avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 821 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Imi place acest blog...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Imi place acest blog...

Sunt cateva bloguri pe care le citesc cu placere. Unul dintre acestea este al lui Vlad Petreanu (Amar de Zi), un jurnalist inteligent, fost ‘’antenist’’ care si-a dat demisia de curand de la trustul autointitulatului cool mogul – de care de asemenea imi place, e dreptul meu :)
Poate aveti si voi bloguri pe care le urmariti, spuneti aici...

Acesta este textul in care a descris ''procesul'' de lichidare dupa ce si-a dat demisia.

Lichidarea
- Cleşte sertizor.
- Ce-i aia?
- Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
- N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
- Aşa figuraţi.
- Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
- E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
- Păi şi-atunci?
- Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
- Mai aveţi un brother touch.
- Asta chiar nu ştiu ce e.
- Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
- ªi un generator.
- Generator? Cum, generator?
- Ton generator.
- Adică generator de ton? Nu de curent?
- Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica (“doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
- Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. ªtiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
- Ce fel de flotoare?
- D-alea de veceu.
- ªi vine cineva să le verifice vreodată?
- Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
- ªi să vă zic una tare.
- Ia zi.
- ªapa de beton din platoul ăsta din stânga?
- Nu cred.
- Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
- Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. “Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
- Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
- Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
- Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
- Cum?
- Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
- Păi şi ce fac acum?
- Acum le predaţi.
- Cui?
- Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
- Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
- Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
- Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
- Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:47, 14 Iunie 2017
De la români adunate

Am fost sâmbata cu 3 prieteni în Glendalough, pe undeva prin muntii Dublinului, si la un moment dat am oprit la un popas ca sa ne umplem burtile. Ne întâmpina un chelner cu cercel de aur galben într-o ureche, ne pofteste la o masa si ne aduce meniurile. Apoi vine sa ia comanda:
Chelner: - Would you like something to order ?
Noi, pe rând: - Seafood chowder and sparkling water.
- Seafood chowder and diet coke.
- Smoked salmon and salad.
- Seafood chowder and a white wine.
Chelnerul: We have X types of white wine (si le enumera).
Unul dintre noi alege felul de vin.
Chelnerul: - Would you like a glass or a bottle ?
La care noi ne consultam în româna ca vrem o sticla întreaga, dar n-apucam sa confirmam, ca chelnerul spune hotarât:
- So you go for the bottle.


Pe ruta BlueAir Dublin-Bucuresti s-au vândut bilete pentru 28 de rânduri, desi avionul avea numai 25. No comment.
O cucoana care avea loc pe rândul 27, negasindu-l, merge la însotitoarea de zbor sa se plânga:
- Scuz mi. Uer ai sit ? Ai dont faind. Help mi ! - într-o engleza de baltoaca cu accent est european evident, ca sa va imaginati mai bine.
Însotitoarea de zbor îi raspunde frumos:
- Vorbiti româna ?
La care cucoana raspunde în româna, dar cu accent englezesc:
- Da, un pic. Dumneavoastra vorbiti, ca eu înteleg.
Discutia a continuat cu stewardesa vorbind în româna si cucoana raspunzând în engleza ei de balta.
(poveste relatata de un martor ocular)

Continuarea ....[ link extern ]
Despre stele...

