Se pot cere daune pentru abuz de drept procesual pentru solicitări de suplinire acord inutile?

Doamna Gradinaru, ati scris extraordinar de frumos.

Liliana,
In cazurile de parinti alienatori, you cannot fake it until you make it. Adica se vede din prima parintele ce intr-adevar si-ar dori ca minorul sa plece cu copilul si altii. In cazul cunoscut de mine, tactica aplicata a fost urmatoarea: intre 2 si 4 ani, copilul nici nu aparea la usa. Se cautau tot felul de pretexte. Ulterior, cam de la 4 ani incolo, o data la doua luni mai era adus copilul la usa. I s-a spus tatalui ca programul nu ii da voie sa vorbeasca cu copilul la usa, ci doar sa il preia. Ulterior i s-a spus tatalui ca are voie sa intrebe copilul exclusiv daca pleaca sau nu, dupa care sa se care de la usa. Daca indraznea sa stea mai mult, tipete, injuraturi si uneori chemat politia pentru a scoate tatal din bloc pentru ca nu are dreptul sa stea pe scara nefiind proprietar. Copilul iesea cateva secunde, i se smulgea un nu dupa care se inchidea usa instant. De la 6 ani incolo, cand copilul era suficient de stapan pe sine sa refuze si probabil in urma unor procese, i s-a lasat cateva minute la usa cu tatal. Mama a refuzat sa se prezinte cu copilul la consiliere sau expertiza de fiecare data. Dar scrie mailuri cu diferite motive (de obicei mereu altele) pentru care copilul nu ar pleca din vina tatalui. Ultima inventie este ca in realitate tatal nu vrea el sa plece cu copilul ca ar vrea bani. Din pacate o situatie anormala ce se perpetueaza de ani de zile. Trist ca nu se doreste normalitatea macar acum in al 12-lea ceas cand oricum tatal a fost tinut departe de copil cei sapte ani de acasa si legaturile de atasament sunt cum sunt.

copilul pe care ei il au in ingrijire sufera ori de influenta proasta a deciziei parinteluui ori de impotenta lui de a-i explica copilului ce ii este bine.

Şi iată cum aţi condamnat toţi părinţii care cresc şi educă copiii, care le asigură traiul zilnic, eventual chiar fără ajutor material din partea celui care a plecat.
Stimată doamnă avocat, dacă pe dvs. v-a muşcat un câine, vă veţi apropia de el dacă cineva vă explică ce bine e? Dar dacă aţi făcut alergie la căpsuni, veţi mânca a doua oară, fiindcă acelaşi cineva vă explică ce gustoase sunt căpşunile au vitamine , eventual vi le îndeasă forţat pe gât? Dar dacă v-aţi ars cu focul, veţi mai băga măna în foc, chiar dacă cineva vă explică ce răcoritor e focul şi că nu arde?
Hai să fim sinceri, simţurile unei fiinţe nu pot fi educate;comportamentul, da, depinde de educaţia dată;
Când un părinte educă un copil, îndrumările acestuia sunt urmate de constatările copilului, pe viu: îi spui că se va distra la grădiniţă şi constată că acolo are copii cu care se joacă, are jucării, învaţă cântece-constată că părintele a avut dreptate.La fel, când îl doare burtica şi părintele îi spune că după ce va fi pişcat de un ac mititel se va simţi bine şi aşa se întâmplă, îi creşte îcrederea în părintele respectiv.
Ce se întâmplă însă dacă convingi copilul să plece de lângă tine, îi explici că trebuie să plece cu nenea/tanti, tati/mami că va fi bine, că el/ea te iubeşte şi ce bine îi va fi, iar el este adus acasă fără podoaba capilară, tremurând şi-ţi va povesti cum tanti de la tati acasă i-a verificat cocoşelul? Sau că tati l-a lăsat pe covor cu cariocile şi el s-a jucat cu tanti în pat? Sau că tanti i-a dat una peste ceafă fiindcă nu a vrut să-i spună "mami" , sau că tati i-a turnat supa în cap, fiindcă nu i-a plăcut şi nu a mâncat, etc....Vedeţi dvs., sunt cazuri şi cazuri, ca părinte rezident nu-i poţi explica copilului că este spre binele lui să i se toarne supa în cap - copilul o va face şi la grădiniţă sau acasă, când nu-i place mâncarea fiindcă, nu-i aşa, tu i-ai spus că e bine. Nici nu-i poţi eplica ce bine e să-i spui "mami" la fiecare "tanti" care este la tati acasă sau oricui, totuşi, mama e una, nu se poate depersonaliza noţiunea de "mamă"
La ultima dvs. întrebare, răspunsul e DA.Cunosc caz în care mama a dus copilul şi la executor şi s-a rugat de copil să plece, l-a dus şi la audiere în instanţă, unde copilul a explicat că-i e teamă de tată, că nu are încredere în el, l-a dus la consiliere şi a refuzat prezenţa tatălui chiar în prezenţa psihologului în care are încredere.Simţurile îi dictează aversiunea şi refuzul.

