Plângere penală pentru nerespectarea hotărârii judecătorești cu privire la plata pensiei de întreținere. Cât de repede credeți că se vor lua măsuri?

Stati linistit, situatia prezenta arata fara nicio indoiala, cu fapte si dovezi, nu lozinci si refrene, cat ma preocupa copilul. E o realitate, nu o lozinca, ca am un copil de care nu doar ca ma preocup zilnic, dar o fac si bine, avand in vedere rezultatele, aprecierile, dezvoltarea, sanatatea, capacitatea normala de a-si face prieteni, preocuparile firesti varstei acestuia etc. Toate astea alcatuiesc un tablou real si cuantificabil care nu poate fi contrazis prin lozinci, oricat de des ar fi acestea repetate.
Eu nu distrug un copil, ci il cresc, in vreme ce taticul lui se ocupa de viata sa de justitiabil si de fericirea copilului prin plangeri si dosare. Fiecare cum isi intelege rolul de parinte. Eu inca n-am vazut copil fericit de dosare, plangeri, amenzi etc, dar poate ati vazut dvs si preocupat sa va fie copilul fericit faceti plangeri fara numar.
Teoria ca un copil e jumatate mama si jumatatea tata face parte tot din "cultura organizationala" cu care unii incearca sa-si valideze rolul. Copilul nu e farmacie, nici n-a fost conceput cu cantarul sau metrul. Nimic nu e juma, juma. Nici mana noastra dreapta nu e identica cu cea stanga. "Jocul" adn-ului e mult mai fin si mai complicat (si dupa cum se stie de necontrolat) decat teoriile vestitei asociatii cu gandire asemanatoare listei de cumparaturi pe care o facem cand mergem la piata. (macar daca v-ati gandi la boli care, din nefericire, apar fara nicio explicatie, si fara transmitere ereditara, la genele redundante care apar la a doua sau a treia generatie, la informatii genetice care "sar" cate o generatie, la gene pe care le purtam si care nu se exprima la noi, dar se vor exprima la copiii sau nepotii nostri etc).
Probabil ca sunteti la curent si cu cazul multor copii care sunt numiti "bucatica rupta" din mama sau tata, "leit" mama sau tata, "nu seamana nici cu mama, nici cu tata, s-a aruncat in neam" sau de unde o fi iesit copilul asta asa", fie ca e de bine, fie ca e de rau, etc, unde teoria jumatatilor nu pare a se aplica!
Iata cat de idioata e teoria jumatatilor si asta doar la prima contra argumentare a unui profan (eu). Ma intreb cum ar arata aceasta teorie a lui "jumate mama, jumate tata" combatuta de un genetician.
Dar ce conteaza realitatea cand o putem inlocui cu o lozinca, nu-i asa?!
Nu reusesc, caci nu incerc, sa conving copilul cum/ce e tatal lui. Am deplina convingere ca pe masura ce creste si intelege faptele tatalui sau, copilul isi va forma propria convingere, una mult mai puternica decat as reusi eu vreodata, si inca una perfect autentica.
Nu ma preocupa propria fericire deoarece, ca orice om pacatos, cand ai ceva crezi ca ti se cuvine si ca nu e nevoie nici sa multumesti si nici sa ceri.
Nici nefericirea fostului nu ma preocupa cat nici ce face decat in masura, asa cum am mai spus, strangerii unor informatii pe care copilul, cand va creste, sa le poata accesa, daca va dori.
In rest, credeti-ma ca daca fostul ar vrea sa emigreze, atat de preocupata as fi incat i-as plati eu biletul de avion si i-as da chiar si niste bani pentru un inceput. Doar ca asta nu se va intampla, caci in strainatate viata unuia fara meserie, dusa din gainarii si venituri ilicite e mult mai rara ca in Romania.
when, fac si eu ce pot, n-am sustinut niciodata ca ceea ce fac e perfect. Iar lucrurile nu le-am considerat niciodata simple. De asta de exemplu nu accept teoria "alienarii" ca "explicatie" a refuzului copilului, fara cercetarea istoricului relatiei.

De asta de exemplu nu accept teoria "alienarii" ca "explicatie" a refuzului copilului, fara cercetarea istoricului relatiei.

