrop american de origine evreiasca.

[ link extern ]

Despre viata, bani, dragoste si alte maruntisuri

Ati simtit vreodata nevoia subita de a va cuibari in bratele unui strain in tramvai sau la locul de munca, doar pentru a avea acele maini puternice in jurul vostru, care nu cer nimic, dar va iau greutatea lumii de pe umeri? Ati vrut vreodata sa fugiti pana la capatul pamantului, sa luati o gura de aer si apoi sa va rataciti intentionat pe drumul de intoarcere? V-ati gandit cum ati reactiona daca un strain v-ar saruta? L-ati palmui sau i-ati multumi din priviri ca a dat un alt sens buzelor voastre?

Traiesc intr-o lume aflata intr-o permanenta goana dupa bani. La propriu sau la figurat. Cand nu e vorba neaparat despre cash, e vorba despre "principii", dar care il reduc pe cel care sustine ca le are la simplul statut de fariseu. Si eu ma opun acestui curent, de ani de zile. Merg impotriva lui si uneori ma scufund cate putin, atat cat sa simt ca "asa imi trebuie, daca nu am cariera, case, bani, siguranta, pensie, copii, mariaj, viata serioasa dom'le". De cate ori nu ati auzit aceste lucruri, de cate ori nu s-au gasit personaje care sa va tipe atat de tare in fata ca "viata este trista si trebuie sa ai bani, cat mai multi bani", incat v-ati gandit sa spargeti vreo doua banci ca sa-i linistiti?

Si buna intrebare: "ce conteaza in viata asta cu adevarat?" Stim cu totii ca este scurta, ca trece repede si ca totul se sfarseste invariabil cu o mana de pamant imprastiat. Atunci pentru ce ne chinuim atat? Ce inseamna fericirea? Este o stare de bine sau este un concept al lumii moderne? Pentru unii fericire inseamna sa aiba bani, nu?:)))

Ma gandesc totusi ca nu exista numai de'alde astia pe lume. Ca mai sunt nebuni ca mine care nu tin niciodata socoteala cati bani au sau vor avea in cont. Ca exista oameni care sa-si doreasca de la viata sa fie imbratisati, sa fie iubiti, sa fie sinceri cu ei insisi, sa patrunda misterele lumii, sa calatoreasca simplu la clasa a doua, sa doarma in colibe, sa nu aiba bagaje, sa fie liberi, sa munceasca cu pasiune, sa invete, sa cunoasca... Este foarte greu sa exprim public ce vreau eu de la viata, pentru ca vad in momentul imediat urmator chipurile cazand in jurul meu. Tristetea cuprinzand fetele celor dragi si ranjetul stupid luand locul chipurilor straine. Insa iata ca o fac. Aici este locul meu de joaca si am suficient curaj si sunt atat de nebuna incat sa marturisesc public ca sunt altfel.


Am 33 de ani si nu am nimic. Mint, am un laptop si un telefon mobil, niste toale, o gramada de carti, un pix si o agenda. Si o valiza vesnic pregatita. Car dupa mine si regrete, si tristeti, si dureri, si doruri, dar si multe vise, la care, din pacate pentru unii, nu mai sunt dispusa sa renunt. Asa cum va mai spuneam, sunt o creatoare de vise, ii fac pe cei din jurul meu sa isi descopere credintele si sufletul lor se indoaie dureros a recunoastere. Insa ca sa iti urmezi drumul trebuie sa renunti la tot: uneori la demnitate, alteori la patul in care dormi, intotdeauna la zona de confort, la orice are legatura cu orgoliul si farama de aroganta din noi, la trecut, la oameni care nu inteleg, la doruri inutile. Si trebuie sa mergi pe drumul tau si numai al tau, sa te tii de el, chiar daca uneori te prabusesti, sa rupi cu dintii din marginea lui pana la sange.