Daca nu stiati, si stelele plang. Plang cu lacrimi de lumina. Asa sangereaza ele. Credeam ca sunt perfecte, dar perfectiunea nu exista.
Steaua despre care vorbim era steaua cuiva. Stralucea pentru cineva. Indiferent cat de greu i-ar fi fost, cat de singura se simtea uneori, cat de trista era in noptile lungi si pustii, ea stralucea mereu, luminandu-i calea. Uneori ratacea drumul si sangera calcand pe pietre ascutite si reci, dar niciodata nu uita sa zambeasca si se incapatana sa-i lumineze calea. Ii veghea visele uitand sa doarma nopti in sir. Inventa povesti si impodobea brazi sub care niciodata nu erau daruri pentru ea. Faurea vise si credea cu tarie in ele. Lumina mereu fara sa ceara nimic in schimb.
Stiti care mai era menirea acestei stele? Se transformase in inger pazitor. Lua tot ce era rau si urat asupra ei si transforma totul in frumos si bun. Incasa toate loviturile si le transforma in zambete. Aduna fiecare lacrima si o transforma in perla. Credea atunci cand cineva isi pierdea credinta. Spera atunci cand cineva isi pierdea speranta; Iubea neconditionat chiar daca sufletul ei era sfaramat in mii de bucatele, pentru ca steaua despre care vorbim nu era rece. Avea suflet. Unul cald.
Uneori cand cineva il lovea, ea aduna cioburile cu grija, le lipea cu dragoste, le alinta cu blandete si cioburile se prefaceau intr-un intreg fara pata.
Din vreme in vreme, steaua noastra purta batalii crancene cu ea, cu cei care incercau sa-i fure stralucirea, cu demoni negri, mai urati ca moartea, dar cel mai greu lucru pentru ea a fost sa invete sa il iubeasca fara asteptari, fara conditionari, fara nicio pretentie. Sa ia parte la viata lui fara sa incerce sa il schimbe. Sa ii traiasca visurile. Sa ii sustina sperantele si sa il aline atunci cand esecul isi facea loc in viata lui. Cand a reusit asta, l-a eliberat de ea. Traieste pentru el, dar l-a eliberat de ea. Pare de neconceput, dar e posibil...
Steaua noastra e obosita si trista. Nu se stinge. Nu moare. E mai puternica decat stia, dar ii e dor... si un pic amar... Viseaza cu ochii deschisi, crede in miracole si trece in fiecare zi pe langa un anume colt de strada...
Noapte buna, steaua mea!
[ link extern ]


[ link extern ]
"Se pare ca oamenii sunt vesnic nemultumiti…

Avem in noi un germene care ne facem sa simtim ca nimic nu e suficient si care, ce-i drept, e benefic evolutiei, dar…pana unde sa mergem cu carcoteala la adresa propriilor noastre vieti?!

Am obosit sa vad numai oameni nemultumiti, oameni care asteapta minuni pentru a fi fericiti sau macar multumiti…

Imi spunea cineva demult ca in viata exista mai multe tipuri de “suferinte”:

> sunt dramele, atunci cand pierzi pe cineva, cand tu sau cineva apropiat are o boala grava, cand ti se schimba iremediabil viata intr-un sens neales de tine;
> sunt problemele reale, grave, dar nu drame, ci momente in care nu poti percepe ziua de maine, atunci cand ai genul acela de suferinte si probleme, care, desi poate peste un timp nu vor mai conta, isi lasa amprenta, cum ar fi o despartire dureroasa, lipsa temporara a unui loc de munca;
> sunt acele nemultumiri la adresa vietii noastre in general, de genul nu ma inteleg cu partenerul sau n-am partener, nu-mi convine jobul pe care il am;
> si mai sunt acele suparari pentru maruntisuri, “farafasticuri sau chiar rasfaturi”, ca sa citez exact…gen aglomeratie in trafic care reuseste sa-mi strice dimineata, un telefon enervant, o vorba aruncata aiurea si tot asa…

Ma intreb insa daca este necesar sa trecem prin primele doua categorii ca sa incepem putin cate putin sa nu le mai dam atata importanta celorlalte?! Bineinteles, problemele sunt multiple, exemplele de mai sus fiind cat se poate de generale, si in plus le percepem subiectiv, dar cu putin efort, ele se pot incadra in una din categorii. Este foarte adevarat ca cel putin maruntisurile de care ziceam ne mananca nervii in fiecare zi, ca stresul imbolnaveste incet si sigur…dar nu depinde si de noi cat de mult le lasam sa ne afecteze?

Poate ca nu este atat de important sa avem tot ceea ce ne dorim si credem noi ca ne-ar placea (de multe ori ne mai si inselam :) , cat sa ne dorim si sa ne placa ceea ce avem…E veche de cand lumea aceasta idee, dar cata atentie ii dam?!

Viata e formata din perioade in care predomina binele si altele in care ne e mai greu, ca sa nu zic mai rau, dar nu cred ca sunt in viata perioade in care totul este absolut roz, mie una nu mi s-a intamplat :) Trecand prin momente mai grele, am inteles ca insasi absenta unui motiv de suferinta trebuie sa fie o baza suficienta pentru a incerca sa ma bucur de fiecare zi!

Observ constant in jurul meu cum oamenii, atunci cand isi doresc ceva, traiesc in asteptarea acelui ceva, tanjesc dupa fericirea pe care o vor avea candva, fara sa realizeze ca poate acel ceva nici nu este catalizatorul fericirii lor sau ca, atunci cand vor ajunge acolo unde isi doresc, vor exista alte motive de nemultumire pentru ca niciodata nu vor avea gama completa de dorinte implinite si, in realitate, traiesc in asteptarea binelui de maine, a minunii de maine…care de multe ori intarzie sa apara, producand frustrare si nemultumire.

