avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 857 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... Vanzarea uscatoriei fara acordul tuturor proprietarilor
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

Vanzarea uscatoriei fara acordul tuturor proprietarilor

Locuiesc intr-un bloc cu 15 apartamente. 13 proprietari vor sa vanda uscatoria pentru a face termoizolatia iar 2 proprietari nu sunt deacord. Eu nu vreau ca uscatoria sa fie vanduta pentru ca o folosesc dar acum cateva zile, la o sedinta de bloc, mi s-a spus ca si daca nu vreau ca uscatoria sa fie vanduta, aceasta se va vinde pentru ca majoritatea locatarilor vor si legile s-au schimbat in ultima perioada. Am observat ca presedintele asociatiei de proprietari deja aduce potentiali cumparatori in uscatorie pentru a le arata spatiul.
Din ceea ce am citit pe internet am inteles ca unele legi s-au schimbat dar am citit si ca in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 24 din data de 12 ianuarie 2012 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 1514/2011 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (3)-(6) din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, printre altele, faptul ca incetarea destinatiei de folosinta comuna pentru partile comune din cladirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotari motivat, cu o majoritate de doua treimi din numarul coproprietarilor.
In Decizia Curtii Constitutionale mai scrie: "Asadar, Curtea constata ca instrainarea coproprietatii fortate cu votul majoritatii de 2/3 dintre proprietari echivaleaza practic cu o vanzare a bunului altuia, fara a exista consimtamantul proprietarilor care nu au votat sau au votat impotriva, avand drept consecinta incalcarea dispozitiilor art. 44 din Constitutie."

Ce parere aveti? Se poate vinde uscatoria fara acordul meu?

Va multumesc!
adriantot a scris:


Acum Decizia stabilind ca instrainarea, vanzarea nu este constitutionala, automat nu mai aveam nevoie de 2/3 ca nu mai putem vinde ci doar inchiria, folosi, concesiona.

Se poate interpreta si asa, de aceea spuneam ca legiuitorul a lasat-o in ceata.
Pentru o si mai adanca negura, va supun atentiei si prevederile art. 651 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit caruia "Cota-parte din dreptul de proprietate asupra partilor comune are caracter accesoriu in raport cu dreptul de proprietate asupra spatiului din cladire care constituie bunul principal; instrainarea sau ipotecarea cotei-parti nu se va putea face decat odata cu dreptul asupra spatiului care constituie bunul principal."
Acum ce sa intelegem, ca nu imi pot da acceptul la vanzarea cotei parti din spatiul comun decat daca imi vand si apartamentul acelui tert?
Textul de lege cam asa suna.Va las sa reflectati, dar parerea mea este ca aici e vorba de semantica si totul este interpretabil, desi multi m-ati contrazis.
procmarci a scris:

OK, sa sa facem pace, oricum acesasta discutie nu mai este urmarita de nimeni acuma si a ramas intre noi.




Eu urmaresc cu interes discutia si incerc sa inteleg cat mai multe.

Din ceea ce se intampla, mi se pare ca locatarii s-au resemnat ca nu pot vinde uscatoria, chiar daca isi doresc asta de aproape 3 ani. Acum primesc eu oferte sa o cumpar cu 5.000 de euro. Cred ca pana la urma asta se va intampla.
Desi Codul Civil, in art 651 interzice aceasta, asa cum ne-a aratat @procmarci si noi am invatat, daca toti proprietarii in corpore doresc vanzarea, daca gasiti un notar care sa se faca ca nu cunoaste acest articol de lege si daca veti putea inscrie proprietatea in Cartea funciara, atunci veti putea cumpara.
Nu va fi nimeni care sa conteste acest act al vanzarii-cumpararii.
Ultima modificare: Vineri, 27 Ianuarie 2012
elga50, moderator
M-am hotarat sa cumpar aceasta uscatorie, avand in vedere ca toti ceilalti proprietari vor sa mi-o vanda mie numai ca recitind mesajele de pe acest forum, am cateva nelamuriri. @adriantot a spus ca vanzarea este la limita legii iar din ultimul mesaj postat am inteles ca prin Codul Civil, prevederile Art. 651 din Legea nr. 287/2009 se interzice vanzarea uscatoriei catre mine.
In Legea 230/2007, Art. 39 scrie ca proprietatea comuna poate fi utilizata de terti numai printr-un contract de inchiriere, de folosinta sau de concesiune.
In Legea nr. 287/2009, Art. 651, scrie si mai clarfaptul ca e interzisa vanzarea uscatoriei: "Cota-parte din dreptul de proprietate asupra partilor comune are caracter accesoriu in raport cu dreptul de proprietate asupra spatiului din cladire care constituie bunul principal; instrainarea sau ipotecarea cotei-parti nu se va putea face decat odata cu dreptul asupra spatiului care constituie bunul principal."

Dar cred ca @elga50 a punctat foarte bine:

elga50 a scris:

Totusi, actul vanzarii nu este interzis, in sine, asa-i?
In acest caz, acea parte din proprietatea comuna se poate vinde daca toti proprietarii decid asta si isi vand, prin proprie vointa, particica din proprietate, dupa toate regulile unei instrainari de proprietate, adica cu totii si cu cumparatorul la notar si in acelas timp.
Sigur, nu e scris in locul articolelor scoase din lege ca vanzarea se va face cu vointa a 100% dintre proprietarii condominiului deoarece aceasta este singura alternativa ramasa pentru vanzare.
Eu stiu ca legea inseamna reglementarea unei alternative intre mai multe optiuni pe care ar avea-o liberul arbitru, nu decretarea unor evidente incontestabile.


Eu imi doresc sa nu existe nicio posibilitate ulterioara de contestare a vanzarii pentru ca am unii vecini care sunt sigur ca m-ar santaja daca ar fi ceva in neregula. Deci daca merg impreuna cu ceilalti 14 proprietari la notar, in acelasi timp, vanzarea se poate face?
Codul Civil trebuie luat de bun. Spune clar acolo, noi nu suntem juristi, @procmarci este si ne-a aratat exact locul, am citit si deci: vanzarea accesoriului separat de bunul principal este interzisa.

Dar calea legala si sigura este de a inchiria sau lua in concesiune acel spatiu. Puteti face contractul de inchiriere sau concesiune la notariat, astfel incat sa fiti sigur ca nimeni nu va va deranja.

Ultima modificare: Luni, 13 Februarie 2012
elga50, moderator

Alte discuții în legătură

Uscatoria edwe69 edwe69 avem 19 apartamente pe scara si 18 apartamente sunt de acord sa vanda uscatoria,se poate fara acordul celui de-al 19 propietar?multumesc. (vezi toată discuția)
Chirie pentru folosirea uscatoriei luciano39ok2007 luciano39ok2007 locuiesc intr-un apartament la bloc la ultimul etaj ,deasupra apartamentului meu este un uscator,de 20 de ani am folosit acest uscator ca magazie ,neavand un ... (vezi toată discuția)
Uscatorul de la bloc violetasaramet violetasaramet Stau la parter si langa mine este uscatoria care nu se foloseste ca uscator ci ca magazie de cateva apartamente. Blocul are 19 apartamente iar proprietarii de ... (vezi toată discuția)