avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 737 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Avocaţi şi Admitere ... ADMITERE BAROU 2012
Discuție deschisă în Avocaţi şi Admitere în avocatură

ADMITERE BAROU 2012

Inițiez un nou subiect în legătură cu viitorul concurs de admitere în barou, deși cel din 2011 nici nu s-a terminat. Însă, dat fiind faptul că intenționez să am in vedere participarea și la concursul din 2012, nutresc speranța că ne vom aduna o mână de utilizatori pentru a dezbate toate problemele cu care ne confruntăm în tratarea materiei pentru examen, și, cu siguranță nu vor fi puține. Multă baftă celor ce susțin mâine următoarea probă, iar celorlalți ”sus, pe cai!” că avem multă treabă!
Misha80 a scris:

ramtibel a scris:

Aceste carti de sinteza, sunt asa cum reiese din denumire extrem de succinte, anul acesta una din spetele la procedura civila, fac referire la aceasta materie deoarece aici a fost cel mai greu, cuprindea o exceptie care se regaseste doar in tratatele de specialitate. Personal am achizitionat si eu una din aceste carti de sinteza si mai cunosc persoane care au invatat dupa ele, dar nu sunt suficiente. Examenul devine din ce in ce mai greu, iar pentru promovare este necesar un studiu mai aprofundat. Insist este doar o parere a unei persoane care a achizitionat aceste sinteze, dar le-am abandonat deoarece sunt prea succinte.

Sunt de aceeași părere. Au devenit din ce în ce mai restrictiv, ceea ce nu consider că este rău. Însă, îmi exprim speranța ca următorul examen să fie ceva mai ”coerent”. :coffee:

Buna tuturor! Sunt noua pe forum, dar un cititor consecvent al forumului! Va felicit pe toti pentru solidaritatea de care dati dovada in anumite puncte de vedere!
Cat despre cele de mai sus, asa cum fiecare si-a exprimat opinia proprie despre discutia ce se desfasoara, tin si eu sa mi-o expun pe a mea, fara insa a mi-o lua in deradere: cartea de sinteze la procesual civil mi se pare extrem de cuprinzatoare, are 815 pagini, e un adevarat tratat in materie (daca pot spune asa), si sincera sa fiu nu stiu daca pot s-o invat pe toata! Vorbesc aici de editia a 3-a, ca cealalta editie (a 2-a) era destul de mica!
Bineinteles, fiecare invata cat poate de mult, din cat mai multe surse, si eu fac asta la civil si la penal, suplimentez sintezele astea cu alte carti!
Spor tuturor!
AndreeaBalan a scris:

Este posibil să ai dreptate, însă nu întotdeauna cantitatea este direct proporțională cu calitatea. Trebuie să fii însă atentă, dacă ți-ai propus să înveți de pe aceste sinteze, căci din spusele celor ce au învățat în anii trecuți au existat și unele erori, care la o grilă sau chiar sinteză pot face diferența. Personal, pentru o cât mai bună înțelegere a unei instituții recomand să citiți cât mai mult, din autorii consacrați, iar strategia propusă de Luiza mi se pare cea mai nimerită, la fiecare materie recomandând cel puțin doi autori. Și apoi, nimeni nu îți poate garanta reușita la barou, iar pentru o eventuală încercare la INM sintezele nu sunt suficiente. În altă ordine de idei, bun venit printre noi=D> și mulțumim că ne împărtășești opiniile tale. Spor mult la învățat tuturor!:coffee:
Multumesc pentru primire! Nu vreau sa intru in contradictie, asa cum s-a intamplat pe celalalt forum (admitere barou 2011)!
Eu nu vorbeam de cantitate, ci de faptul ca toti acesti autori consacrati sunt prezenti in conspectarea sintezelor de care vorbim. Si da, si eu am maldare de carti si tratate langa mine, sunt constienta ca e nevoie de mult mai mult, dar, in prima faza si anume aceea de a intra in barou, consider ca sunt de mult ajutor. Facand o paranteza, verisoara mea mi le-a recomandat, ea si mai multi colegi din facultate, invatand din acestea anul trecut, fiind foarte multumiti de ele. Evident, nu au fost singurele din care a invatat, dar sunt de mare ajutor! De ce sa demontam ca nu sunt bune?!, cand, daca ne uitam pe piata de carte juridica dam la tot pasul de carti cu titluri impresionante (Noul cod civil, note, corelatii...etc) si se adeveresc a fi penibile, la preturi exagerat de mari!
Si inca odata, in putina mea experienta juridica, dar cu recomandari de la potentialul avocat care ma va lua sub aripa in cazul in care voi reusi, cred cu tarie ca sunt bune! Parerea mea, nu contrazic pe nimeni!
Va doresc o saptamana cu spor!
buna tuturor,
vorbesc din experienta, din experienta unuia care a luat 7,3 INM, 8,7 barou si care a cazut la sinteza pentru 0.13 la materia d.procesual civil.
in primul rand, examenul nu a fost greu, dar a fost extenuant - 2 materii in aceasi zi, cu teorie si sinteza e destul de dificil. trebuie sa va dozati foarte bine timpul.

