avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 832 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Imi place acest blog...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Imi place acest blog...

Sunt cateva bloguri pe care le citesc cu placere. Unul dintre acestea este al lui Vlad Petreanu (Amar de Zi), un jurnalist inteligent, fost ‘’antenist’’ care si-a dat demisia de curand de la trustul autointitulatului cool mogul – de care de asemenea imi place, e dreptul meu :)
Poate aveti si voi bloguri pe care le urmariti, spuneti aici...

Acesta este textul in care a descris ''procesul'' de lichidare dupa ce si-a dat demisia.

Lichidarea
- Cleşte sertizor.
- Ce-i aia?
- Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
- N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
- Aşa figuraţi.
- Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
- E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
- Păi şi-atunci?
- Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
- Mai aveţi un brother touch.
- Asta chiar nu ştiu ce e.
- Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
- ªi un generator.
- Generator? Cum, generator?
- Ton generator.
- Adică generator de ton? Nu de curent?
- Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica (“doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
- Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. ªtiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
- Ce fel de flotoare?
- D-alea de veceu.
- ªi vine cineva să le verifice vreodată?
- Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
- ªi să vă zic una tare.
- Ia zi.
- ªapa de beton din platoul ăsta din stânga?
- Nu cred.
- Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
- Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. “Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
- Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
- Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
- Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
- Cum?
- Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
- Păi şi ce fac acum?
- Acum le predaţi.
- Cui?
- Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
- Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
- Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
- Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
- Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:47, 14 Iunie 2017
Felicitari! Scrieti cu mult talent.Sper ca pentru fiecare dintre noi ,primavara este sursa energiei interioare regenerabile.Cred ca,primavara anima romantismul si bunatatea fiecaruia dintre noi,indiferent de virsta,indiferent de sex,indiferent de profesie,indiferent de ocupatie.
Dedic tuturor forumistilor,poezioara din copilarie :
"Din fire de sinceritate,
Ti-am impletit un Martisor,
Ca sa-ti aduca bucurie
Si mult noroc in viitor ! "

Cu respect si cu drag
Ultima modificare: Joi, 1 Martie 2012
ABANA, utilizator
Ludewic Mac Kwin De Davy, avocat în drept internaţional, expert în drepturile omului şi dezvoltarea durabilă, rezident în Montreal, iubitor de justiţie şi literatură, angajat în voluntariatul internaţional, se vede mai mult ca un universalist.

El este un cronicar dezamăgit al acestei epoci nefireşti, dar şi un sensibil şi tandru poet, un spirit strălucind de o magica lumină interioară..

Ne mărturiseşte: “Vreau să scriu un roman care să încalce regulile fără a le lipsi de de respect; o operă care să depăşească memoria şi istoria, dincolo de ceea ce a fost, ceea ce este şi ceea ce va fi .. O operă umane şi nefericită“

Scriitor fara inhibitii, autor universalist, atât conservator cât şi anarhist, în proporţii care nu sunt încă foarte clar definite, Ludewic Mac KWin De Davy s-a născut la bordul unei Meduze în derivă pe Styxul înfuriat, şi aruncat în apele tulburi ale afecţiunii ..

Este un premergător, depunând închisoarea sa carnală pe trotuarul împietrit, ca un obez suportând penibil greutatea disproporţionată a unui corp în suferinţă, şi care a învăţat să acorde acestei urâţenii aparente, atenţia inexistentă pe care o merită .. El caligrafiază viziunea sa excesiv de pesimistă a lumii pe care o consideră o tragedie umană, cu o pană din care izvorăşte cerneala neagră a obsesiilor sale .. O scriere departe de soare, în mod voluntar cufundată în noapte, vorbind o limbă adresată celor care supravieţuiesc la marginea civilizaţiei ..

Pe epitaful său ar vrea să fie scris "aici se află un om obişnuit, care a vrut să fie util", ca pentru a sublinia faptul că existenţa nu are sens decât atunci când ne punem în slujba altora, indiferent dacă sunt mari sau mici .. Ludewic Mac KWin Din Davy, iubitor de Nietzsche, admirator al lui Baudelaire şi Nerval, este un scrib furios al unei epoci în care nonsensul a devenit un imperativ vital .. "



Trandafirii purpurii

Să sufle vântul în căuşul nopţii
Vânturand focurile incendiarelor mele
Tăceri asurzitoare chinuri neauzite
Ca respiraţia furată a unor vieţi fragile
Pâlpâitoare sângerânde apăsătoare
Construite pe emoţii fără sens promisiuni de zgură
Să facă să-nflorească în tenebrele-mi de foc
Trandafirii purpurii ai speranţelor..


[ link extern ] /
Un alt eseu, despre PRIETENIE …

…Prietenia – Relaţia dintre două sau mai multe persoane, bazată pe reciproc respect, încredere, sinceritate…

O sinceritate atât de pură, încât nimic nu te împiedică întru a-ţi exprima, de la cele mai profunde şi fireşti sentimente, până la cele mai neînsemnate nimicuri.Dupa care, nu vom ramane cu propriul Ego zgâriat de lama ascutită a cuţitului numit – Sinceritate!

O încredere profundă, de cele mai multe ori, cu rădăcini adânci, hrănite de timp şi de multitudinea situaţiilor pe care le-aţi depăşit împreună…Deci, cel mai de însemnătate aspect al unei prietenii este ca ea să reziste testului timpului. ªi aici, în viziunea mea, mai mare miciună decât faptul că “prietenul la nevoie se cunoaşte” nu există ! Consider că primul şi cel mai important test pe care îl poate trece o prietenie e situaţia când eşti fericit. Doar cel ce ţi-e prieten, în ciuda oricărui alt mit, va putea să se bucure pentru tine !

