Problemele părinților despărțiți: pensie de întreținere, program de vizită, domiciliul minorilor etc.

Excelenta initiativa, felicitari si multumiri!

Martonze a scris:
Aş porni de la acest exemplu. Familie divorţată, copil de grădiniţă, autoritate părintească comună, program de relaţii personale părinte-copil, nu scrie în articoş despre contribuţia materială a tatălui, dar nici măcar nu contează.
Ce credeţi că se va întâmpla când tatăl va merge să preia copilul la programul de relaţii personale?


Mama e plecata cu copilul in parc; mama nu deschide usa; mama... mama... mama... aceasta detinatoare de drept de viata si de moarte asupra copilului nascut "din neant" fara ajutorul unui barbat. Barbatul este pur si simplu o suma inscrisa pe mandatul lunar de pensie de intretinere. Si nici un lucrator dgaspc, nici un judecator nu-si asuma responsabilitatea sa schimbe domiciliul minorului la tatal care ar "impune" mamei sa respecte programul de relationare cu copilul, ar "impune" mamei sa-si vada cat mai des copilul, ar "impune" mamei sa fie cat mai aproape de toate nevoile copilului, astfel incat acesta sa se bucure de ambii parinti. Si care, poate, ar fi cu mult mai bun pentru cresterea si educarea copilului. Mama stie una si buna: "numai eu m-am ocupat, numai eu am facut, numai eu.... Tatal este un nenorocit, un betiv, un afemeiat, un agresiv... " si EU, MAMA, am decis ca nu are ce cauta in viata copilului MEU. Asa s-a impamantenit, la noi, romanii: de copil nu se poate ocupa decat mama; fie ea buna ori rea. Si ar curge multa cerneala in ideea celor mentionate mai sus. ! Am scris din experienta fiului meu, intrat si el in randul "nenorocitu' de tac-tu!", din cu totul alte motive decat cele invocate de "fosta" in actiunea de divort. Semnez: O MAMA.

Doamna Maria, ma bucur ca ati postat aici desi regret motivul pentru care ati facut-o.
S-a impamantenit ideea ca tatal sau nerezidentul e un nenorocit , ca nu exista alienare parentala si ca doar comportamentul abuziv al nerezidentului face ca minorul sa refuze programul de vizita. Sau cel putin asa se incearca.
Ok, nu putem sa negam ca in unele cazuri asa este insa in altele nu. Si desi se arata cu degetul acuzator spre nerezident, cum ca ar exagera, ar face circ si asa, mai departe, desi se incearca sa se spuna ca lumea nu se invarte dupa programul de vizitare si ca acesta este ceva total neimportant si insignifiant,iata ca apare o bunica, prima, care povesteste din punctul ei de vedere despre drama nerespectarii sentintelor judecatoresti de catre rezidenti.
Un copil alienat nu isi respinge doar un parinte ci toata familia din partea parintelui alienat. Iar drama este imensa, pentru parinte, pentru bunicici, rude, pentru fratii copilului alienat. Sa iti ingropi emotional o ruda care este in viata, oribil.
Astfel incat va rog doamna, oricat v-ar fi de greu, pentru ca sunteti prima, va rog sa povestiti aici de cate ori aveti ocazia ce se intampla familiei dumneavoastra, ce inseamna alienarea, cum va afecteaza pe dumneavoastra, ca bunica.
E momentul ca participantii la acest forum sa inteleaga cumplitul abuz emotional la care poate fi supus un copil prin indepartarea lui de catre un parinte, precum si traumele celor ce raman in urma lui, cum e bunica aici de fata.

