@ Latka a spus :
Asa, facem AG si stabilim noi de la sine putere ca stringem intr-o singura transa suma de X RON de la fiecare, ca sa reparam nu stiu ce. Haida de !
Discutând strict despre acest aspect, orice hotărâre a adunării generale se bucură de prezumția de legalitate până ce va fi suspendată de la executare pe cale de ordonanță președințială și ulterior anulată printr-o hotărâre rămasă definitivă în cadrul unei acțiuni având ca obiect al cauzei deduse judecății „ constatare nulitate HAG ” căreia ordonanța președințială îi este subsecventă.
În consecință dacă suma de 2.500 lei a fost prinsă în lista de plată ca urmare a punerii în executare a HAG, legală sau nelegală, aceasta constituie obligație de plată potrivit art. 48 din legea 196/2018:
(4) Hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii de la data afișării acestora la loc vizibil, conform prevederilor prezentei legi, inclusiv pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari.
(5) Hotărârile luate, în conformitate cu prevederile alin. (1) - (4),
obligă toți proprietarii să participe, în proporțiile stabilite de adunarea generală, la plata lucrărilor, precum și la cheltuielile de funcționare, administrare, întreținere și de înlocuire a părților comune sau a elementelor transformate sau create.
Prin urmare toate susținerile dvs. nu pot constitui decât motive de nulitate ale HAG, însă nicidecum un motiv de neplată a sumei trecute în lista de plată ca urmare a punerii în executarea a respectivei HAG.