Cât despre respect, acesta se vede a fi , nici mai mult, nici mai puţin, decât nemărginit şi necondiţionat !

Aceastra e PRIETENIA !

Atunci când prizonier al propriilor temeri, te vezi prins în propria pânză de păianjen – Doar cel ce ţi-e prieten va găsi soluţia în locul tău!

Atunci când, asemeni unui peşte pe uscat, te zbaţi în agonia unui visator căruia i s-au tăiat aripile – Doar cel ce ţi-e prieten va putea sa ridice ancora si te va lăsa cu inima deschiă să înnoţi în larg!

Atunci când te scalzi în euforia unui neadevăr dulce, doar un prieten va strânge tot curajul între degetele unei singure mâini, iar cu alta mângâindu-te sfiit pe umăr, va găsi cuvintele potrivite pentru a te trezi la realitate într-un mod cât mai puţin dureros!

Apropiere înseamnă încredere. Încrederea înseamnă sinceritate. Sinceritatea înseamnă respect şi doar toate în ansamblu – înseamnă PRIETENIE ADEVÃRATÃ !



Apropo, oare de ce mai există termenul de “prietenie adevărată” , când de fapt – dacă nu e “adevărată”, atunci deja nu e prietenie ?!


[ link extern ]
"Solidaritate

Imaginaţi-vă ultimul metrou al unei seri de duminică: ticsit de tineri care se întorc din oraş, unii cu mai multe beri decât pot duce, o ciripeală plăcută a unor fete vesele şi oameni care aşteaptă înfriguraţi venirea unei noi săptămâni.

Mă aşez lângă un tip cu ochelari care citea adâncit dintr-o carte groasă şi cu un bilet de tren drept semn de carte. În faţa noastră se află în picioare doi hojmalăi gălăgioşi care îşi dau coate. Am urechile bine afundate în căşti şi nu le văd decât figurile batjocoritoare. La un moment dat încep să râdă şi îşi dau coate privind către tovarăşul meu cititor. Îmi scot discret o cască şi îi aud:
”Ia la ăsta cum citeşte la 11 noaptea! Ce crezi, bă? Te deştepţi la ora asta?”

Îl văd cum se opreşte din citit, dar nu ridică privirea din foile cărţii. Îşi strânge ochii a resemnare şi înghite în sec…

Pare genul care primeşte tăcut mârlăniile unei Românii nedrepte. Pare genul care a ieşit la protestele de stradă cerând normalitate. Pare genul care îşi sortează gunoiul pe categorii şi cel care se uită la interviuri cu Neagu Djuvara. Pare genul care merge la teatru şi la concerte de jazz. Pare genul de om cu care aş pleca la drum spre o cauză nobilă şi care face donaţii şi când nu e Crăciun.

ªi pentru că nici nu a vrut să-şi privească asupritorii, am simţit nevoia să-i arăt că nu e singur: mi-am scos cartea din geantă şi am citit împreună timp de o staţie. N-am reţinut nimic, doar i-am citit gândul, i-am văzut zâmbetul discret şi am răsuflat amândoi uşuraţi că, deşi n-am schimbat nimic pentru ceilalţi, ne-am schimbat unul altuia starea."

[ link extern ] /
Prea femeie!


De multe ori, mergand timida pe drumul vietii mele, m-am intrebat daca nu cumva e prea putin ceea ce primesc raportat la ceea ce, sigur, e prea mult atunci cand cer.
M-am intrebat, daca nu cumva sunt prea singura. Daca nu cumva sunt prea mari ceilalti. Daca nu cumva sunt prea neimportanta.
M-am intrebat de atatea ori, in noptile mele de singuratate, de prea multa singuratate, daca nu cumva timpul trece prea repede. Daca nu cumva am facut prea putine pentru mine. Daca nu cumva am investit in conturile unor oameni prea nepasatori, sentimente prea valoroase. Daca nu cumva, undeva pe parcurs, viata mea – propria mea viata – a devenit prea straina. Daca nu cumva nu prea mai sunt EU.

Mi-a raspuns vantul, intr-o noapte neagra, cand a intrat nepoftit pe sub usa, ca sunt prea delicata, prea sensibila, prea pretioasa ca sa nu prea ma gandesc la mine.
Fiindca avea iz de tentatie, am vrut sa-l alung. Atunci el a inceput sa deseneze umbre hidoase pe pereti, sa faca mobila sa trosneasca si luminile sa se stinga…

Mi-a raspuns soarele, in dimineata urmatoare, ca sunt prea fricoasa, prea naiva, prea slaba… L-am aruncat de la etaj si i-am zis: “Pleaca!”

Mi-a raspuns ploaia, mai pe inserat, cand a inceput sa scuture norii grei de deasupra mea, ca sunt la inceput de drum si ca am timp sa invat cum sa nu fiu prea naiva, prea sensibila, prea credula, prea iubitoare, prea egoista, prea rea, prea nepasatoare, prea darnica, prea mult ca ceilalti, prea putin ca mine.

… dar eu stiu ca in tot drumul vietii mele n-am sa fiu altceva decat “Prea femeie sa nu plang. Prea barbat sa cer ajutor”


[ link extern ]

Alte discuții în legătură

Epigrama :) ContSters240593 ContSters240593 [i]Recidivistului:[/i] La stalpul infamiei pus Regrete-l chinuiau nespus. Da-n mai putin de-o saptamana, Vandu si stapul pe sub ... (vezi toată discuția)
Blogurile anului 2009 MobilierCafenele MobilierCafenele Deoarece blogurile sunt noul \"trend\" privind informatia pe internet, as dori sa va intreb care sunt, in opinia dvs, cele mai interesante bloguri pe care ... (vezi toată discuția)
Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)