Micile nemulţumiri se acumuleaza, aşteptarea se cristalizează si devenim nefericiti pana in maduva oaselor, pentru ca apoi nici macar o dorinta implinita sa nu mai aiba culoarea pe care o speram, asta daca observam ca ni s-a implinit, daca nu cumva suntem prea ocupati cu nemultumirea din inertie.

E firesc sa ne dorim mai mult si sa facem tot ce putem pentru a implini ceea ce ne dorim, dar sa nu uitam ca si drumul pana acolo face parte din viata noastra, ea nu incepe doar atunci cand ni se implinesc dorintele si visele.

In viata oricui exista motive de nemultumire si neimplinire, dar vor exista mereu, diferind poate doar planurile si aspectele asupra carora planeaza ele…cred ca fiecare om, daca se uita in urma si isi analizeaza macar si numai cativa ani, pe langa suferinte si dureri, pe care poate le-a si uitat, constata ca a trait minuni pe care nici nu si le imagina.

Viata este mult mai dinamica decat resimtim noi, nici un “azi” nu a fost ca “ieri” si nici un “maine” nu va fi ca “azi”, dar pana vin momentele de poimaine, sa ne multumim si cu azi :)

Nu este vorba de un “carpe diem” extrem, ci mai degraba de a face noi clipa si de a o percepe in asa fel incat sa merite traita.

Ma incapatanez sa cred ca nu avem nevoie chiar de totul pentru a ne simti bine, pentru a zambi si a incerca sa fim macar putin fericiti…asa, de exercitiu, pana la fericirea aia mare care ne va pocni cand ni se vor implini toate dorintele si n-o s-o putem duce :) "

[ link extern ]
[ link extern ]


Experientele pe care le traim in organizatii sub indrumarea sau conducerea unor persoane cu comportamente nocive isi pun amprenta si au efecte asupra noastra fie ca vrem fie ca nu vrem.
Studii recente au demonstrat ca 4% din populatia globului sufera de megalomanie (in dictionarul de sinonime, megalomanie = delir de grandoare), iar intre cei care conduc procentul este mult mai mare. Psihoterapeutii spun ca este foarte greu sau aproape imposibil ca “megalomanii” sa-si gaseasca leac. Din pacate, in marea majoritate a cazurilor, sunt “artisti” la capitolul creare de imagine si sunt descoperiti prea tarziu. Urmele lasate de un astfel de personaj, indiferent de nivelul pe care isi desfasoara activitatea, sunt dureroase pentru cei din organizatie.
[...]
Care sunt consecintele mentinerii acestor manageri in functie?
- Aroganta ii face orbi in aprecierea corecta a situatiilor. Chiar si atunci cand sunt in fata unor decizii usoare, hotararile pe care le iau vor fi subiective.
- Se inmultesc conflictele, barfele, apar “bisericute”, “clicile ” si “arivistii” in echipele pe care le conduc.
- Chiar daca pe termen scurt au rezultate satisfacatoare pe termen mediu si lung nu vor fi performanti.
- Moralul si loialitatea personalului se reduc iar rata de migrare spre alte companii va creste.
- Consecintele pastrarii unui astfel de manager in functie sunt paguboase pentru departamentul sau compania condusa.
[...]



Am descoperit un blog simpatic; nu stiu cat de mult poate fi luat in serios, dar are teste care sunt numai bune de pierdut 5 - 10 minute.

Mi-am facut cateva, insa cel care mi-a placut cel mai mult a fost acesta:

[ link extern ] /

Vi-l recomand macar pentru amuzament, daca nu pentru autocunoastere :)

Alte discuții în legătură

Epigrama :) ContSters240593 ContSters240593 [i]Recidivistului:[/i] La stalpul infamiei pus Regrete-l chinuiau nespus. Da-n mai putin de-o saptamana, Vandu si stapul pe sub ... (vezi toată discuția)
Blogurile anului 2009 MobilierCafenele MobilierCafenele Deoarece blogurile sunt noul \"trend\" privind informatia pe internet, as dori sa va intreb care sunt, in opinia dvs, cele mai interesante bloguri pe care ... (vezi toată discuția)
Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)