avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 763 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Imi place acest blog...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Imi place acest blog...

Sunt cateva bloguri pe care le citesc cu placere. Unul dintre acestea este al lui Vlad Petreanu (Amar de Zi), un jurnalist inteligent, fost ‘’antenist’’ care si-a dat demisia de curand de la trustul autointitulatului cool mogul – de care de asemenea imi place, e dreptul meu :)
Poate aveti si voi bloguri pe care le urmariti, spuneti aici...

Acesta este textul in care a descris ''procesul'' de lichidare dupa ce si-a dat demisia.

Lichidarea
- Cleşte sertizor.
- Ce-i aia?
- Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
- N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
- Aşa figuraţi.
- Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
- E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
- Păi şi-atunci?
- Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
- Mai aveţi un brother touch.
- Asta chiar nu ştiu ce e.
- Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
- ªi un generator.
- Generator? Cum, generator?
- Ton generator.
- Adică generator de ton? Nu de curent?
- Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica (“doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
- Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. ªtiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
- Ce fel de flotoare?
- D-alea de veceu.
- ªi vine cineva să le verifice vreodată?
- Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
- ªi să vă zic una tare.
- Ia zi.
- ªapa de beton din platoul ăsta din stânga?
- Nu cred.
- Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
- Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. “Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
- Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
- Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
- Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
- Cum?
- Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
- Păi şi ce fac acum?
- Acum le predaţi.
- Cui?
- Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
- Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
- Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
- Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
- Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:47, 14 Iunie 2017
Ma simt legata sufleteste de acest topic. Ii multumesc inca o data Manuelei pe aceasta cale pentru posibilitatea pe care mi-a dat-o de a posta aici blogurile care-mi sunt dragi si pe care le urmaresc cu placere.
:vishenka:

Mentionez ca aceasta postare este facuta cu acordul administratorului acestui site, caruia ii multumesc si aici.

Prea multe cuvinte despre ceea ce voi posta acum nu am sa scriu.
Introducerea ii apartine Lelianei Stancu, o prietena de suflet a mea si creatoarea acestui grup.


Poesis - Editio in Multis Linguis
este un grup multilingvistic si multicultural (română, franceză, engleză, spaniolă, catalană... ) înfiinţat din 16 ianuarie 2012, al iubitorilor de poezie, dar şi al prieteniei, respectului şi politeţii. Acceptăm orice stil de poezie, dar nu acceptăm rasismul, vulgaritatea, violenţa. Aici publicăm, citim şi comentăm, ca într-un cenaclu literar, iar la sfârşitul fiecărei luni vom publica pe wobook o carte de asemeni în mai multe limbi, care să conţină o selecţie de texte.
Cum va arăta un grup în mai multe limbi, când francezii nu vorbesc româna, iar englezii nu înţeleg franceza?
Nu avem o reţetă de succes, doar dorinţa de a construi şi de a învăţa pas cu pas, să fim mai buni. FB ne-a învăţat că putem fi prieteni cu toţi locuitorii planetei, indiferent de limba vorbită.
Apoi, vom cuceri spaţiul

Vă invităm să vedeţi ediţia pe ianuarie 2012, în care veţi găsi diverse biografii şi texte poetice, Domnul Valeriu Butulescu, membru de onoare al grupului nostru, făcându-ne cinstea de a publica alături de noi, împreună cu scriitori cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi din Franţa, Spania, Canada, Algeria, Maroc? şi multe alte colţuri ale lumii. Mai menţionez pe Ludewic Mac Kwin De Davy, avocat internaţional în drepturile omului, sau pe Viorel Darie, creatorul primului program de şah pe calculator din România, autorul a două romane şi mai multor cărţi de proză.
Vă invit să ne citiţi.


[ link extern ] /

Doresc sa adaug la numele enumerate mai sus de Lili si pe colega noastra de forum Cristina Margu, cunoscuta de Dvs. sub nickname-ul @legally_aid.

Felicitari Doamnelor!
:vishenka:


Ultima modificare: Luni, 6 Februarie 2012
Gabriela Monica Ionescu, Consultant fiscal
[ link extern ] /

"Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter…

In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci am mers si-am batut la usa . ”Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii ‘40.
Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
“[Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?” zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
“Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata”
” Oh, sunteti un baiat asa de bun!” zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: ” Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
“Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu rapid.
” Oh, nu conteza” spuse ea. ” Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil…”.
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…
“Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea.”Doctorul spune ca nu mai am mult timp…”
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
“Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: “Sunt obosita… Hai sa mergem.”
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia.
Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa .
Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
“Cat va datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
“Nimic” am zis eu.
“Dar trebuie si tu sa te intretii.”
“Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
“Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. “Multumesc.”
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese… Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti…
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:”Ziua de azi este o zi speciala!”
Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat"
Jurnalul Domnisoarei Contabil: Inima de contabil


De bine, de rau, simt cum totul devine rosu in fata ochilor mei... Nu de furie, clar, ci de la inimioare! E o avalansa. Dintr-o inimioara au aparut zeci, sute, mii. Acum ca teoretic au trecut ambele sarbatori, Vallentine`s Day si Dragobete, poate ca aerul va deveni mai curat.