Dna avocat, teoriile scrise de dvs sunt minunate, dar doar teorii!
Primul lucru, afirmati ca copiii sunt necopti si trebuie indrumati.
Nimic mai adevarat! Doar ca "necopt", adica incapacitatea de a lua decizii corecte, nu are nimic de a face cu afectul. Afectul e prezent si la animale! Nu nevoie nici sa fi copt, nici sa fi major, nici macar sa fi om pentru a fi atasat de cineva, ba chiar de ceva.
Adesea mama, tata, cand pleaca de acasa si lasa copilul in grija bonei se ingrijoreaza extrem cand cel mic in varsta si de 1 an incepe sa planga si sa se agate de hainele parintilor (caci nici sa vorbeasca inca nu poate) sau se relaxeaza cand vad ca cel mic, aflat in bratele mamei sau ale tatalui, intinde mainile si rade ca sa fie luat in brate de bona.
Afectul nu are nimic in comun cu discernamantul, adica cu "coacerea"!
In plus, nu am auzit de nimeni, adult sau copil, care sa iubeasca sau sa (nu) sufere dupa cel iubit (despartire, piuerderea unei persoane dragi etc) in urma unei argumentari rationale.
Nu-ti pot argumenta si cu atat mai putin nu te pot convinge sa-l iubesti sau din contra, sa nu-l iubesti pe X, oricat de convinsa as fi eu ca e bine intr-un sens sau altul. Lumea e plina de frati, de exemplu, care au trait in familii inchegate si functionale, au fost iubiti de ambii parinti si la un moment dat ajung la o dusmanie profunda intre ei. Parintii, cu certitudine, le spun ca nu e bine, nu e normal, nu e moral si multe altele sa iti urasti sau sa nu-ti iubesti fratele si totusi cei doi continua sa se deteste.
Sentimentele exista sau nu, se nasc si/sau dispar prin factori precum :"chimie", grija, prezenta, impartasire, bucurie si multe altele pe care oricat ne-am stradui sa le identificam si sa le enumeram, tot nu vom gasi explicatia completa.
Sa crezi ca-i poti spune si poti convinge copilulul (oare cum araata "convingerea") ca trebuie sa-si faca tema la matematica e egal cu trebuie sa-si doreasca sa margai la tata sau trebuie sa-l iubeasca e o imagine trista si saraca asupra iubirii, de orice fel ar fi ea.
Revenind insa strict la domeniul dreptului de vizitare, stiti cum e, viata "se razbuna" (metafora desigur). Au facut bulbuci instantele si avocatii tatilor vorbind/scriind despre prezenta "stanjenitoare a mamei" (cata boala sufleteasca sa ai ca sa consideri ca mama poate stanjeni copilul?). Daca erau mai putin bulbuci, mai putina "lupta" pentru drepturile tatilor si copilul, ma refer mai ales la cel mic, n-ar fi fost pus de "inteleptele" instante, "specializate" in minori si familie, in pozitia ori cu mama, ori cu tata, ci lucrurile s-ar fi desfasurat firesc, tatal preluand din activitatile de ingrijire ale copilului (despre cel mic vorbesc), lasandu-i timp copilului sa se simta la fel de bine si la fel de in siguranta, sigur lucrurile nu ar fi ajuns aici. Parintii au fost validati si incurajati in cat mai multe cereri catre instante, instantele i-au validat la randul lor, fara sa amendeze pe vreunul pentru abuz de drept, sau prin solutii aberante precum program de vizitare la sugari de 6 luni si tot asa, pana s-a ajuns aici. Asta e cand "inteligenta" juridica s-a rezumat la care pe care..... asta e rezultatul!
Cred ca daca s-ar face o statistica despre cate procese, adica conflicte si adversitati, au existat pe vechiul cod si cate exista pe noul cod, cred ca s-ar lamuri pe deplin oamenii despre beneficiile acestei "inteligente" noi legi! Desigur ne intrebam, cui foloseste?
Dna av, se numesc "legaturi personale", te-a scutit inteleapta instanta de prezenta "stanjenitoare" a mamei, DECI esti personal responsabil de cum se desfasoara acea relatie, caci nu puteti face mama responsabila de o legatura/relatie din care a fost indepartata. E o logica elementara aici. Oricata dorinta am avea de a o gasi tot pe mama vinovata, regret sa va spun ca nu o puteti scoate vinovata chiar si artunci cand nu e prezenta!
Cat priveste obligatia mamei de a sprijini relatia, va informez, in acelasi respect fata de logica, ca nimeni nu poate sprijini o relatiei inexistenta.