De multe ori imi dau seama ca eu imi duc viata ca in filme, ca in carti. Ma recunosc in personaje si ma intreb daca ceea ce mi se intampla zi de zi este regizat. Daca eu sunt reala. Din ce in ce mai des imi pun intrebari despre identitate. Cine sunt, de ce sunt aici, daca am vreun scop, daca am vreun drum, care este urmatorul pas? Si ma rog fierbinte sa gresesc, sa sufar, sa plang, sa rad si sa iubesc pentru ca toata viata mea este facuta din emotii, sufletul troneaza deasupra mintii si picioarele, desi ma duc in cele mai nepotrivite locuri, cu cele mai dureroase anturaje, cunosc geografia sperantei. Invat si merg mai departe... tot mai departe...

Ai simtit vreodata nevoia subita de a te cuibari in bratele cuiva, pentru a te ascunde de lume? Cand toti au fost impotriva ta, cand toata lumea te-a avertizat sa nu o faci, cand in astre aparea cea mai mare nepotrivire, ai mizat vreodata pe faptul ca acele brate te vor inalta la cer? Ai gasit vreodata iubire acolo unde parea a fi doar fum?

De fapt ce este iubirea si care este secretul unei relatii? Stiti acele momente de la inceput cand iti doresti atat de aprig sa fii in prezenta lui, incat nu poti sa dormi, cand iti tremura genunchii vazandu-l urcand scara, cand te topesti sub imbratisari de aur, cand orice s-ar intampla nu are sens fara iubirea voastra? Da, esti indragostit(a). Si apoi iti trece. Si apoi trec anii. Si apoi te trezesti ca ai iubit o clipa, ca ai uitat acel sentiment si ca v-ati dorit la nebunie sa fiti impreuna ca sa aveti pe cine sa nenorociti reciproc. V-ati gandit vreodata la acest aspect? Ca de fapt, intr-un cuplu trebuie sa negociem cu gradul de mizerie pe care ni-l oferim si nu cu iubirea? Dragostea, respectul, candoarea, prietenia, pasiunea nu au disparut, insa si-au facut loc altele, mai grele: plictiseala, confortul, agonia, amorteala, rautatea, mizeria. Si cu astea luptam de fapt. Iar daca suntem suficient de norocosi, cele bune vor iesi la suprafata. Daca nu, nu, si gata.

Deci, in concluzie, ce sanse au cei care sunt diferiti, care nu isi doresc nimic din "clasici" (nunta, botez, casa, serviciu, carte de munca, pensie, rude, telefoane, vizite, musafiri, sarbatori, ghisee, masini, bani, etichete) si care invata sa iubeasca trecand prin toata mizeria, luptand sa strapunga invelisul indiferentei, al rutinei? Ce sanse au cei pasionati, dar fara bani? Te poate hrani pasiunea? Te poate pune la adapost vreun vis mai indraznet? Raspunsurile mele sincere sunt: NICIUNA, respectiv NU. Insa asta nu inseamna ca am sa ma schimb vreodata de dragul vreunui pat sau al vreunei mese mai imbelsugate sau din cauza unor promisiuni. Nu imi negociez viata si niciodata nu reactionez la santaj, pentru ca mitele tind sa creasca.

Imi duc visele in spate prin lume, in saracia celor din jur, in bogatia mea, in dulcea multumire de a fi eu insami, in lupta continua de a face ceea ce vreau si de a-mi gasi libertatea mai intai in mine si apoi pe pamant. Iar daca nu o sa am niciodata o casa, va rog sa considerati ca AICI m-am simtit ca acasa si ca voi mi-ati fost pereti de rezistenta si mi-ati dat curaj. Si la sfarsit, voi fi fara indoiala pe malul unei ape...

