minori si familie

Daca sunt situatii complet diferite de ce le tratati ca si cum ar fi identice?
Normal ca daca un parinte lipseste cu lunile, cu anii de la programul de vizita, e normal si firesc ca minorul sa nu plece cu el. AgainstPas, nu sunteti de acord cu mine?
Noi ne referim la cazurile in care tatalui nu I se mai raspunde la telefon voit. La Cazurile in care relatia cu copilul era buna pana la divort, apoi nu a mai stiut nimic de copil,nu I s-a mai raspuns la telefon, nu I s-a deschis usa la programul de vizita.
Divortul este o trauma pentru un copil.
Aveti aici la alt subiect un tata care pentru ca e vacanta, nu mai stie nimic de fata lui. A fost luata si dusan la bunici si gata, intreaba omul de saptamani bune cand sa vina sa o ia si nimic, nu e bagat in seama.
Va imaginati ce e in sufletul acelui copil care nu stie/intelege de ce tati a disparut din peisaj? Intai il vedea doar in week-end-uri, acum nici atat. Si credeti ca asta nu e alienare? Cand ti voit un copil departe de parintele lui?
Cazurile de abandon, de abuz, de neglijenta, suntem de accord cu dumneavoastra si userul AgainstPas ca sunt grave si ca ar tebui pedepsite. Nu sustine nimeni doamna un parinte care a disparut ani de zile, un parinte care bate si e violent sau un parinte care vrea sa se imbogateasca din penalizari. Insa, e grav in opinia mea ca dumneavoastra excludeti 100% posibilitatea alienarii.
Da, sunt tati care nu sunt lasati sa fie tati. Sunt mame care sunt abuzate.
Insa barbatii de aici de pe forum recunosc asta. Dumneavoastra insa nu vreti sa recunoasteti ca alienarea parentala exista. Intotdeauna in opinia dumneavoastra vina e a nerezidentului, sau a barbatului, el care nu a stiut sa-si construiasca o relatie. Nu vreti sa pricepeti ca daca nu ti se deschide usa nu ai ce relatie sa construiesti. Ca daca vine vacanta e vara nu iti mai vezi copilul. Si ma intreb de ce? De ce desi e atat de evident, va este asa teama sa recunoasteti ca alienarea parentala exista? Nu in toate cazurile, dar, macar in unele dintre ele, alienarea e prezenta.

Dragă When, mi-am expus propria copilărie. Toată viaţa mi-a fost frică de mama. Cum am putut, am plecat de acasă :( Apărătorul meu, părintele meu, a plecat la loc cu verdeaţă. Poate m-a iubit mama, dar a avut un mod foarte neplăcut de a iubi.
Deci vă contrazic, copiii nu-şi iubesc natural în mod egal egal părinţii-depinde de ataşamentul faţă de fiecare părinte, de comportamentul părintelui faţă de copil.
EXCLUD noţiunea de "alienare parentală" folosită azi, în Romania, ca motiv de consilieri psihologice costisitoare, care necesită, nu-i aşa?, psihologi judiciari avansaţi la raportul de seară de către o instituţie privată, "specialişti" avantajaţi în faţa unor specialişti cu experienţă de zeci de ani în domeniu, exclud folosirea traumei copiilor pentru prosperitatea unei afaceri.
Este cel mai ticălos lucru posibil să te foloseşti de drama unor minori ca să-ţi măreşti afacerea.

Odată introdusă în circuitul juridic această noţiune, care, în ţările europene pe care le copiem nu există, pe lângă 10% abuzatori autentici-ca cel prezentat mai sus de againstPAS - sunt pedepsiţi 90% nevinovaţi, pentru simplul motiv că, de exemplu, art. 912 Cpc nu face distincţie între cauzele refuzului minorului - avem cazul doamnei la care tatăl a apărut după 12(doisprezece) ani să ia băiatul la programul de vizită şi băiatul a refuzat, la consiliere a fost tratat ca un gunoi de s-a îmbolnăvit şi psihic, acum, mama e penalizată. Domnul a dispărut din nou, după aprobarea penalizării!
Instanţele nu fac deosebire între acest tată, între tatăl copilului meu sau între tatăl din povestea de mai sus."Alienare" scrie pe fruntea noastră!

Fals. Stiu cazuri in care nu s-au aprobat penalizari. Judecatorul analizeaza fiecare dosar in parte. Si sa ma ierte Dumnezeu dar in unele cazuri este atat de evident ca nu-si doreste ca tatal sa aiba legaturi cu copilul incat nici nu ai nevoie de prea multe probe.

againstPAS, nu s-au aprobat penalizări doar pentru vicii de formă, de exemplu pentru nerespectarea unor termene legale. Dacă forma e corectă, dacă s-au respectat termenele de 10 zile, apoi 30 de zile, etc., dacă s-a întocmit corect Procesul Verbal al executorului, nu există posibilitate de respingere a acţiunii.
Raportul psihologului e consultativ.
Şi încă un amănunt: În numeroaseel procese avute, am fost învinuită de sindromul PAS, fiecare doasr din instanţă ce mă privea a fost dotat cu manualul PAS.
M-am interesat la unmedic psihiatru specialist în psihiatrie infantilă despre acest sindrom, medicul mi-a spus că nu există alienare parentală dacă minorul nu a avut viaţă de familie cu acel părinte.
De fapt, e logic, alienare înseamnă înstrăinare, ori dacă nu a fost cunoaştere, nu poate exista nici înstrăinarea :)

Va contrazic pentru ca stiu si eu un caz in care nu s-au aprobat penalizarile si nu pe vicii de procedura. Ci doar pentru ca judecatorul avea dubii. Din pacate cunosc personal cazul si stiu sigur ca mama respectiva ar face orice sa se razbune pe fostul sot. Are un comportament cel putin deviant.

Deci recunoasteti ca in acceptia dumneavoastra alienarea parentala nu exista, ca daca mama dumneavoastra a fost rece, cazul dumneavoastra e universal valabil pentru toate cazurile in care apare mentionata alienarea?

Stiti cum suna asta, nu?
Nu mi s-a intamplat mie deci nu se va intampla la tot globul.
Martonze, va multumesc, sunteti un exemplu de gandire gresita care distruge vieti. Exact cu asta trebuie sa se lupte tatii vaduviti de copii in instanta. Cu persone ca dumneavoastra care se considera eronat buricul pamantului si care daca ele au experimentat ceva, atunci nimeni pe lumea asta nu are cum sa experimenteze altceva. Experienta lor e universal valabila.

Serios, asta e motivul pentru care nu credeti ca exista alienarea? Ca ati avut o mama rece cu dumneavoastra? q.e.d