minori si familie

When, acum chiar m-aţi convins :) Eu spun una, dvs. o suciţi şi o spuneţi pe a Dvs., adică unde dai şi unde crapă! Adică eu nenorocesc vieţi!
Domnule When, nu cumva sunteţi judecător la completul de minori, proaspăt prelucrat de formatori?
Eu contrazic afirmaţia dvs. că copiii îşi iubesc în mod egal părinţii prin propriul exemplu, pe care nu am afirmat că este universal valabil, dar care există şi nu este singular, bănuiesc eu.
De aceea, şi pe acest site, specialiştii afirmă că domiciliul minorului se stabileşte la părintele care s-a ocupat mai mult de copil, faţă de care copilul este mai ataşat, mai mult, în instanţă, minorul este audiat. Deci există diferenţe, cel puţin de ataşament dintre minor şi fiecare părinte.
Iar vorbiţi de taţii văduviţi în instanţă. :)
Şi nu am spus că alienarea nu există, adică înstrăinarea, am afirmat doar că înstrăinarea există şi în familiile nedivorţate, datorate comportamentului diferit al părinţilor faţă de copii, că înstrăinarea nu poate fi atribuită exclusiv ca efect al denigrării părintelui de către celălalt - trebuie eu să-i spun copilului ceva de tata când el e de faţă când mă bate, când sparge lucrurile din casă, când îi rupe urechile şi-i spune că e la fel de nenorocit ca mă-sa ? Înstrăinarea, frica, ostilitatea se instalează înainte de despărţire - de ce există adăposturile pentru femeile cu copii maltratate? Oare de bine fug acele femei de acasă? Apoi, divorţează...
Pedeapsa că au îndrăznit să scape de statutul de sac de box este...învinuirea de alienare parentală.
Mai reflectaţi un pic...

Puteţi da numărul dosarului în care instanţa nu a admis penalităţile?
Mulţumesc.

Martonze, deci exista sau nu alienarea parentala?
Nu in toate cazurile, corect, dar macar la unele exista?
Cat despre cazurile cu femei maltratate care sunt multe din pacate in tara noastra, sa stiti ca sunt si cazuri de barbati care au aflat cu stupoare dupa divort ca fosta a povestit tuturor cat de batuta a fost in timpul casniciei. Sau barbati care nu mai merg fara martor sa ia copilul pentru ca au fost acuzati pe nedrept de abuz.

Deci, ca sa tragem linie, exista sau nu si alienarea parentala?

Copii isi iubesc in mod egal si neconditionat parintii. Ok, ati fost apropiata de tatal dumneavoastra nu de mama. Insa faptul ca ati avut asa o legatura slaba si urata cu mama, nu v-a afectat? Nu v-a indurerat? Nu ati simtit dezamagire cand va respingea? Nu cred ca nu. Si toata frustrarea si dezamagirea si durerea venea tocmai din faptul ca o iubeati si pe ea,desi erati mai apropiata de tata. Copii iubesc parintii egal. Din cauza asta mama nu poate suplini tatal si nici invers.

When, nu i-am iubit niciodată la fel. Îmbrăţişarea tatălui era caldă, a mamei era rece :(
Cred că era direct proporţională cu sentimentele fiecăruia faţă de mine.
Dar nu asta e discuţia, ci faptul că lipiţi eticheta de "alienare parentală" pe fruntea tuturor părinţilor rezidenţi.
Admitem că există înstrăinare a unui minor faţă de un părinte, faţă de amândoi, faţă de alţi membri ai familiei, dar este împotriva oricărui principiu de drept a înlătura prezumţia de nevinovăţie a unui om, fiindcă legea, aşa cum e concepută, atribuie refuzul minorului exclusiv părintelui la care locuieşte. Sunt de acord ca părintele care ascunde copilul, care se opune respectării legii , să fie sancţionat, dar nimeni nu poate demonstra cu certitudine că refuzul minorului este datorat părintelui rezident.
Ce spuneţi când copilul fuge de acasă, unde sunt ambii părinţi? Cine a "alienat" copilul fugar?
Vedeţi pe această pagină cum postează minore , care vor să locuiască cu prietenul. Oare ambii părinţi sunt alienatori?

Eu niciodata nu am lipit nici o eticheta. Mereu am postat si am sustinut ca exista cazuri intemeiate in care minorul refuza sa plece.
Cum se numeste cand mama nu deschide usa?
Nimeni nu poate demonstra ca refuzul copilului ascuns e datorat parintelui rezident???? Ba se poate doamna, cum nu. Ca atunci cand te duci sa iei copilul si nu iti deschide usa ca ar veni minorul cu tine cum este? Si de ce sa ascunzi un copil daca tu nu ai nimic de ascuns.

Ati citit probabil articolul cu doamna cu pantofi albastri. Nici acolo nu era vorba de alienare? Cand copilul si-a atins mama doar la adapost de privirile tatalui?

Martonze, actiunile mamei dumneavoastra v-au fost indiferente de cand v-ati nascut?

When, dvs. citiţi ce am scris? Cel care ascunde copilul, care nu deschide uşa este vinovat de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.Cazul "pantofilor albaştri" este un caz de încercare de înstrăinare a copilului, dar, dacă luăm în considerare definiţia părintelui "alienării parentale", Richard Gardner, NU este alienare când un minor, chiar denigrat fiind celălalt părinte, relaţionează cu acesta, deci este un caz de încercare de înstrăinare, dar nu e încă alienare parentală.
De când îmi aduc aminte, persoana de ataşament a fost tata, pentru că avea şi un program de muncă ce-i permitea să se ocupe de copii , şi pentru că era un om calm, era un factor de echilibru în familie, mama era mereu încărcată, e drept, lucra foarte mult şi mereu era obosită când venea de la lucru. După ce a murit tata, mama nu a ştiut nici unde era liceul la care am învăţat, nici la ce facultate am mers...