[ link extern ]

Urmeaza-ti visul

de Mihaela Gheorghe

“Lupta Dreapta se poarta in numele viselor. Cand acestea explodeaza in noi cu toata vigoarea, in tinerete, avem mult curaj, dar inca n-am invatat sa luptam.
Dupa multa cazna, invatam sa luptam, dar atunci nu mai avem acelasi curaj in lupta. De aceea ne intoarcem impotriva noastra si ne luptam cu noi insine, ajungand sa ne fim cel mai mare dusman. Zicem ca visele noastre erau infantile, greu de realizat sau rodul necunoasterii realitatilor vietii. Ne inabusim visele pentru ca ne este frica sa luptam in Lupta Dreapta.” (Paulo Coelho - Jurnalul unui mag)

Cat de des vad in jurul meu oameni care au ajuns sa depuna armele… Blazati, scufundati in acea rutina care nu-i lasa nici sa moara, nici sa traiasca. Plictisiti, traind dupa-amiezele de duminica, in care pare ca nimic nu mai misca, nu se mai petrece mare lucru… Iar ziua de luni incepe greu de tot, intr-o mare lipsa de chef, asteptand deja vinerea, de parca ar avea mari proiecte pentru cele doua zile libere…
Iar cand vine week-end-ul, urmeaza aceleasi dupa-amieze plicticoase, in care, dupa o eventuala vedere cu cativa prieteni, vine o noua luuunga tragere de timp. Mereu, cu aceeasi nemultumire… Cu o concluzie oftata: “Uite asa se trece viata…”

Hmmm, parca nu asta ne-am dorit, cand eram foarte tineri. Parca aveam aripi si ne doream mai mult. Vedeam scenarii indraznete. Si chiar, lucru maret, VISAM.
“Unde ne sunt visatorii?” ar spune Alexandru Vlahuta…

Momentul confruntarii apare in viata fiecaruia. Bilanturile se fac, fie ca vrem, fie ca nu. Iar pretul neascultarii chemarii interioare, al visului abandonat, este intotdeauna mult prea mare. Este lipsa dulcetii vietii. O viata golita de bucurie…

Nimeni nu-si doreste asa ceva. Si atunci, ce-i de facut? Cum sa iesi dintr-un scenariu asa de sumbru?

Primul lucru e sa iti cunosti visele. Sa le recunosti si sa vezi de unde vin. Din ce parte a sufletului tau, dinspre ce pornire, de la ce aptitudine a ta se trage acea chemare.
Unii descopera de foarte tineri asta. Picteaza, scriu, joaca fotbal, desurubeaza maruntaie de masini, deseneaza ori canta, rezolva necunoscute, fac anumite lucruri cu placere si usurinta. Poate aici le e chemarea… Altii afla mai tarziu, intr-un anume context, ca ar fi fost buni la ceva, ce nu-si imaginasera macar. Poate fi o descoperire la treizeci, patruzeci, ori cine stie cate zeci de ani.
Indiferent de cand se intampla, important e

Sa crezi in visul tau. In capacitatea ta de a realiza acel ceva, acel vis.
Asa s-au nascut inventiile marete. Edison a crezut in el, in visul lui de a face lumina. Vis “inceput” de mic, de cand a fost nevoie de lumina, noaptea, pentru ca doctorul sa o poata opera urgent pe mama lui…
Asa s-au nascut marii sportivi. Marii muzicieni.Marii descoperitori. Asa a crezut in el insusi, in chemarea lui, Columb, desi nu avea nici un indiciu clar, curat, ca va gasi pamant. A mers inainte, desi chiar echipajul corabiilor dadea semne de revolta.
Chiar daca uneori nu intrevezi capatul drumului, e foarte important sa crezi
si apoi

