Santaj, mita sau despagubire - intrunirea elementelor constitutive ale unei infractiuni

Se poate discuta cu privire la temeiul nerăspunderii penale (fapta nu este infracțiune sau este dar lipsește pericolul social concret).

Vroiam doar să spun că se conturează și la noi o concepție care există deja în practica sistemelor de drept din vest, conform căreia este tot mai limitată sfera aplicării dreptului public (respectiv penal).

Astfel dacă nu este vorba de o faptă care să prejudicieze interesul public ci doar un interes privat (iar fapta nu are o gravitate deosebită) și cu privire la acest prejudiciu partea vătămată se înțelege cu făptuitorul, raportul juridic astfel creat nu mai face obiectul dreptului penal.

În țările din vest de multă vreme, de exemplu, furtul sub o anumită valoare (din supermarket de ex) nu mai este infracțiune ci este lăsat la aprecierea părților modul de reparare a prejudiciului.

Conform acestui principiu și la noi, în noul Cod penal se prevede expres că și în cazul furtului împăcarea este posibilă (ceea ce trebuie să recunosc pare destul de ciudat la prima vedere).

Referitor la speța în discuție, nu cred că are vreun sens să se încarce rolul organelor judiciare cu un asemenea dosar, atâta timp cât comerciantul a convenit să-i dea banii (știindu-se și el în culpă), iar cumpărătorului i-a fost reparat „prejudiciul” produs prin cumpărarea acelui produs expirat. Întradevăr, dacă comerciantul refuza să-i dea banii, iar apoi depunea plângere pentru șantaj... era de discutat soluția dată de procuror. Dar așa, când nimeni nu mai are nici un interes să sesizeze org judiciare, nu văd nici un motiv ca acestea să se sesizeze din oficiu și apoi să se dispună o soluție de netrimitere.

În același sens „merge” și practica instanțelor. E foarte greu să găsiți (dacă nu chiar imposibil) vreun dosar ajuns la instanță având ca obiect amenințarea sau șantajul.
Se schimbă însă situația dacă fapta ajunge la tâlhărie.
Dosare cu tâlhării sunt „fără număr”... :D

Nu e nici un santaj. A fost o intelegere amiabila. Ca omul a cerut 200 de euro este treaba lui, nu l-a fortat pe vanzator, doar i-a propus iar acesta a acceptat. Daca ar fi sa ajungem in instanta cu asa ceva s-ar putea obtine mai mult. Socotiti valoarea produsului, transportul, daune materiale (ca doar omul a mai si mancat din carnea stricata :P), cheltuielile de judecata. Eu asi fi cerut mai mult.

Ca de exemplu: in cazul unui contract incheiat intre doua parti, daca una din parti nu-si exercita cu buna credinta obligatiile rezultate din contract, iar cealalta parte ameninta cu judecata intr-o astfel de situatie, NU ESTE SANTAJ.

Intre vanzator si cumparatorul pulpelor de pui a fost incheiat un contract de vanzare cumparare. Iar vanzatorul nu si-a respectat toate indatoririle. Acestia se pot intelege amiabil ca doar nu-i opreste nimeni.

CORECT Liliana 11. Si a actionat elegant.