Imi place acest blog...

Sunt cateva bloguri pe care le citesc cu placere. Unul dintre acestea este al lui Vlad Petreanu (Amar de Zi), un jurnalist inteligent, fost ‘’antenist’’ care si-a dat demisia de curand de la trustul autointitulatului cool mogul – de care de asemenea imi place, e dreptul meu :)
Poate aveti si voi bloguri pe care le urmariti, spuneti aici...

Acesta este textul in care a descris ''procesul'' de lichidare dupa ce si-a dat demisia.

Lichidarea
- Cleşte sertizor.
- Ce-i aia?
- Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
- N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
- Aşa figuraţi.
- Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
- E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
- Păi şi-atunci?
- Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
- Mai aveţi un brother touch.
- Asta chiar nu ştiu ce e.
- Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
- ªi un generator.
- Generator? Cum, generator?
- Ton generator.
- Adică generator de ton? Nu de curent?
- Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica (“doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
- Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. ªtiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
- Ce fel de flotoare?
- D-alea de veceu.
- ªi vine cineva să le verifice vreodată?
- Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
- ªi să vă zic una tare.
- Ia zi.
- ªapa de beton din platoul ăsta din stânga?
- Nu cred.
- Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
- Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. “Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
- Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
- Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
- Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
- Cum?
- Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
- Păi şi ce fac acum?
- Acum le predaţi.
- Cui?
- Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
- Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
- Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
- Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
- Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.