Cornel Vasile a scris:
2. Dacă nu citiți răspunsurile primite și reveniți cu aceeași problemă este posibilă ștergerea acesteia ca urmare a încălcării regulamentului acestui Forum.
Nu înțeleg de ce sunt luat la rost că repet întrebarea, dacă eu
am reformulat-o, conform noii situații, în care fosta președintă a fost demisă forțat (la urgență) pe data de 16.09.2018, printr-o Adunare Generală Extraordinară (cu semnăturile a aproximativ 200 de persoane), numai că aceasta a „sechestrat” la domiciliul ei toate actele Asociației noastre (inclusiv toate contractele de Muncă), inclusiv ștampila - pentru asta, s-a solicitat un Executor Judecătoresc ?
Domnule Cornel Vasile, vă rog să răspundeți la noile întrebări ale mele, știind ce conține legislația protecției datelor personale privitoare și la Contractele de Muncă (detaliez spre finalul postării mele de acum ce conține „Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”) dacă
eu, ca proprietar, am dreptul de a mi se oferi de către cei de la I.T.M. o copie a Contractelor de Muncă ale șefilor și ale angajaților, dacă se respectă obligația de anonimizare (blurare) a datelor personale ale celor vizați de cererea mea.
Repet noua întrebare, re-formulată (updatată) în postarea mea de ieri:
În această nouă situație (până la recuperarea pe baza Poliției a tuturor actelor A.P.71 din Brăila) nu înțeleg
de ce nu ne-ar da cei de la I.T.M. acele Contracte de Muncă, mie sau noii conduceri alese a Asociației, care a schimbat deja ștampila Asociației. Motivul ar fi faptul că au fost declarate nule sau sustrase de falsă președintă (nici nu era proprietară membră a Asociației pentru a avea dreptul să conducă A.P.71) !
Știu că mai ales noua conducere are dreptul de a cere Contractele de Muncă ale Asociației noastre, dar și eu aș avea dreptul, fiind membru proprietar al acestei Asociații (cu drepturi depline, ca asociat), am dreptul legal de a cere ORICE act, oricărei Instituții, deoarece
acele acte ne aparțin tuturor celor 458 de proprietari, cei care le plătim indemnizațiile și impozitele șefilor și angajaților Asociației noastre, noi putând fi considerați ca niște angajatori.
Am studiat câteva spețe de pe Internet (din Jurisprudență) și am găsit câteva sentințe prin care orice Instituție este obligată să pună la dispoziția oricărui cetățean român care o face în urma unei Petiții, orice document, mai ales dacă acel document interesează publicul larg, respectiv aproape 500 de familii sau firme proprietare în cadrul unei Asociații de Proprietari.
Conform noii legi a protecției datelor personale, orice document (inclusiv Contractele de Muncă) poate fi dat spre studiu și chiar spre foto-copiere, DACĂ SE VOR ANONIMIZA (BLURA) orice informație privind datele personale din acele documente cerute de petiționari.
Doar n-or fi secrete de stat în acele Contracte de Muncă. Eu le cer deoarece vreau să mă apăr în Instanțele civile și penale, pentru a dovedi că am avut niște infractori la conducerea Asociației, care n-au avut nici contractele în legalitate (de muncă sau de mandat).
Sper că nu voi mai fi apostrofat pentru că pun întrebări noi sau că explic, conform legislației în vigoare, tot ceea ce cer !
Pentru a fi mai explicit, citez câteva cuvinte sau fraze spuse de specialiști, referitor la faptul că
oricine are interesul (e și cazul meu, ca membru proprietar în Asociația nostră) poate cere chiar și Contracte de Muncă, dacă se vor anonimiza (blura) datele personale: [ link extern ]
Datele personale/datele cu caracter personal reprezintă orice informație referitoare la o persoana fizică identificată sau identificabilă, cum ar fi numele, adresa, detaliile băncii, date de localizare, identificatori online, etc.
Formatele în care se manipulează datele cu caracter personal pot varia de la cele electronice, tipărite, la voce.
Principiile protecției datelor trebuie să nu se aplice informațiilor anonime, adică informațiilor care nu sunt legate de o persoană fizică identificată sau identificabilă sau datelor cu caracter personal care sunt anonimizate astfel încât persoana vizată nu este sau nu mai este identificabilă. Prin urmare, prezentul Regulament nu se aplică prelucrării unor astfel de informații anonime, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate în scopuri statistice sau de cercetare.