Mai are vreo sansa reala un parinte al carui copil este alienat?

In ţările vestice, (cel puţin în Germania aşa este) în asemenea situaţii, există locuri de întâlnire pentru părinte-copil, la sediul instituţiilor de asistenţă socială.Deci părintele cu copilul se prezintă acolo, conform hotărârii judecătoreşti, părintele nerezident petrece timp cu copilul său, sub monitorizarea discretă a autorităţilor.
Sunt şi la noi în ţară încercări firave de aplicare a unor asemenea soluţii;din nefericire însă, hotărârile judecătoreşti sunt incompatibile cu programul de lucru al DGASPC, monitorizarea în timpul week-endului este chiar greoaie.

Refuzul copilului nu se bazeaza pe faptul ca tatal a venit cu executorii la usa, refuzul copilului exista inainte de asta si din moment ce nu-l vede nu are cum sa-si construiasca o relatie cu el si asta va face ca din nou, implicit sa refuze si data viitoare sa-l vada. E un cerc vicios pe care il poti rupe uneori cu executarea.
Faptul ca un parinte sta mai mult cu copilul , permanent zi si noapte e ceva ce sper sa se remedieze in curand prin custodia comuna fizica. In felul acesta responsabilitatea cresterii copilului va fi egala pentru amandoi parintii. Dar cumva ma astept sa se sara in sus si aici tocmai de catre mamele care se plang ca ele suporta tot greul. Abia au reusit sa digere ideea Custodiei Comune pe hartie.
Inca ceva, pentru executarea silita, pentru trauma provocata copilului parintele rezident are cea mai mare parte de vina. El este informat din timp de procedura, i se lasa un ragaz sa remedieze problema. Din pacate majoritatea stau linistiti pentru ca stiu ca daca cel mic nu vrea nu poate fi luat cu forta si atunci in loc sa incerce sa refaca legaturile dintre copil si celalalt parinte aleg sa-si supuna copilul unei astfel de traume si dupa asta sa se planga peste tot ca sunt niste victime si ca ce a patit copilul de la nenorocitul/nenorocita aia.
Nu mai sariti la gatul celor care apeleazala asemenea masura pentru ca ei fac ceva legal. Vina o poarta cei care isi revarsa propriile traume asupra copilului si fac la lucrurile sa ajunga aici.

o intrebare lamuritoare: ati discutat cu un psiholog pediatru despre situatia dvs? care au fost recomandarile primite?

Eu consider ca exista acest sindrom (stiu ca multa lume de aici considera ca este o inventie) pentru ca noi, parintii, avem puteri enorme in fata copiilor nostrii cu cat acestia sunt mai mici.
Practic suntem un fel de zei cu drept de viata si de moarte. Cei mai multi dintre parintii din Romania nu sunt constienti de efectele pe care le au cuvintele lor, atitudinile lor, ca sa nu mai vorbesc despre gesturile lor.
Nu sunt constienti nu pentru ca sunt niste oameni si parinti rai ci pentru ca nu au avut alternative la dispozitie - asa arata modelul cu care au crescut si il implementeaza mai departe. Exista mii de parinti care considera ca e datoria lor sa ia toate deciziile pentru copii, fara a-i consulta macar pe acestia din urma. Decizii de la ce haine imbraca, cum se piaptana, cum isi aranjeaza cartile in ghiozdan, ce prieteni are pana la ce meserie invata.

Ca sa revin la subiect: sindromul exista, dar nu se poate rezolva in sala de judecata. Si o sa-mi repet litania: nu legea e problema, ci felul in care functioneaza sistemul care o aplica, in cazul de fata: DGASP.

Martonze spune:"Relaţiile fireşti înseamnă grija permanentă faţă de acel copil, ziua şi noaptea, oricând, înseamnă siguranţă pentru copil, înseamnă prezenţă permanentă." - asa ca iar nu inteleg: cand, cum, unde sa se desfasoare aceste relatii firesti daca parintele nerezident influenteaza direct deciziile copilului si nu doreste aceste relatii?
@ony2k2: cateodata nu poti rupe acest cerc vicios nici cu executarea, daca copilul refuza de fata cu executorul, va urma consilierea psihologica 3 luni, dupa care alte 3 luni, daca parintele rezident continua abuzul alienator ne invartim in acelasi cerc
In cele mai multe cazuri de abuz emotional tot parintele nerezident este sanctionat de instante, i se restrange si mai mult dreptul, o ora, la sediul DGASPC, cu parintele rezident de fata si dupa aceea ne intrebam oare de ce parintele nerezident nu este o prezenta permanenta?

Concluzia e ca in Romania, in conditiile existente, parintele rezident nu are cum sa fie oprit in mod real din abuzul alienator. Poate daca ar exista posibilitatea cel putin la nivel teoretic ca parintele alienator sa fie sanctionat cu pierderea custodiei, schimbarea domiciliului minorului, poate ar face niste minime efoturi si nu i-ar mai induce copilului sentimente nepotrivite de respingere fata de celalat parinte care nu se gasesc in mod natural in sufletul unui copil. Copilul este in mod natural, intuitiv, instinctiv atras de relatia cu celalat parinte.