Sa gasesti resurse.
Mai intai, le cauti, desigur. Ele sunt:
Resurse proprii, care determina pastrarea ta, in ciuda oricaror piedici, pe drumul ales.
Sunt calitatile tale, acelea care te ajuta sa faci unele lucruri mai usor, ori poate chiar cu talent.
Pe langa calitati, sunt faptele tale. Pasii mici, dar parcursi, dau si satisfactie si feedback, incurajandu-te prin ceea ce iti iese, dand corectii acolo unde mai ai de ajustat cate ceva.
Si mai ales, entuziasmul. Bucuria cu care faci ceea ce faci. E o resursa fantastica, din care iti trebuie o doza zilnica. Pe masura ce faci pasii, el creste. Si pe masura ce depasesti obstacolele, iti este si mai mare. Te sustine pe perioadele in care apare “golul” de realizari, cand nimic pare ca nu merge. Neaparat, trebuie sa te orientezi atunci spre ce te entuziasmeaza, ca sa dai iar forta actiunilor tale.
Desigur, aici, la resure proprii e acel “crezut in tine” pe care insa l-am detaliat mai sus, ca element-cheie pentru implint vise…
Si mai e ceva: tineretea. O resursa fantastica. Specifica frumoasei varste… Acest curaj al tineretii este un atu ce trebuie folosit din plin, pentru a nu se pierde, pentru a nu pierde “Lupta Dreapta”… Cand descoperi visul tau de tanar, e grozav sa te folosesti de resursa asta.

Resursele imprumutate, ceea ce poti primi de la altii, nu sunt deloc de neglijat. Pot fi sfaturi, chiar suport material, in diverse forme, ori doar preluarea unui model. De multe ori, modelul face enorm pentru noi daca stim sa ni-l alegem (vezi articolul cu pricina). Le numesc resurse imprumutate, pentru ca se intampla sa avem sansa de a raspunde darului primit, cel putin cu recunostinta, daca nu chiar cu alte forme prin care ii facem pe “donatori” sa fie bucurosi de ajutorul dat. Ma gandesc la parintii copiilor care au reusit performante deosebite. La parintii Nadiei Comaneci de plida… Ori la cei care incurajeaza un campoin la schi. Sigur se simt bine ca au luat parte la lupta lui cu el insusi, cand a “fortat” pentru victorie, iar ei au strigat cat ii tinea gura “hai!hai!hai!” pe partie…

In timp, cel care isi urmeaza visul gaseste un sens propriei sale vieti. Se umple de satisfactii, chiar si pentru pasii mici. Si dupa ce implineste un vis e posibil sa ii placa si sa mai aleaga ceva, si inca ceva… Important e sa ne urmam chemarile, care nu ne tradeaza niciodata. Ele contureaza cele mai frumoase desene ale destinului nostru si ne fac sa fim patrunsi de implinire. Iar un om implinit este intotdeauna unul care influenteaza pe cei din jur in bine, “sfintind locul”, cum se zice…

Despre ce pot face cei care isi urmeaza visele vom mai povesti.

Pana atunci, va doresc tuturor sa va descoperiti cel mai indraznet, cel mai frumos vis al vostru. Si apoi sa vedeti de ce este el cel mai frumos…

Va mai impartasesc ceva: Copil fiind, mi-a placut cantecul din filmul “Vrajitorul din Oz”. Am visat sa cant si eu asa.
Nu chiar in plina tinerete, mi-am implinit visul.
Fara a fi neaparat o vedeta, am cantat pe o scena “Somewhere over the rainbow”. Un vis implint…

[ link extern ] /

Marturisiri interioare
Catalin Chirilescu

Acest articol a fost prevazut spre a aparea in cartea care este in lucru si care va iesi pe piata nu foarte departe de momentul in care cititi aceste randuri. Nu va voi spune inca titlul ei pentru ca este surpriza.

Insa nu am putut sa nu impartasesc cateva randuri cu voi din ceea ce am fost si sunt in aceasta clipa. Asa ca iata ! Va asigur ca cel putin pana acum este cu final fericit, asa ca va invit sa “inchideti ochii” si sa fiti prezenti alaturi de mine in calatorie.

Dragii mei, inceputul a fost greu. In mod cert pentru oricine inceputul este greu. A fost el greu pentru Bill Gates sau Steve Jobs, nu putea sa existe aceasta abatere in cazul meu.