Aici aveti perfecta dreptate si cred ca suntem doi. Nici eu nu consider teoria alienarii un pantof care se potriveste oricui. Pentru ca sunt parinte, cand aud despre asta intreb pe celalalt care e personajul preferat al copilului, ce il sperie cel mai mult sau ce ii place cel mai mult. Sunt oameni care au fost despartiti de copil de cativa ani chiar si atunci e normal sa nu stie ce ii place acum insa mentioneaza ca atunci cand era mic ii placea X din desenele Y si drept urmare i-am luat si tricouri cu personajul respectiv. Nu adormea daca nu ii citeam din Fratii Grimm sau era innebunit dupa Cars.
In rest nu sunt de acord cu dumneavoastra pentru ca indiferent de ce gene mosteneste copilul, va tanji mereu dupa firescul de a avea doi parinti, mama si tata si isi va stabili reperele dupa ei sau dupa cei care preiau acest rol.
Asta nu inseamna ca un copil crescut functional intr-o familie monoparentala va fi dezavantajat sau se va putea considera asta un handicap pentru el. Totul porneste de la cum noi ca parinti il invatam sa se raporteze la ce se intampla si la realitatea din viata lui. Si cel mai important este sa nu punem greutati prea mari pe umerii lui. Daca un parinte e disfunctional, absent, neimplicat cum e cazul de fata ii aratam ca oamenii sunt diferiti si ca actiunile lor spun totul despre ei nu despre noi. Ca daca cineva nu stie sa ne iubeasca sau nu poate asta nu ne stirbeste din valoare. Daca insa eu consider ca maica-sa nu merita, atunci e disfunctional sa explic copilului de ce nu ar trebui sa o iubeasca sau sa-i iau telefonul dupa ce o suna sau sa fac grimase cand vorbeste cu ea la telefon.
Ma rog, sunt multe de spus , oamenii sunt diferiti , situatiile sunt diferite drept urmare si solutiile sunt mereu altele.

Nu ziceați ca ii plătesc alții vacantele? Acum face bani in mod ilicit? Of cate mai face “tăticul” asta. Pe mine ma plictisiți așa ca continuați cu abuzul, adevarul e ca va pricepeți la asta.

Exact, ati inteles foarte bine. Pe el il doare la bascheti de copil, nu il viziteaza, nu ii da bani, nu isi asuma nici o responsabilitate insa da.....el nu il minte. Mama il minte. Da, mama care il imbraca si il incalta si are grija de el. Faptul ca face atatea lucruri bine nu inseamna ca asta nu o face gresit.

Acum am înţeles judecata mioritică: "dacă nu munceşti, nu greşeşti", iar cine munceşte, greşeşte şi trebuie penalizat, de regulă în favoarea celui care nu munceşte. Vedem oameni care au muncit o viaţă întreagă şi au pensii cât unul cu venitul minim garantat, care n-a muncit în viaţa lui.
Probabil cu aceeaşi judecată a stabilit legiuitorul penalizarea celui care creşte copilul:cel care l-a neglijat ani de zile, nu a greşit cu nimic, dar greşeala e a celui la care locuieşte fiindcă nu-i explică preşcolarului că tati nu-i tati, că alt nenea e tati, că nu ia copilul în braţe în fiecare zi şi , cu poza tatălui biologic în faţă, nu-i explică zilnic cât de mult îl iubeşte acesta, dar de departe şi va veni o zi când va dori să-l cunoască; că nu convinge copilul că focul nu arde, după ce bietul de el s-a ars deja cu focul.
Cât de explicabil este tot ce ni se întâmplă!

Probabil cu aceeaşi judecată a stabilit legiuitorul penalizarea celui care creşte copilul:cel care l-a neglijat ani de zile

]
Martonze, iar pe campie, asa cum m-ati obisnuit.
E vorba aici de penalizari cumva? Incercati sa interveniti la subiect sau sa deschideti topic separat pentru doleantele dumneavoastra.
Discutam despre un copil caruia i-au spus vecinii cine e tatal lui biologic. E cumva o situatie normala sau fireasca? Da, ar fi fost ideal asa cum a sugerat doamna PS sa ii spuna biologicul ca e tatalui lui sau sa creasca cu el implicat stiind ca e tatal lui. Insa asta nu s-a intamplat.
Inteleg de ce initiatoarea topicului s-a ferit sa ii zica. E un adevar dureros cu care nu vrei sa iti impovarezi copilul insa asta e realitatea lui. Deja a aflat si cel mai probabil nu intelege nimic. Poti sa te faci ca ploua insa comportandu-te asa nu il va lovi brusc amnezia. Nu poti sterge ceea ce stie deja insa il poti ajuta sa se raporteze functional la evenimentele din viata lui. Nu pregatesti drumul de copil ci copilul de drum.
Tot asa nu suntem pregatiti sa vorbim cu copilul de sex sau de moarte. Insa nu asteptam sa faca 18 ani ca sa ii comunicam ca nu l-a adus barza sau ca bunicul nu e la un azil in alta tara ci la cimitir.