Credeti-ma, sunt o admiratoare a iubirii si e superb sa o traiesti. Dar sa devina doar marketing, ce e asta? O inimioara de plus care se gaseste pretutindeni, nu mai are valoarea scontata. Un cuvant, un gest, o carte cu dedicatie, e ceva mult mai personal, mult mai frumos.

Totul era ok pana aici, doar ca o cunostinta mi-a zis: “Draga mea, tu esti contabil. Nu poti intelege tot ce presupune marketingul”. Nu stiam daca sa o iau ca pe o insulta sau ca pe un compliment deghizat. Daca marketingul inseamna sa acoperi o sarbatoare de kitchuri pana cand isi pierde semnificatia, as prefera sa nu stiu.

Si totusi, chiar si creierul meu matematic de contabil stie ca marketingul e ceva frumos si plin de creativitate. Dar inima, inima de contabil ce crede?

Draga de ea, e prabusita sub mormanul de plusuri si nu mai poate simti nici macar bucuria. Recunosc deschis, nu sunt o adepta a Valentine`s Day. Cred ca sarbatorile noastre romanesti au o semnificatie cu mult mai profunda si ca ar trebui cultivate. De ce sa nu iubim de Dragobete?

Trecand mai departe de toata problema in sine, am tot vazut in companie lumea agitandu-se: “Ce sa-i iau sotiei?”, “Ah, pierd meciul!”, “Daca tocmai am achitat factura, pot sa zic ca e un cadou pentru ea?”... Ele erau mai linistite: “Oare ce e mai potrivit pentru el?”, “Sa chem bona sa aiba grija de copil.”, “I-am pregatit ceva adorabil”.

Asa a continuat nebunia in februarie, care mai de care cu cadouri, planuri sau in greva absoluta. “Dragostea nu are nevoie de o zi in care sa fie sarbatorita. Orice zi e plina de iubire” spuse cu profunzime un coleg. I-am dat dreptate.

Si totusi m-am gandit: “Toti iau in considerare cuplul din care fac parte, dar compania, departamentul il vede cineva? Cum ii declari dragoste meseriei tale?”. Stiu ca suna usor nastrusnic, dar asta e realitatea. Cine se gandeste la inima mea de contabil?

Sa nu credeti ca doar cifrele si conturile trec prin venele de contabil. E un sange ce clocoteste de furie la erori, ce descifreaza hieroglife legislative si care vrea atentia cuvenita. Poate ca unii cred ca noi, contabilii, avem ritmul cardiac in functie de conturile si de sumele cu care lucram. Ei bine, multi ar vrea sa poata avea asa o inima frumoasa, de contabil.

Mica mea inimioara de contabil tresarea romantic la toata acea nebunie. Din toate cele n cadouri, ea vedea o lume frumoasa in care cineva vine si le multumeste contabililor pentru munca lor, ca ei pompeaza sangele unde trebuie in companie.

Dar, de unde atat de mult idealism? Sarbatorile s-au dus una cate una si nimeni nu a indraznit sa gandeasca la dragoste in complexitatea ei. Totul doar pentru “noi doi”. Nimic in plus, nici macar un zambet frumos pentru colegi.

Asa gandeam eu usor trista pana cand... lumina! A intrat zambitor seful unui departement din companie si a spus: “Dragele mele colege, m-am gandit sa va aduc anticipat primavara in birou” si ne-a inmanat cate o floare zambitor. Nu era de Dragobete, dar era un gest frumos si sincer. M-am bucurat si m-am gandit: “Asta da inima de om!”.

Acum inimioara mea e fericita. Tropaie de zor si simte ca e pe drumul cel bun cu cifrele ei intortocheate. Voi cum ati sarbatorit dragostea luna aceasta? Sper ca sunteti zambitori si ca o sa povestiti cu drag din patanii. Sa aveti o saptamana inimoasa!


