Inițiez un nou subiect în legătură cu viitorul concurs de admitere în barou, deși cel din 2011 nici nu s-a terminat. Însă, dat fiind faptul că intenționez să am in vedere participarea și la concursul din 2012, nutresc speranța că ne vom aduna o mână de utilizatori pentru a dezbate toate problemele cu care ne confruntăm în tratarea materiei pentru examen, și, cu siguranță nu vor fi puține. Multă baftă celor ce susțin mâine următoarea probă, iar celorlalți ”sus, pe cai!” că avem multă treabă!
Buna!am si eu o nelamurire.hotararea UNBR din 3 martie precizeaza ca din NCC avem actul juridic civil( art 1164-1329) asta nu include tot actul juridic civil intre acele articole? nu scrie nimic despre precriptia extinctiva, termen, conditie astea sunt de la art 1400 incolo.cel putin in tematica de la inm li se spune clar ca au actul juridic civil dar sunt incluse si aceste institutii. voi ce intelegi? si la OEPA propuneti ceva subiecte, ce credeti ca se va da, bazat si pe ce s-a dat anii anterior. spor la invatat :)
AndreeaMirela27, tematica INM precizeaza ca "materiile indicate la pct. I nr. 3 (prescriptia!) ...vor fi abordate conform reglementării anterioare intrării în vigoare a Codului civil din 2009" deci ca si la barou, prescriptia, clar, dupa V.C.C.; cu modalitatile m-ai pus pe ganduri...eu le-am invatat dupa codul nou, insa intr-adevar nu sunt cuprinse intre art. enumerate in hot UNBR...o sa ma uit la diferente...
Pai stati mai fratilor OEPA nu intra in cele 100 de intrebari grila? Mama Dumnezeule toti avocatii se vaieta ca mediatorii le mananca painea si numai au cazuri...sa vezi ce examene vor fi anul asta.Vor sa restranga accesul..... Mare mirare daca intra careva din proaspatii absolventi, numai 5-6 din B, 2 din SB, 3 din CJ etc..:hugall:
Poate sa imi trimita si mie cineva niste cursuri pentru Legea 51? Va rog mult!:hammer:
bogdanlupuonline@yahoo.com
Am zis ca citesc in 2 zile legea si sunt TOP ZUSTAND...de unde.....cred ca cea mai grea disciplina....o subestimezi si ....:training: :tooth:
Sincer va spun ceva.........regret ca nu m-am inscris la INM! Am impresia ca e mai usor! Ca sa scoti 7......e greu pe sinteza. Cum am eu scrisul mai urat......
Cine are sinteze sau orice altceva folositor, rog sa-mi trimita si mie pe adresa de mail maria89ro@yahoo.com Multumesc mult de pe acum! Spor la invatat tuturor!
Admitere barou 2011
jason
Am creat acest nou topic, chiar de pe acum, deoarece sunt direct interesat de examenul de admitere in Barou, ce va avea loc la anul, insa nu cred ca sunt ... (vezi toată discuția)