Cu toata grija si iubirea parintilor, intr-o zi m-am trezit singur. Nu intelegeam cum viata este facuta sa te nasti, sa cresti, sa mergi la scoala, la job, sa te casatoresti, apoi copii si in final exitus (precum este scris in toate cartile de medicina in cazul celor deveniti “albi si reci”).

O revelatie fulgeratoare a lovit existenta mea, spunandu-i ca “Suntem oameni simpli si traim o viata simpla”, dar parca nu chiar atat de simpla. M-am intrebat: “Poate in alt sens simpla ?”

Exista doua zile pe saptamana pentru care n-ar trebui sa ne nelinistim, doua zile fara ingrijorare, fara teama.

Prima dintre ele, este ziua de ieri, cu greselile comise, cu pasii gresiti, cu suferinte, pierderi si regrete. Din pacate, aceasta zi a trecut, nimic nu o mai poate aduce inapoi, nici chiar toti banii din lume. Este imposibil sa reluam o fapta de ieri sau sa stergem un cuvant. Ziua de ieri a trecut !

Cealalta zi care n-ar trebui sa ne nelinisteasca, este ziua de maine; cu adversitatile ei imposibile, cu poverile ei, cu promisiunile ei de speranta.

Maine, soarele se va inalta in toata splendoarea lui sau indaratul unei perdele de nori. Dar fiti siguri, el va rasari. Iar inainte ca el sa rasara, nu este nimic de facut, pentru ca ziua nu s-a nascut inca.

Nu mai ramane decat astazi !

Fiecare din noi poate face fata bataliilor unei zile ! Numai atunci cand adaugam poverile de ieri la cele de maine nu putem continua.

Nu experientele zilnice duc la nebunie. Ci regretele de ieri insotite de temerile pentru maine.

Trebuie asadar sa traim o singura zi odata !

“Poate in alt sens simpla ?“ Hmmm…

Dragii mei, va voi spune in finalul articolului doar doua lucruri simple, lasand dezvoltarea subiectului pe seama cartii pentru ca nu vreau sa stric surpriza…

Iata-le !

1. „Dragii mei, stiti ?… Este fascinant sa traiesti momentele pe care le-ai visat intotdeauna: sa ai absolut totul, sa faci ceea ce curge prin tine – sa iti dea lacrimile cand vezi ca oferi oamenilor sentimente minunate prin ceea ce faci si ca acestia ti le intorc sub anumite forme, de care ei nu-si dau seama. E realmente fascinant !…

Insa, dragii mei, cu toate acestea, nimic nu se compara cu momentul in care atingi si mangai cu toata iubirea parul unei fiinte care-ti sta in brate ca un copil si pe care o vezi ca zambeste avand ochii inchisi. In acele momente fascinantul se transforma in “nu se poate exprima in cuvinte”…

2. „Beneficiile sunt dublu direct proportionale cu munca prestata. Dar asta doar pentru cei care muncesc. Pentru toti ceilalti, ele sunt direct proportionale cu trandavia.”

Pentru ca nu ma pot abtine, o sa va mai marturisesc un lucru. Poate ca vi l-am mai spus, dar relevant fiind doresc sa-l impartasesc din nou. Asta ar fi al treilea, desi am promis doua, dar stiu ca o sa ma “iertati”.

“Viata este simpla! Ea e formata din lucruri mici, mici de tot din care pot lua nastere cele marete! Iar asta depinde de mine, de tine, de noi! Nu e o mare filosofie!

Bucura-te de fiecare clipa asa cum este ea pentru ca nu vine intamplator, ci ca sa inveti din ea; ai curajul sa te arunci in provocarile vietii pentru ca asa evoluezi si te maturizezi; asuma-ti responsabilitatea pentru alegerile tale; fii un om bun si ajuta-i pe ceilalti, ofera-le ori de cate ori poti un moment de bucurie; munceste pentru visele tale, nu te da batut niciodata; mergi cateodata in singuratate si bucura-te din plin ca existi, stai printre copaci, printre flori si zambeste-i cerului!

