Filozofie, obligatii parentale

Legile sunt peste tot in lume interpretabile... numai prin regimuri totalitare ele se vad asa cum zice seful.
Asta nu e un lucru rau, ci le face adaptabile la diferite situatii de fapt care nu pot fi prevazute, cu toatele, in legi.

Cat priveste vizitele, consider ca este gresit sa le considerati ca fiind in favoarea sau in castigul tatalui, ele sunt un drept al copilului la viata de familie, la doi parinti, asa cum arata si art. 8 CEDO.
La copilul dv. trebuie sa va ganditi cand il trimiteti in vizite, ca faceti pentru el, nu pentru tatal lui.

Stimata doamna, la asta ma gandesc atunci cand desi are stabilit un program mai restrans, eu nu tin cont de aceasta. Daca doreste copilul sa se intalneasca cu tatal biologic si duminica, nu interzic acest lucru, doar pentru ca nu exista program stabilit de instanta. Daca nu a venit 1-2-3 weekenduri, nu am asteptat sa vina prima si a treia sambata din luna, ca sa-si poata vedea copilul. Dar cand copilul imi vine traumatizat psihic datorita agresiunii verbale, cand suntem, atat eu cat si copilul, bruscati fizic in strada....atunci chiar ca imi schimb atitudinea. Si asta pentru ca ma gandesc in primul rand la copil, evident.

Pentru instanta nici aspecte nu conteaza din moment ce el oricum va pierde procesu.
Sunt multe situatii de genul celor evocate de dvs. Si tatii care merita platesc tributul pentru cei ca fostul dvs. Sot
Si cand mamele fac astfel de afirmatii sunt crezute pe cuvant si impotriva tatilor jevinovati...

A fost bruscarea aceea de natura a va traumatiza pe dv. sau pe copil? Sau doar v-a scandalizat si enervat?
Nu ca nu v-as da dreptate, insa cititi putin despre copiii crescuti fara tata si va veti speria de efectele psihologice, de aceea incerc sa inteleg in ce masura ii e mai bine copilului in absenta tatalui decat in prezenta lui.

In primul rand vreau sa spun ca sunt printre acele femei, probabil mai putine, care admira un tata adevarat si care afirma ca sunt multi tati care merita sa fie admirati. Cunosc si eu cativa si, din pacate, copilul meu nu o data mi-a spus ca si-ar dori un astfel de tata.
Cat despre bruscarea fizica, ea a constant in impingerea mea intr-un gard, pe motiv ca vreau sa-mi ajut copilul de 3 ani sa coboare din masina "tatalui biologic" si ca nu am voie sa-i ating pretiosul obiect, iar bruscarea copilului a insemnat trantirea portierei peste picioarele acestuia, doar Dumnezeu a ajutat ca, copilul sa-si traga picioarele cu o fractiune de secunda inainte. Alte bruscari constau in smuciri de maini, copilul ajungand nu o data cu urme pe mana acasa, pe motiv ca "ai un copil needucat, l-ai crescut cu bona degeaba!!!", acestea fiind vorbele unui tata care nu si-a recunoscut copilul la nastere si a aparut in viata lui la 3 ani, cu pretentii exagerate (inclusiv schimbarea numelui de familie, pentru ca..."doar sunt tatal lui, nu?!" ).
Eu nu sunt traumatizata in nici un fel, de la un barbat care-si paraseste prietena insarcinata, o mai si ameninta sa nu indrazneasca sa ceara ceva pentru copil, nu am avut si nici nu am mari asteptari. Dar cand isi permite sa faca "instructie" cu un pui de om de doar 3 ani, fara de care nu are absolut nici o grija, doar cine e mama probabil poate sa simta ce simt eu!

Nu numai ca am citit despre copii crescuti fara tata, sau chiar fara mama, mai si cunosc cativa, dar am si vorbit cu persoane de la Protectia Copilului, unde am ajuns tot ca urmare a traumatizarii psihice si fizice a copilului, si credeti-ma, au fost primele persoane care mi-au spus sa nu-mi mai fortez copilul sa plece cu acest domn (caci eu asa procedam) si ca decat un copil caruia ii e frica de "tatal" care a aparut din senin, mai bine un copil crescut in liniste doar de mama.

Eu mi-am dorit un tata pentru copil, dar nu in orice conditii.