Va multumesc, utilizator When. Intr-adevar, nu am gasit pe acest forum postari din partea bunicilor.
Credeam ca postarea mea a suparat si a fost stearsa. Voi posta acum, asa cum m-ati rugat, din punctul de vedere al bunicilor care nu-si pot vedea nepotii.
Sunt convinsa ca nu suntem singurii bunici in aceasta situatie iar multi s-au obisnuit poate, cu ideea.
Noi, ca bunici nu ne-am vazut nepotii, din momentul in care mama lor a hotarat sa plece din domiciliul conjugal. Se implinesc 5 ani de cand noi nu mai stim cum arata nepotii nostri. Singurele poze si filmari sunt de pe vremea cand areau la noi: primul gangurit, primii pasi - cu noi i-a facut, nu cu bunicii materni, care nu aveau ''rabdare'' desi sunt cu cel putin 10 ani mai tineri. Nici nu va inchipuiti cat sufera sotul meu, bunicul patern. Ca cei doi nu se mai integ, ca divorteaza, ok. Nu-i tine nimeni cu forta. Dar de ce sa te razbuni pe un copii, fiindca mai tarziu, cu siguranta vor dori sa ne cunoasca. De ce sa privezi copiii de la a-si cunoaste bunicii paterni, atat timp cat acestia au avut grija de copii si i-au iubit neconditionat. De ce nu lasi copiii sa-i viziteze, sa aibe contact cu ei? Cred ca sunt destui bunici capabili sa se puna la mintea nepotilor cu diverse jocuri de stimulare a capacitatii intelectuale a micutilor, astfel incat cei mici sa inceapa sa judece de ce unele lucruri poti sa le faci fara grija iar altele nu. Consider bunicii ca fiind cele mai bune bone pentru nepotii lor. Sunt desigur si exceptii, dar cred ca forumul se adreseaza persoanelor responsabile si interesate de binele celor mici.
Scuze, m-am tulburat putin scriind acestea.
Revin in alta zi, cand voi fi mai linistita; daca ma mai acceptati.
Multumesc si numai bine.

Daca va mai amintiti when, la un moment dat cazusem de acord ca forma actuala a legii nu foloseste nicunei parti, respectiv, pe cale de consecinta, nici copilului. Eu pur si simplu cred ca nu se vrea. Aud cele mai simandicoase autoritati vorbind, cu gura plina, despre interesul superior al copilului. Ce o fi atat de greu sa alegi niste criterii. De ce sa ne batem in e nu e alienare, cand am putea selecta criterii, cum ar fi: prezenta nerezidentului la program, vizite inopinate ale dgaspc la rezident si nerezident, discutii ocazionale cu copilul, mai ales cu cel peste 10 ani, verificcarea informatiilor furnizate de rezident catre nerezident (l-a chemat la doctor, daca da, s-a dus, nu s-a dus etc), participarea la cheltuieli, initiative in educarea copilului, analiza fiecaruia parinte( are/n-are antecedente penale, are/n-are loc de munca si locuinta, e cunoscut ca bautor, nu e etc). N-or fi aceste croterii nici cele mai bune, nici suficiente, dar sunt un inceput. Ce solutie ofera legea cand copilul refuza programul? Niciuna! Amendam rezidentul si ii facem dosar penal. Asa si? Sunt 2 variante: rezidentul a influentat copilul sa nu plece la nerezident. Ca sa scape de amenzi, se razgandeste si ii spune copilului: mergi la tac-tu ca nenorocitul ne ia painea de la gura. Ce intelege acel copil? Ca a fost ok ca pana acum n-a mers, si e la fel de ok ca acum sa mearga? Ca mama e o mincinoasa si ca tata e un nenorocit? Orice intelege, tot rau e, caci copilul nu trebuie sa-si judece parintii, nici sa fie arbitru lor. A 2a varianta: copilul a refuzat intemeiat. Ce se intampla: acelasi lucru! Mama ii spune mergi ca nenorocitul ne ia paine de la gura. Ce intelege copilul? Ca a avut dreptate si tac-su chiar e nenorocit iar a nu respecta o hotarare judecatoreasca e normal si bine. Oare asa vrem sa ne crestem copiii? Prin urmare, legea ofera sanctiuni, dar nu solutii. Ne oprim ca de obicei la forme, fara sa mergem la fond. Ne multumim ca am dat sanctiuni si nu ne mai urecheaza CEDO ca dormim in ghete, cand in fapt tot aia facem, dar frumos cosemtizat. Minunat, ce sa zic. Genul romanesc de lege.