[ link extern ]
"Cred in tine... cele mai puternice cuvinte

Tot auzim cat de importanta este iubirea de sine, da auzim ca e important sa facem ceea ce simtim noi si sa nu ne lasam influentati de cei din jur.
Da, toate aceste "teorii" sunt adevarate, dar atunci cand esti lipsit de resurse, atunci cand ajungi la fundul sacului nu reusesti sa te iubesti oricat ai incerca si tot ce auzi e doar ceea ce iti spun ceilalti. Important e sa nu ajungem acolo si sa gasim un echilibru dar pana atunci ce facem?
Vorbim despre gandire pozitiva, dar nu poti sa iti schimbi viata precum ai schimba un bec. Nu poti sa iti schimbi niste tipare de gandire, care sunt ca niste drumuri bine batatorite, de azi pe maine.
Intai inveti sa iti asculti vocea inimii, da si o auzim cu totii dar de cele mai multe ori ceea ce ne spune ea ni se pare absurd.. ca "doar cine sunt eu sa fiu capabil de .... " nu-i asa?
Apoi cel mai important lucru, din perspectiva mea, este ca cineva drag sa aiba incredere in tine. Cred ca esential pentru transformarea ta personala, si vezi ca nu zic dezvoltarea ta personala.. este ca cineva drag sa creada in tine, sa te accepte neconditionat. Iti mai aduci aminte cand erai mic si mama sau tata te-a incurajat si ai reusit in ceea ce ti-ai propus?! Mai tii minte ce sentiment inaltator era! Sau poate un profesor drag tie ti-a spus ceva care te-a marcat pozitiv pana in ziua de azi.. doar pentru ca a crezut in tine.
Asadar atunci cand cei din jurul vostru incep sa isi asculte vocea si se confeseaza voua va rog insuflati-le incredere, fiti alaturi de ei neconditionat si incetati sa ii mai judecati.
Cred in tine, sunt alaturi de tine sunt cele mai importante cuvinte pe care le puteti spune cuiva care vrea sa isi schimbe viata. Daca ii mai dati o imbratisare si un zambet puteti fi siguri ca persoana respectiva isi va lua zborul spre implinirea viselor. Da, apoi persoana va invata sa se iubeasca pe sine, da, apoi persoana va face distinctia intre ceea ce ii spune sufletul si ceea ce ii spun altii, dar doar dupa ce va stii ca este acceptata neconditionat si nu inainte.
Te poti intreba si daca eu o pierd pentru ca o ascult si ea urmeaza un drum separat de mine? Ei.. vestea este ca ori il va urma ori va fi nefericita si nu ii vei face decat mai mult rau. Acceptand pe cineva neconditonat inseamna sa iti asumi si riscul ca persoana aceea va pleca din viata ta. Fiecare avem un drum si o misiune aici asa ca e important sa intelegem ca tot ceea ce se intampla se intampla spre binele nostru. De ce se alegem sa constrangem o persoana sa fie nefericita doar pentru ca noi asa "credem" in loc sa o lasam sa fie libera si sa aleaga ea ce inseamna fericirea, poate alaturi de noi.. poate nu.
Sa fii alaturi de persoana care vrea sa fie ea insasi e cel mai frumos dar pe care il poti face pentru ea.

E atat de putin ceea ce cerem si atat de putin ceea ce putem oferi, si asta doar avand inima deschisa.

Asadar daca ti-ai ascultat vocea inimii si stii ce ai de facut sa stii ca eu cred in tine."

[ link extern ] /
Primavara cu chip de copil, cu suflet de femeie

Nu as putea sa descriu primavara decat in culorile pe care le are. Nu as putea sa-i simt freamatul decat in cuvinte simple de copil: raze caldute si jucause, iarba cruda si verde, curcubee de flori, viata- multa, multa, speranta cat cuprinde, inceputuri cat mai indraznete, incercari cat mai reusite. Dar e totusi primavara... primavara care te face sa crezi in nimic si in tot. Si tot o simt si tot o astept cu dragoste, cu bratele si sufletul deschis. Tot fac ghemuri din sperante si vise si le prind de crengile copacilor.

Cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la aceasta primavara nu mi-a fost dedicat mie. Cineva il cauta in Piata Romana. Un batranel cu ochii blanzi, rotunzi cauta de zor printre zecile de zambilute, ghiocei si lalele un buchetel “aparte”. “Vreau ca florile sa fie proaspate si frumoase. Ce bine ar fi sa fie culese chiar astazi!”, ii expunea vanzatoarei doleantele sale in timp ce ochii sai pornisera de mult in expedia florala. Dupa vreo 10 minute de cautari asidue, s-a oprit asupra unui buchetel de flori marunte, de un galben tipator. L-a gasit! Atunci privirea i s-a luminat. A zambit fericit. I-a multumit de doua ori vanzatoarei si i-a multumit din toata inima...