Pune caramida cu caramida, cu mare atentie si grija, iar casa ta se va inalta frumos ! Apoi invita-i cu drag pe altii la tine in casa pentru a va “juca” impreuna! Canta, danseaza, razi, gandeste, simte, asculta, traieste, actioneaza ! Aaaa, era sa uit… Pretuieste fiecare moment in parte la maxim, pentru ca daca cumva va veni cutremurul si-ti va darama casa pe care ai construit-o sa nu regreti nimic, sa zambesti pur si sa fii constient ca ai una care nu poate fi daramata niciodata ! Si care e acolo in interiorul tau!”


“Exista ceva mai puternic decat toate armatele lumii, iar aceasta este o idee careia i-a sosit vremea.” (Victor Hugo)

[ link extern ] /

Despre puritatea vorbirii


Energia cuvîntului este o energie... neutră. Fiecare cuvînt, oricît ar părea de frumos sau de urît, de rudimentar sau de savant, este ca o foaie albă de hîrtie. Iar cel care scrie sensul cuvîntului pe acea foaie albă de hîrtie este chiar sufletul nostru, al meu şi al tău. Da, al tău, cel sau cea care citeşti aceste rînduri şi poate deja te-ai plictisit. Dar dă-mi, te rog, o şansă şi participă cu mine la micul joc de imaginaţie pe care ţi-l propun:

Să luăm ca exemplu cuvîntul: „MULŢUMESC”. Este, dacă stăm să ne gîndim, printre cele mai frumoase cuvinte din lume. Sau poate nu! În gura inocentă a copilului care primeşte înapoi mingea care tocmai a ajuns la noi, cu siguranţă „mulţumesc” este un cuvînt frumos. La fel, „mulţumesc” este un cuvînt frumos pe buzele unui îndrăgostit care primeşte o floare, ale unui nevoiaş care primeşte o mînă de ajutor, ale unui cumpărător grăbit care vede totuşi truda casieriţei sau ale unui om care a primit răspuns la ruga lui şi care îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru milostenie. ªi, totuşi, minunatul „mulţumesc” poate deveni ironic în faţa lipsei de bun simţ, poate deveni tragic în faţa cruzimii umane, poate deveni chiar o insultă pe buzele celui care ia cu ceva cu forţa de la cel care nu se poate apăra.

Atunci, ce este puritatea vorbirii, dacă nu folosirea cuvintelor frumoase?

Să ne aducem aminte de faptul că fiecare cuvînt este ca o foaie albă hîrtie pe care sufletul nostru scrie. ªi, atunci, puritatea vorbirii porneşte de la puritatea intenţiilor, de la puritatea inimii noastre şi, contrar credinţei general valabile, porneşte mult mai puţin din grija cu care ne alegem cuvintele. De ce? Pentru că atunci cînd spunem cea mai banală (aparent) propoziţie, noi sîntem de fapt făuritori. E adevărat, ne alegem cuvintele, dar apoi găsim şi o ordine a lor, un ton al vocii, o intensitate a vocii, o atitudine corporală atunci cînd le rostim... Pare atît de complicat! Dar, în realitate, noi, fără să realizăm complexitatea vorbirii, facem acest act uimitor de creație într-o clipă, spontan și foarte simplu. Iar în spatele întregii construcții de cuvinte se află sentimentele – ele sînt cele care de fapt dau un sens sau altul cuvintelor.

ªi așa am puta da o primă definiție a purității vorbirii: „Sentimentele curate, venite din inimă şi transpuse în cuvinte înseamnă o vorbire pură.” ªi m-aş opri la această definiţie şi aş adăuga cîteva sfaturi, pe care promit să le urmez eu însumi:

O dată pe zi, spuneţi cuiva apropiat cuvinte pe care nu le gîndiţi, doar le lăsaţi să iasă din inimă, în frumuseţea lor spontană şi copilărească. Este o bună metodă de a deprinde o parte importantă a purităţii în vorbire, învăţînd să preţuiţi conţinutul şi nu forma.

