Mai are vreo sansa reala un parinte al carui copil este alienat?

Consider ce a spus mirebire foarte adevarat. Multi parinti nu-si dau seama ce fac cu adevarat. Va dau exemplu pe fosta sotie a sotului meu, spunea cu mare siguranta ca niciodata nu a vorbit urat de tata in fata copilului dar...daca copila vroia sa-i arate ceva invatat la noi o ignora sau ii spunea ca are treaba, daca ii povestea ce a facut la noi nu-i raspundea deloc, nu o imbraca cu hainele primite de la tata sau daca aceasta ii arata insistent ceva frumos de la el i zicea " cum de ti-a cumparat taica-tu ceva?" cand copila a inceput sa nu mai vrea sa-l vada ne-a zis ca mami nu-l place si am intrebat-o de unde stie, daca i-a spus mami ceva si a raspuns " nu-l place pentru ca nu-l suna sa-i spuna de mine. Mami ii suna pe cei care-i place. Pe tati nu-l suna niciodata"
Vedeti logica copilului? Nu a fost nevoie sa-l injure, sa-l ameninte, fara sa realizeze ce rau face a intors fata impotriva parintelui si da, poate spune senina ca niciodata nu a intors copilul impotriva tatalui si ca n l-a vorbit de rau.
Din acet motiv e important ca parintele rezident de fata cu copilul sa informeze celalalt parinte despre copil. A luat o nota buna? oaga-l sa isi sune tatal ca sa fie si acesta mandru de el. S-a imbolnavit si merge la doctor? Suna celalalt parinte si informeaza-l ca sa vada copilul ca celuilalt ii pasa si ca cel cu care locuieste il respecta si il investeste cu incredere pe celalat.
Din pacate insa atunci cand divorteaza parintii nu sunt consiliati deloc, nimeni nu mai sta sa verifice daca copilului aluia i se plateste pensie alimentara, daca si-a vazut amandoi parintii, daca se tine cont de programul stabilit.

@againstPAS: Imi pare ca va concentrati mai mult pe parintele alienator si pe pedepsirea acestuia decat pe copilul alienat si pe echilibrul lui.

Si cum tot se discuta principii si schimbari: ce am putea face pentru a intari si responsabiliza institutia DGASP-ului?

Pentru asta ar trebui luptat, ca imediat ce se observa semne de alienare, imediat ce programul de vizita nu e respectat Protectia Copilului sa implice fara sa astepte sa treaca luni de zile. Daca nu ar mai avea optiunea asta, daca sanctiunile ar fi imediate si drastice atunci va garantez ca am mai avea foarte putine situatii de genul asta.
Dar in momentul de fata un parinte razident poate sa faca aproape orice copilului aflat in custodie. Celalalt parinte are dreptul doar de a deschide noi si noi procese in timp ce copilul e instrainat ireversibil de el.

pentru mirebire, din cate stiu eu Protectia Copilului nu are cadru legal pentru a actiona.
Nu este vorba ca nu vor dar sunt legati de maini si de picioare. Procedurile sunt foarte alambicate si greoaie la ei. Maxim pot face recomandari in instanta dar altfel mai mult consiliaza daca cei implicati doresc asta. Daca nu vor nu ii pot sanctiona cu nimic.

Cred ca pana la masurile coercitive (pentru ca cei mai multi parinti nu instraineaza copilul in mod constient si intentionat) ar trebui introduse masuri de consiliere obligatorii la aparitia unui divort sau al unui proces ce priveste minorii.
Si nu frica de "pierderea custodiei" (nici macar nu stiu la ce va ganditi cand folositi aceasta sintagma) sau de schimbarea domiciliului copilului ar trebui sa fie motorul care sa faca lucrurile sa functioneze, ci grija pentru sanatatea mentala a copilului, pentru dezvoltarea lui armonioasa. Nu cred ca exista (multi) parinti care sa-si doreasca sa creasca schilozi emotionali, copii care la varsta adulta sa nu poata avea incredere in partenerul lor de viata, copii care sa isi puna continuu la indoiala propria valoare. Cred ca parintii respectivi trec printr-o trauma si nu vad cum trauma respectiva afecteaza copilul.

Acum doua zile discutam cu mama unei prietene al carui sot a facut atac cerebral intr-o sambata dupa amiaza, pe terasa din fata casei unde se jucau copiii si mama lor. Cand am intrebat cum sunt copiii, mama prietenei mi-a raspuns senina ca "sunt bine, cam obraznici si fac probleme la scoala, dar asa sunt baietii". I-am explicat ca nu intreb cum sunt ei in general ci cum s-au raportat la eveniment. S-a lasat o liniste adanca urmata de "nu stiu. nu m-am gandit sa intreb. nu cred ca ei inteleg ce s-a intamplat."
Cum sa fie bine un copil de 7-10 ani care si-a vazut tatal cazand din picioare si luat cu salvarea inconstient???? Evident ca au probleme la scoala si sunt obraznici - sunt speriati ca naiba. Si totusi nimeni nu ii intreaba cum se simt si nu le explica ce se intampla si la ce sa se astepte, nimeni nu-i asigura ca nu sunt pierduti din vedere, ca cineva e langa ei ...
Mama si bunica respectiva, nu-s rau intentionati, doar ca n-au fost tratati in copilaria lor ca persoane si nu trateaza la randul lor copiii ca persoane.