Habar n-am pentru cine a cumparat acele flori. Trebuie insa sa fi fost pentru o persoana speciala, o persoana iubita, caci cadoul pentru ea nu a fost doar "asa, simbolic..., ci "simbolic" . Nu a fost nici artificial, nici pretentios, nici cumparat din mall... bag mana in foc ca o sa fie primit in incantare si bucurie autentica. Si uite asa a inceput primavara mea... cu iubirea si tineretea celor mai in varsta decat mine... Poate ca primavara este de vina pentru excesul meu de sentimentalism si euforie, insa marturisesc sincer ca mai frumoasa de atat nu putea sa fie.

Nu as putea sa descriu primavara decat in culorile pe care le are. Nu as putea sa-i simt freamatul decat in cuvinte simple de copil: raze caldute si jucause, iarba cruda si verde, curcubee de flori, viata- multa, multa, speranta cat cuprinde, inceputuri cat mai indraznete, incercari cat mai reusite. E drept ca nu mai sunt copil si ca nu mai stiu ce inseamna sa traiesti primavara cu suflet de copil. Nu mai urc scarile blocului in care locuiesc in fuga caci acum are 10 etaje si clar- nu mai ma incumet. Nu mai ma trezesc dimineata razele de soare care dau sa-mi intre in ochi, caci acum fatada blocului e umbrita de cladiri inalte. Una peste alta, mi-am cumparat draperii suficient de groase.

De 1 martie, nu mai pictez felicitari caraghioase in guase si nici nu mai cred ca sunt cele mai frumoase. Acum le editez in photoshop si recunosc ca programelul le face minunate. Nu mai aud ciripitul gugustuciulor din nuci pe care nu doar o data mi-am jurat sa-i arunc direct in cratita de gatit a mamei, ci aud ciripitul claxoanelor. Nu mai ajung acasa cu rucsacul plin ochi cu martisoare, acum primesc cadouri sofisticate in ambalaje sic. Cand deschid geamul, nu mai simt mireasma primaverii, ci mirosul greu si dens al unei vieti poluate si agitate. Nu mai vad primavara chiar peste tot. Acum trebuie sa o caut bine. Si cand ma apuca un dor nebun de ea... dau o fuga pana in parc si am impresia ca o gasesc doar acolo.

Dar e totusi primavara... primavara care te face sa crezi in nimic si in tot. Si tot o simt si tot o astept cu dragoste, cu bratele si sufletul deschis. Tot fac ghemuri din sperante si vise si le prind de crengile copacilor. Inca astept cu nerabdare sa-mi aleg baba si ma supar si imi e teama cand vad nori si rost de ploaie. Tot astept sa fie bine, mai bine... Suficient de bine. In fiecare primavara incerc sa ma conving ca e floare la ureche sa o iei de la inceput. Si nu e asa? Doar atunci cand am fost creati noi, oamenii, era un inceput superb de primavara... In aceasta primavara sper sa am si eu puterea inceputului ca sa nu mai ratacesc zadarnic prin trecut. Nici un gol sa nu mai existe in inima, nici o criza sa nu mai suiere prin portofele... In speranta fericirii, o sa port in piept un snurulet rosu cu alb prins in piept chiar daca nu se mai poarta. O sa cred in simboluri si in intelesuri.

O sa stralucesc ca primavara, o sa infloresc ca florile, o sa ma scutur de griji la fel cum se scutura copacii de flori. Jobul acela minunat prin care nu fac decat sa ma redescopar si sa-mi recastig placerea de a munci sa faca bine sa ma astepte. Eu vin spre el... fara esecuri, fara stres, fara obligatii, fara “trebuie”. Iubirea aceea promisa... sa vina odata si sa nu mai fie cu asa amar de suferinta si asa ploaie de durere. Eu o astept cu feminitate, cu optimism, cu frumusete, cu lumina si soarele calai de afara, fara rabdare ca doar nu o sa traiesc o suta de ani, ci doar mai multe primaveri... Nu sunt doar vise de copil si sperante romantice de femeie, este doar o primavara. Nu vreau sa fie doar o primavara, ci "acea" primavara. A noastra, a femeilor si a tuturor lucrurilor si persoanelor care ne sunt dragi.

O primavara frumoasa!


:vishenka:


[ link extern ]
Ultima modificare: Joi, 1 Martie 2012
Gabriela Monica Ionescu, Consultant fiscal

Alte discuții în legătură

Epigrama :) ContSters240593 ContSters240593 [i]Recidivistului:[/i] La stalpul infamiei pus Regrete-l chinuiau nespus. Da-n mai putin de-o saptamana, Vandu si stapul pe sub ... (vezi toată discuția)
Blogurile anului 2009 MobilierCafenele MobilierCafenele Deoarece blogurile sunt noul \"trend\" privind informatia pe internet, as dori sa va intreb care sunt, in opinia dvs, cele mai interesante bloguri pe care ... (vezi toată discuția)
Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)