Mai are vreo sansa reala un parinte al carui copil este alienat?

Din moment ce nu cred ca isi abuzeaza copilul nu or sa creada ca e nevoie de consiliere si drept urmare nu or sa faca nimic in aceasta directie. Ba mai mult vor fi si mai inversunati pe cel care a propus asta.
Drept urmare tot la instanta se va ajunge si copilul va fi traumatizat in timp. Trauma unui copil nu se poate recupera cu una, cu doua cat timp isi baga mintile in cap parintele abuzator. Pe considerentul asta ar trebui desfintate si puscariile si organizate training-uri pentru criminali si violatori pentru ca in timp sa realizeze ca gresesc.
Abuzul asupra minorului trebuie oprit imediat. Ca cel care greseste isi da seama sau nu despre ceea ce face e prea putin relevant, aici trebuie vorbit de binele superior al copilului.
Sa va mai intreb ceva, daca parintele rezident in loc sa intraineze copilul de celalalt parinte il batea de exemplu, in fiecare seara cu cureaua, ii mai si spargea o buza din cand in cand, ce masuri ati fi propus? Lasarea copilului in acel mediu si consiliere pentru parinte sau indepartearea imediata a minorului de acel abuz si acele conditii? Sunt curioasa daca doar cand e vorba de alienarea parentala manifestati asemenea ingaduita pentru abuzatori.

againstPAS a scris:

... argumentul suprem cum ca: sindromul alienarii parentale nu este recunoscut in DSM5,

Asa si!? (Ma dau in vant dupa argumentele astea "supreme". Mai ales cand gasesc cate-o cireasa de pus deasupra lor).

Dr. Thomas Insel, director al National Institute of Mental Health, cea mai mare institutie publica din lume de cercetare a sanatatii mintale, e de parere ca: "While DSM has been described as a “Bible” for the field, it is, at best, a dictionary, creating a set of labels and defining each." (Desi DSM e prezentat ca o Biblie a psihiatriei, nu e decit un dictionar, care stringe laolalta niste denumiri pe care le defineste).

[ link extern ]

@onyx: dar daca in loc sa propuneti consilierea pentru "abuz" ati propune consilierea copilului pentru a putea trece peste trauma separarii parintilor lui ati avea aceeasi inversunare din partea celuilalt parinte? ma gandesc ca, in cele mai multe cazuri, nu, insa rezultatul ar fi acelasi: ambii parinti si copiii implicati ar avea parte de consiliere in ceea ce priveste comportamentul si atitudinea potrivita pentru dezvoltarea echilibrata a copilului.
Dar daca va concentrati foarte mult pe celalalt parinte doar continuati un razboi pe care ar fi trebuit sa-l incheiati odata cu divortul. Insa raman la mijloc copiii cu incredibila lor incapatanare de a avea si insusiri pe care le detestam la celalalt parinte al lor.

Mie imi pare ca in momentul in care se intra in razboiul alienarii parentale nici unul dintre parinti nu e inocent. Nu cred ca parintele alienat sare in sus de bucurie si acceptare cand vine vorba despre parintele alienator.

Daca abuzul fizic este usor de reperat si de intervenit, in cazul abuzului psihic nu e chiar asa, pentru ca, in timp ce toti copiii batuti se invinetesc la fel, copiii abuzati psihic nu se manifesta toti la fel. Ca urmare nici diagnosticarea nu e cu sablonul, de unde si numele de SINDROM, de unde si zona gri in ceea ce priveste acceptarea sau nu a sindromului respectiv.
Daca dam numele la o parte, avem un copil care nu se poate exprima, care nu are curajul propriilor sentimente, care reflecta atitudinea altora, care nu va putea sa ia decizii la varsta adulta si nici nu va putea sa dezvolte atasament emotional sanatos la orice varsta.

