Mai are vreo sansa reala un parinte al carui copil este alienat?

Este o linie subtire dar cand te duci sa iei copilul si celalalt parinte tipa la tine ca esti un nenorocit si asta cu copilul de mana atunci as zice ca e clar alienare parentala. sau cand copilul iti povesteste la telefon ca a ajuns acasa si mami i-a aruncat toate cartile de colorat de la tine sau cand iti mai spune ca mami a zis ca ajungi tu in scaun cu rotile...... Da, exact anxietate de separare se numeste.
Doamna, va rog dati un exemplu, trimiteti dumneavoastra copilul la tata si pastrati legatura cu el la telefon. sunteti invitata mea. Pana atunci insa e foarte simplu de vorbit si de dat sfaturi ca e bine sa nu stai langa copilul tau.

In primul rand va multumesc pentru raspunsuri.
@IuliaCristinaUta: pare a fi o idee buna, insa ce te faci daca instanta nu dispune aceasta expertiza? Daca instanta nu o dispune, si parintele rezident refuza, ne intoarcem de unde am plecat, adica nicio solutie practica
@Martonze:probabil daca s-ar fi putut desfasura o relatie civilizata cu parintele rezident, nu s-ar mai fi ajuns aici. Pentru un parinte alienator, de obicei parintele nerezident este un ratat, o persoana care nu merita sa se ocupe de copil si mai ales un pericol, de care copilul trebuie salvat. Parintele alienator nu este capabil sa transmita niciun lucru pozitiv despre parintele nerezident ci din contra, de aici si problema relationarii cu parintele rezident de fata.
Daca ar fi fost buna colaborare intre parinti nu s-ar fi ajuns la instanta, executor, procuror. Este foarte usor sa "divortezi" tatal si de copilul lui, situatia insa extrem de dificila este aceea a parintelui nerezident care are un copil alienat. Poate ar avea o unica sansa, aceea de a sta singur cu copilul lui, dar cum instantele nu recunosc aceasta forma de abuz, lasa timpul sa treaca in detrimentul parintelui care ramane, asa cum am spus initial, din perspectiva mea fara nicio sansa reala sa-si apropie copilul cand parintele rezident nu vrea asta.
Daca pentru parintele nerezident copilul ar fi un "obiect" ar fi renuntat dupa prima luna sa-l mai "recupereze", nu ar sta ani si ani in litigii...

Stimate părinte, pot să spun doar atât că, în problema ridicată, forţa înrăutăţeşte relaţiile.
Se face vorbire de "relaţii fireşti" între părintele nerezident şi minor.Relaţiile fireşti înseamnă grija permanentă faţă de acel copil, ziua şi noaptea, oricând, înseamnă siguranţă pentru copil, înseamnă prezenţă permanentă.Chiar dacă nu vreţi să recunoaşteţi, acest părinte este cel la care locuieşte copilul.Chiar dacă celălalt părinte vizitează zilnic minorul, nu e acelaşi lucru.
Ori, dacă tu vii cu Poliţia, cu executorul, la uşa părintelui la care locuieşte copilul, acest gest este asimilat de copil ca un atac la fiinţa care are grijă de el şi, implicit, la adresa sa.Acest lucru nu-l va apropia de părintele nerezident, dimpotrivă.

P.S. Şi aşa, ajung la remarca din postul meu anterior:Copilul îşi are propria motivaţie pentru refuzul de a pleca cu acel părinte care a venit însoţit de poliţişti, inspectori DGASPC, executor...

Tot nu inteleg insa ce solutie imi propuneti daca parintele rezident convins ca parintele este un pericol pentru copilul sau, influenteaza negativ relatia copilului cu parintele nerezident, determinand copilul sa refuze relationarea cu tatal? Ok, inteleg, in niciun caz executor, politie. Dar ce sa-i faci parintelui alienator (sper macar ca reusiti sa admiteti ca exista si astfel de parinti), care nu numai ca nu se ingrijoreaza de reactiile nefiresti ale unui copil inocent de a refuza sa-si vada tatal, dar mai mult se bucura de "victoria" obtinuta?

Am uitat sa mentionez ca instanta recunoaste sindromul alienarii parentale. Exista o hot jud in acest sens la judecatoria sectorului 2: [ link extern ] .
O alta solutie ar fi cea data de legea 272:

(5) În cazul în care părintele la care copilul locuieşte împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit de părinţi, părintele la care nu locuieşte în mod statornic poate cere serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială în circumscripţia căruia se află locuinţa copilului să monitorizeze relaţiile personale cu copilul pentru o durată de până la 6 luni.
(6) Monitorizarea permite reprezentanţilor serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoanelor cu atribuţii de asistenţă socială să asiste la preluarea copilului de către părintele la care nu locuieşte în mod statornic, la înapoierea acestuia, să realizeze intervievarea părinţilor, a copilului şi a persoanelor cu care copilul locuieşte, precum şi a altor persoane, în vederea întocmirii raportului de monitorizare.
(7) La finalul perioadei de monitorizare, reprezentantul serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, persoana cu atribuţii de asistenţă socială care a întocmit raportul prevăzut la alin. (6) poate propune prelungirea perioadei de monitorizare cu cel mult 6 luni, poate recomanda consilierea psihologică a unuia dintre părinţi sau a ambilor, precum şi o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea relaţiei personale dintre copil şi părintele la care nu locuieşte.
(8) Raportul de monitorizare prevăzut la alin. (6) se înmânează fiecăruia dintre părinţi şi poate fi folosit ca probă în instanţă.