Vroiam sa scriu un comentariu mai lung insa ce a postat doamna Gradinaru este absolut minunat si nici chiar manjelile aparute ulterior nu-i pot dominua farmecul.
Desigur, cu o singura nota ca ce a scris doamna nu se aplica atunci cand parintele refuzat de copil este cel care il agreseaza fizic si psihic.
In rest, daca nu realizezi ca si mama ca pe masura ce creste momentele in care e bine, sanatos si functional sa dai un pas inapoi , contrar remarcii

(cata boala sufleteasca sa ai ca sa consideri ca mama poate stanjeni copilul?)

atunci nu ai facut nimic.
Asa ca e randul meu sa intreb, cata boala sufleteasca sa ai sa nu lasi copilul sa primeasca cadouri de la tata?
Cata boala sufleteasca sa ai ca sa nu mai vorbesti cu acesta dupa ce vine in vizita de la tata sau iti povesteste despre tata?
Cata boala sufleteasca sa ai sa ii spui ca il vei uita daca merge acolo?
Cata boala sufleteasca sa ai ca sa petreci timp cu el doar in momentele in care refuza sa mearga la tata?
Iar in final, cata boala sufleteasca sa ai sa ascunzi copilul luni si ani de tata doar pentru ca apoi sa te plangi

ca nimeni nu poate sprijini o relatiei inexistenta.

in conditiile in care vina pentru acea inexistenta iti apartine 100%?

Repet, cuvintele mele sunt strict pentru parintii care actioneaza asa cum am descris mai sus.
Sunt convins ca sunt si categorii de oameni carora cuvintele doamnei PS li se potrivesc perfect.

Cred ca daca s-ar face o statistica despre cate procese, adica conflicete si adversitati, au existat pe vechiul cod si cate exista pe noul cod, cred ca s-ar ;lamuri pe deplin oamenii despre beneficiile acestei "inteligente" noi legi!

Aici sunt absolut perfect de acord cu dumneavoastra.

Lumea e plina de frati, de exemplu, care au trait in familii inchegate si functionale, au fost iubiti de ambii parinti si la un moment dat ajung la o dusmanie profunda intre ei.

Daca prin inchegate si functionale va referiti in aparenta doar inchegate si functionale atunci aveti maxima dreptate. Va garantez ca viata in familiiinchegate si functionale in mod real nu duce la ura intre frati. Nu va mai luati doar dupa pozele de facebook. Modul in care o familie a avut dinamica contrar celor sustinute de ea, este vazut si prin prisma modului in care copii ei se descurca la maturitate. Au stiut sa se descurce singuri? fac ce le place? Au relatii functionale cu ceilalti oameni? si tot asa.