Din nou, vorbesc generalitati, pentru fiecare caz in parte exista o alta solutie si n-o sa fie gasita nici aici pe forum si nici in sala de judecata. O sa fie gasita la psiholog - fara copil in prima faza, pentru ca sunt o mie de lucruri ce trebuie invatate.

Dar daca s-a ajuns la alienare parentala inseamna ca s-a pierdut o gramada de timp in care parintele alienat ar fi trebuit sa fie macar in campul vizual.

Stiu ca exista si cazuri extreme, asa cum stiu ca exista si copii batuti, trimisi la cersit sau drogati de parintii lor. Insa ma incapatanez sa cred ca sunt exceptii si ca, de regula, parintii fac ce stiu ei mai bine pentru copiii lor.

Din pacate da, cred ca celalalt parinte ar fi tot atat de inversunat pentru ca ' uite, din cauza lui mi-a ajuns copilul la psiholog" Suntem in tara in care intre spiholog si nebunie se pune egal.
Separat de asta insa pentru ca cel mic sa mearga la psiholog trebuie o hotarare in acest sens. Ar trebui prevazut acolo si pedepse pentru cei care nu duc copilul la acea consiliere. Asta tot pedepsirea parintelui o sa o numiti?
Din nou, faptul ca ajuti copilul sa treaca peste socul initial al divortului si ai 2-3 sedinte cu parintii nu inseamna ca ai inlaturat pericolul alienarii sau ca ai calmat spiritele. Deloc. Cu o floare nu se face primavara.


Spuneti ca nu vreti sa pedepsiti parintele alienator, atunci de ce trebuie pedepsit celalalt parinte???? de ce trebuie sa cerseasca practic vesti despre copil, intalniri cu acesta unde este jignit sau unde se tipa la el ca doar asa l-a invatat celalalt. Asta in cel mai bun caz pentru ca altfel pot trece luni sau ani fara sa-si vada copilul.Parintele nerezident plateste pensia alimentara si in rest deschide procese peste procese unde desi are castig de cauza nu se intampla nimic. De ce? Pentru ca e o practica a neinceperii urmaririi penale pentru persoanele care cu rea vointa nu respecta programul, pentru ca nimeni nu le face nimic. E simplu. Castigi pe hartie dar de vazut tot nu-ti vezi copilul.

Eu sunt mama. Imi ador copilul. Cand termin programul la birou si plec acasa mi se pare ca metroul merge prea incet, ca oamenii ma incurca, nu stiu cum sa ajung mai repede la el si sa-l simt la mine in brate, sa-l respir. Nu-mi pot decat imagina ce simte un parinte care nu mai poate face asta. In clipa in care mori de dorul si grija copilului tau pe care altul il tine departe de tine, altul ii face rau, cata rabdare sa mai ai sa sprijini ideea ca singura rezolvare la situatia asta oribila sa fie DOAR consilierea??? Intalnirea ta cu copilul tau sa nu se produca pentru ca celalalt parinte are probleme si el trebuie inteles si indreptat. De ce nu mers in paralel? Consiliere si sanctiune?
Cred sincer ca daca un parinte nu respecta programul de vizita dupa ce o instanta a dispus asta, daca este luat intr-o vizita pe la politie sau pus sa mature saptamani intregi dupa munca strazile din cartier situatia se va indrepta mai repede decat daca ii rugam pe ton plangacios sa mearga la consiliere.

Eu nu ma axez pe pedepsirea parintelui care abuzeaza, eu vreau ca cei mici, copii sa se poata bucura atunci cand e cazul de ambii parinti. Daca asta vine la pachet cu niste sanctiuni pentru un parinte care o ia pe aratura atunci asta este. Dar pe mine ma intereseaza copilul.

mirebire, ati spus corect, parintii fac ce stiu ei mai bine pentru copilul lor. Problema apare cand ce stiu ei mai bine este complet diferit de ceea ce ar trebui. Ca nici cersitul nu e ceva grav pentru cei care practica asta.