1. Legea prevede, ca parintele care are in intretinere minorul, sa incurajeze relatia acestuia cu celalalt parinte. In cazul in care acest parinte a fost mintit, inselat, sau este si a fost victima a violentei domestice in relatia sa cu celalalt parinte, este normal, moral, dezirabil sa incurajeze relatia minorului cu un asemenea om, chiar daca este parintele biologic ? Si cum sa o faca "din suflet'?
In mod normal instinctul de aparare, te face sa te indepartezi de ceea ce este rau. Stiu si ca nu suntem perfecti, insa sunt intr-adevar cazuri grave de inselaciune, violenta, alcool...
Legea prevede si ca exista obligatia parintelui care are in ingrijire minorul de a-l apara de orice abuz, sau posibil abuz....ori, cum sa previi asa ceva, cand inainte de toate trebuie sa incurajezi relatia minorului chiar si cu fosti infractori.
2. Obligatia parintelui custodian de a incuraja relatia copilului cu celalalt parinte exista...insa unde se specifica obligatia parintelui necustodian de a se purta civilizat si frumos cu parintele custodian, de a nu-l hartui si trimite inutil prin tribunale fara a comunica, sau a-l reclama de nenumarate ori pentru a strange probe....etc. ? Evident ca binele copilului depinde de multumirea si fericirea parintelui care ii este mereu in preajma. Parinte hartuit = copil nefericit .
3. Este normal ca unui parinte care a cerut un program de vizita si nu l-a respectat decat foarte sporadic, sa i se dea bonus un program de vizita mai larg, atunci cand acesta cere, doar pentru ca in momentul respectiv arata interes ?
In principiu, puteti pune ordine in aceste vizite, reguli, insa e dificil, aveti nevoie de indrumare pas cu pas din partea unui sustinator al relatiilor copiilor cu ambii parinti si, astfel, in timp, puteti avea un oarecare control al modului cum e copilul tratat.
Dar e nevoie de foarte multa rabdare si calm.
Eu nu cred ca e o idee buna sa fortati copilul sa faca ceva, doar il transformati intr-un frustrat; dar ii puteti arata avantajele unei astfel de legaturi cu tatal sau in diverse moduri, in functie de nivelul sau de intelegere.
Nu retin cati ani are acum copilul, cert e ca sunt carti, spre exemplu, si pentru copii de 2-3 ani, din care se pot desprinde povete, drepturi si chiar frumusetea unei relatii cu celalalt parinte.
Nu il mai fortati si cred ca e indicat sa il invatati sa isi exprime parerea fata de tatal sau in sensul ca ii poate spune ca nu are deptul sa-l bruscheze, sa-l forteze, ca daca procedeaza astfel vizitele se vor rari etc. DAR dv. sunteti cea care va trebui sa tineti un echilibru intre aceste conditionari corecte pe care copilul le poate face in relatia cu tatal sau si eventuale derapaje, normal sa apara in anumite situatii si varste, de genul santaj emotional, financiar etc.
E dificil, dar va doresc succes si tot binele din lume pentru copilul dv.
Trist, dar adevarat. Acel tata nu isi iubeste copilul. Daca l-ar iubi, l-ar proteja, chiar daca nu se intelege cu mama lui. NU s-ar purta ca un mitocan in fata lui. Educatie? Cum sa ii ofere educatie buna astfel? Copilul vede si analizeaza totul. İn acest mod si-l indeparteaza singur. Va veni un timp in care ii va refuza vizitele. Si atunci tatal iar va da vina pe mama ca "ii baga in cap prostii". Nu mama este de vina pentru purtarea tatalui. Din pacate nu se poate face mai nimic.
Tatal pentru o buna reputatie sacrifica linistea copilului si a mamei. Pentru a demonstra ca este un tata bun.
In situatia asta sunt si eu. Dupa un divort ce a fost scurt (ca asa am dorit eu, desi in prima faza nu am fost de acord dar cu forta nu poti tine pe nimeni) in doar doua termene am ajuns divortat.Nu a mai putut sa respire acelas aer cu mine in casa , si-a luat copiii si a plecat. Acum copiii nu vor sa vina pe la mine decat foarte rar desi am acest drept la doua weekend-uri pe luna. Am incercat si incerc in continuare sa conving copiii ca e bine si pt mine si pt ei sa vina sa discutam , ca avem multe sa ne spunem. Speranta e mare si cred in ea ca va veni si ziua cand nu voi mai suna copiii sa vina la mine desi ne desparte 300 de metri de locuintele noastre.
Doamna AVLIL...stiti de ce mi-am impins oarecum copilul sa plece cu barbatul aparut brusc in viata lui, cand acesta implinise deja 3 ani?! Tocmai pentru ca m-am gandit ca, poate, ii pare rau ca a disparut cand l-am anuntat ca eram insarcinata intr-o luna si jumate, ca m-a amenintat in multe feluri, ca a renegat si nu a recunoscut copilul, etc...Am crezut ca vrea intr-adevar sa fie TATA, sa fie aproape de copil in cele mai importante perioade din viata sa, ca poate vrea sa "recupereze" cei 3 ani.
Eu l-am invatat pe copil sa-i spuna tata, mereu i-am spus ca are un tata undeva in lumea asta, sperand ca vor veni si vremuri mai bune.
Si am gresit! A aparut acest "tata biologic", dar grija lui a fost sa ma denigreze, sa faca "instructie" cu propriul copil, sa-l umileasca psihic (spunandu-i mereu ca nu stie nimic, ca nu invata nimic la gradinita, ca merge degeaba la gradinita), sa-l agreseze verbal, sa-l bruscheze, sa-i insufle o teama care a dus la refuzuri repetate ale copilului de a pleca singur cu acesta.
In fata celor de la Protectia Copilului, veniti la domiciliul nostru, in urma depunerii unui memoriu la aceasta institutie, copilul chiar a afirmat ca a fost lovit de catre "tatal biologic".
Cum credeti ca m-am simtit ca mama, mai ales stiind ca eu am insistat pe langa copilas ca e bine sa plece, sa petreaca putin timp cu tatal, ca acesta va avea grija de el, ii va fi bine, etc?!
Cum credeti ca m-am simtit cand cei doi reprezentanti de la Protectia Copilului mi-au atras atentia sa nu-mi mai imping copilul sa plece atunci cand nu doreste???
Am facut-o crezand ca asa e bine, si am ajuns sa fim bruscate fizic amandoua...
Tatal nu si-a mai vazut copilul de o luna, o data pentru ca mi-a spus ca nu as fi inteles corect ca vine, eu asteptand in strada cu copilul, iar a doua oara spunandu-mi ca pleaca din Bucuresti, ca si-a facut alt program.
Si totusi, a depus un recurs pentru prelungire program vizita si schimbare nume minor. Ce daca nu este interesat de soarta copilului, de nevoile sale, de ce invata si unde invata, daca mai e la gradinita sau la scoala, el stie doar ca copilul trebuie sa-si schimbe numele, ca doar "are un tata, nu?!". "Asta nu inseamna ca trebuie eu sa-l cresc", este afirmatia lui.
Credeti ca pot sa-mi mint copilul si sa-i spun ca acest tata il iubeste?!
avocatnet.ro explicăm legislația
Cristian0711