1. Luaţi-vă cîteva minute sau o oră pe zi în care să spuneţi celor din jur aproape tot ceea ce simţiţi frumos în suflet. ªtiţi, sînt multe cuvinte pure care abia aşteaptă să-şi ia zborul pentru a hrăni sufletele flămînde de iubire din jur. „Mulţumesc” este doar unul dintre ele. Mai sînt şi formule cum ar fi „îmi eşti drag sau dragă”, „eşti un om bun”, „faci un lucru bun”, „te admir” şi, multe, multe altele...
2. Nu spuneţi lucruri pe care nu le simţiţi. Dacă nu puteţi spune „mulţumesc” sau „te iubesc” din toată inima, atunci înlocuiţi cuvintele cu daruri, cu o privire plină de recunoştinţă, cu o atingere, cu un oftat de mulţumire, cu o îmbrăţişare... Înlocuiţi pentru un timp cuvintele, nu renunţaţi complet la ele. Cuvintele sînt, totuşi, o manifestare înaltă a lui Dumnezeu. Nu le desconsideraţi!
3. Să nu vă fie ruşine şi nici teamă atunci cînd cuvintele pure, venite din suflet întîrzie să vină. Nu trebuie să faceţi compromisuri şi să spuneţi vorbe lipsite de conţinut, dar nu uitaţi să vă rugaţi, să faceţi fapte bune şi să îi cereţi inimii voastre să vă trimită cuvintele pure de care aveţi nevoie.
4. Tăceţi sau vorbiţi doar strictul necesar, atunci cînd simţiţi că vă vin prea multe cuvinte, oricît v-ar părea de pure aceste cuvinte. În general, prea multe cuvinte nu pot fi pure, doarece pentru a fi cu adevărat pure, ele trebuie neapărat să fie acoperite de sentimente, de intenţii, de fapte, de rezultate şi nu în ultimul rînd de modestie.
5. Vorbiţi atunci cînd vă vine să vă închideţi în tăcere. Tăcerea este valoroasă că minunată şi împlinitoare exprimare fără cuvinte a inimii. Acea tăcere a inimii nu te apasă nici pe tine, nici pe cei care te iubesc. Acea tăcere frumoasă poate dura oricît şi este cea mai sănătoasă formă de vorbire. A te închide în tăcere este însă altceva. Este o dureroasă comprimare, o negare a sufletului, care îţi va răpi, între altele, posibilitatea de a... tăcea fericit.
6. Vorbeşte-i lui Dumnezeu, măcar cîte puţin în fiecare zi. Vorbeşte-i fără cuvinte, doar cu sentimente, dacă poţi. Dacă nu, pentru început spune-i, ca celui mai bun şi celui mai onest Prieten, durerile, dar şi aspiraţiile tale. Spune-i, ca unui Tată sau, dacă ţi-e mai uşor, ca unei Mame, nevoile tale. Spune-i ca unui Iubit, durerile tale şi fericirile tale, lasă-L să ia parte la ceea ce tu eşti. De fapt, El mereu face acest lucru, ia parte la cel mai insignifiant aspect al vieţii tale. Vorbindu-I, însă, devii şi tu conştient că El este cu tine.

Cam acestea ar fi motivele pentru care merită să cunoaştem şi să folosim practic, aici şi acum, în viaţa noastră, puritatea vorbirii: Pentru că această formă de comunicare poate da sensuri minunate vieţii. Ne poate lumina, ne poate bucura inima şi mintea. Aşadar, să lăsăm să iasă cuvintele din puritatea inimii şi să fim fericiţi! Da, fericirea se poate învăţa, o dată cu Vorbirea.

[ link extern ]