avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1782 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Nerespectarea unei hotarari judecatoresti
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Nerespectarea unei hotarari judecatoresti

Buna,
Am un subiect foarte delicat si in acelasi timp foarte dureros, pentru mine, cel putin.
Exista o hotarare judecatoreasca definitiva, in care este foarte clar stabilit programul de vizita, al minorului, in speta fiul meu, care este in ingrijire la mama, dar custodia fiind comuna. Aceasta hotarare este in urma divortului. de cca 8 luni eu nu mi-am vazut copilul, din simplul motiv ca ea nu respecta programul de vizita, ba mai mult nici nu-mi da voie sa vad copilul. am incercat de nenumarate ori sa vad copilul la gradinita, dar si acolo nu mai am acces in institutie, pe motiv ca exista un program de vizita si astfel, eu nu am ce sa caut acolo. Fapt pentru care, fosta mi-a facut nenumarate plangeri la politie, pe motiv ca de fiecare data cind incercam sa-mi vad copilul, ea a declarat ca se simte amenintata, ba chiar ca am si agresat-o. (fapte neadevarate)
Am apelat la un executor judecatoresc, pentru a pune in executie hotarirea, dar fara nici un fel de rezultat pozitiv. deasemeni am facut si plingeri la politie si la Oficiul pentru protectia copilului, dar, la fel fara niciun rezultat. Am facut plagere penala pe acelasi motiv ca nu respecta programul de vizita si de cca 4 luni nu se intimpla nimic.
Nu stiu ce sa mai fac, de aceea apelez la oricine poate sa ma ajute , sau sa ma indrume pentru a rezolva intr-un fel aceasta problema.

Va multumesc,
V.B.
Daca sunt sanse sa ajungeti la un acord, apelati la mediator; totusi, ajungeti tot in instanta cu el, vazand ca sunteti divortati, caz in care notarul nu poate prinde intr-un act acordul dv. de mediere.
O completare @avlil, ajungerea cu acordul în instanță, în cazul în care s/ar ajunge la un acord de mediere, se face doar pentru a se lua act de el și a se pronunța o hotărâre de expedient, în camera de consiliu, într-o procedură simplă și cu celeritate.Contra unei taxe de doar 20 lei.
Pentru ca instanta sa dea o hotarare de expedient, ea nu trebuie investita cu o cerere de chemare in judecata?
Cand aceasta cerere are ca obiect minori, ancheta nu mai este necesara? Exista derogare undeva? Audierea minorilor? Instanta nu face o verificare de legalitate a acordului/ Daca eu scriu in acord ca sunt de acord sa-mi vand fiica X pe suma de y lei catre tatal ei?

Oricum, sunt de acord ca procedura e simplificata, eu am scris de instanta numai ca sa se stie ca nu se poate la notar cu acordul.
Cu toate astea, desi sunt de acord cu legally_aid, vad niste discordante intre Codul de procedura, Codul civil, legea 272/2004 si legea 192/2006.
Instanța va lua act de acord, și, evident, îl va verifica sub aspectul legalității , va verifica dacă există anchetă socială , dacă nu există o va dispune. Pentru a se lua act de acord și a se pronunța hotărârea de exepdient, desigur că instanța trebuie învestită cu o cerere și, ca regulă se achită o taxă de 20 de lei, conform modificărilor aduse de Ordonanța în materia taxelor de timbru .
Desigur că atunci când acordul conține o caluză ilicită, imorală și care aduce prejudicii interesului superior al minorului, acea clauză va fi eliminată de către instanță.În să niciun mediator nu va accepta o astfel de clauză , tocmai pentru că știe legea și știe că trebuie să aibă în vedere cu precădere de interesul superior al minorului, și chiar dacă acordul de mediere reprezintă voința părților , mediatorul nu va insera clauze care nu au ce căuta într-un acord de mediere.
Ok, de acord cu tine atunci.
Totusi, pot fi mediatori si ingineri mecanici, de aceea am pus problema astfel.

Alte discuții în legătură

Program de vizita gabrielasanvi gabrielasanvi Va relatez urmatoarea situatie: fiica mea, necasatorita, are un copil de 2 ani( pe care il creste cu ajutorul al parintilor ei). Tatal copilului nu a ... (vezi toată discuția)
Program vizita copil la domiciliul mamei TYULKJCVB TYULKJCVB sunt in divort cu sotia mea, la cererea ei, si momentan nu reusim sa ne integem asupra programului de vizitare al copilului. E de acord sa il vad de 2 ori pe ... (vezi toată discuția)
Custodie comuna, drepturi si obligatii nico_19 nico_19 Buna ziua, in utma unui divort am obtinut custodia comuna aspura copilului cu domiciliul la mama iar eu achit pensie. Nu este stabilit un program de vizitare ... (vezi toată discuția)