in al doilea rand, eu am invatat la civil exact de pe cartile pe care colega le-a spus mai sus (de fapt si cele consacrate in domeniu) - la proceduri pentru grila recomand sa cititi foarte bine codurile - au multe ascunzisuri in fiecare cuvintel, pe care daca le deprinzi dupa va va deveni mai usor sa faceti conexiunile intre institutii.

in al treilea rand, fair playul, ati vazut cu totii ce s-a intamplat cu cativa dintre colegii, care dupa ce nu au promovat au inceput sa se revolte impotriva UNBR, si cel mai rau au inceput sa se revolte impotriva unor colegi care au intrat - acuzandu-i de diferite trucuri. Nu fiti asa!

In al patrulea rand, cititi mult, dar constant - e ca la un maraton - mentineti-va in forma cititnd in fiecare zi, iar in ultimele luni cititi si mai mult. Nu faceti ca la un sprint, unde dupa o plecare in viteza la sfarsit va inmuiati si va epuizati. Constant si sarguincios.
Acestea sunt sfaturile mele - uhhh deja ma simt batran :)
dcp a scris:

Total de acord cu tine! Îmi pare rău pentru toată experiența neplăcută prin care ai trecut și, sincer nu înțeleg ce s-a dorit cu acest mod de admitere. Sunt de acord că trebuia să se ajungă într-un punct în care examenul să devină ceva mai riguros, însă am multe exemple similare ție, care au făcut un punctaj excepțional la INM, și au picat la barou. Eu am urmărit forumul de anul trecut ce privea admiterea la INM și pe cel de anul acesta și sunt plăcut impresionată de modul frumos în care se împletesc discuțiile, iar cei mai mulți dintre cei care țineau zilnic paginile forumului sunt acum auditori. De aceea, privesc acest forum ca pe o modalitate de a ne schimba ideile și părerile în mod constructiv. Iar chestiunea cu sprintul, e adevărat, am pățit-o pe propria piele. Materia trebuie bine ”rumegată”#-o!Să sperăm că în final va fi bine pentru toată lumea!

Alte discuții în legătură

Admitere barou 2013: data examenului, bibliografie, spete, experiente Iulian81 Iulian81 Buna ziua! Imi poate spune cineva daca pentru 2013 se va da examen de admitere in Barou din noul Cod Civil? Si daca da au aparut deja carti de civil? La drept ... (vezi toată discuția)
Admitere barou 2011 jason jason Am creat acest nou topic, chiar de pe acum, deoarece sunt direct interesat de examenul de admitere in Barou, ce va avea loc la anul, insa nu cred ca sunt ... (vezi toată discuția)
Examen admitere barou satelix satelix Am citit cu interes tot ce s-a discutat pe acest forum si trebuie sa recunosc ca admiterea in barou este o mare bataie de cap......:)Am terminat si eu anul ... (vezi toată discuția)