Am o intrebare legata de modalitatea legala de a renunta la contabilizarea si plata consumului de energie termica facute prin repartitoarele de costuri.
Astfel, presedintele asociatiei de proprietari a convocat o adunare generala extaordinara, cu scopul ca membrii asociatiei sa se pronunte pentru scoaterea din functiune a repartitoarelor de costuri, plata urmand sa se faca conform suprafetei utile a fiecarui apartament din condominiu.
Presedintele, impreuna cu "apropiatii lui' spera ca in urma pronuntarii "pentru" a 50%plus 1 din cei prezenti, repartitoarele sa fie scoase din functiune. Eu, din investigatiile de pe net si in urma convorbirilor cu firma care a montat aceste repartitoare, am inteles ca pentru a se renunta in totalitate la contorizarea blocului este necesar un procent de 99 si ceva la suta, dar nu am inteles care este temeiul legal.
Cu toate acestea, se pot debransa numai cei interesati, dar iarasi nu stiu baza legala, deoarece contractul este incheiat la nivel de asociatie si nu individual.
Pe langa aceste intrebari, as mai avea o nelamurire si anume, in cazul in care o parte a proprietarilor sunt debransati de la sistemul de inregistrare si cealalta parte nu, cum se va face plata pentru consumul de energie termica pentru partile comune?
Temperatura la care se deschid automat de 6°C este o temperatură de gardă, folosită pentru protecţia utilajelor şi materialelor, nu pentru locuinţe, conform pct. 4.15, 4.16 din Normativul I 13-02 privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire. Se încalcă Cerinţa fundamentală de calitate in constructii privind Igiena, sănătatea. Temperatura de garda este intre 5-12 gr. C. Standardul SR 1907/2 prevede si el temperatura de confort de 20 gr. C.
Ordinul ANRSC nr. 343/2010 prevede, în anexa la art. 14, ”Numărul total de unităţi de consum aferent fiecărui spaţiu care are montate repartitoare se determină prin o formulă care are la bază numărul de unități înregistrate de repartitor, care se înmulțește cu coeficienți de corecție.”
La Anexa nr. 1 la norma tehnică apar ”Factorii de amplasare utilizaţi la repartizarea costurilor pe baza repartitoarelor şi pentru stabilirea factorului de amplasare ponderat, care se aplică prin înmulţire.”
Dacă baza de calcul, conform art. 14, este numărul de unităţi înregistrate de repartitor, la care se aplică un anumit coeficient, în cazul consumului 0, 0 înmulţit cu orice coeficient va da tot 0.
Rezultă că, pentru încăperile cu calorifere debranşate parţial sau total, proprietarii nu vor plăti nici măcar acel beneficiu de încălzire indirectă avut în vedere la proiectarea instalaţiei, ce să mai vorbim de încălzirea indirectă suplimentară rezultată în urma debranşării.