Povesti cu talc / cu morala. Sfaturi pentru viata si altele pe tema.

Ce plantezi azi, vei culege maine !
(O istorisire cu talc)

Un bogat om de afaceri crestin, a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai, el a decis sa incerce ceva deosebit.
Intr-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:
- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post.
Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:
- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta – o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta
fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.
Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia.
Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar
nimic nu se intampla. Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere.
Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta. Au trecut sase luni – nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant … cine stie ? Poate intr-o zi samanta va incolti.
Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea –
poate cea mai jenanta experienta din viata lui – a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei.
Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei. Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras – altii l-au compatimit sincer.
Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.
- Wau ! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! – a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei.
Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat ! El a inceput sa gandeasca cam asa, “Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze.”
Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa. Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc.Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus,
- Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.
Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea
semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec ?
Apoi seful a continuat:
- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala – o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte – toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim
mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi
numit managerul general al companiei mele.
Daca plantezi cinste – vei culege incredere
Daca plantezi bunatate – vei culege prieteni
Daca plantezi umilinta – vei culege maretie
Daca plantezi perseverenta – vei culege satisfactie
Daca plantezi respect – vei culege perspectiva
Daca plantezi harnicie – vei culege succes
Daca plantezi iertare – vei culege impacare
Daca plantezi credinta in Isus – vei avea o recoltas bogata.
Daca plantezi ..........
Atentie: ce plantezi azi – vei culege maine.

O zi buna, plina de Roade !

In cautarea fericirii.

Un grup de 500 de persoane au participat la un seminar. Dintr-o dată, conferentiarul s-a oprit și a decis să ii implice pe cursanti intr-o activitate de grup.
El a început să ii dea fiecarei persoane cate un balon, după care, participantii au fost rugati să-si scrie numele lor pe balon folosind un marker. Apoi, toate baloanele au fost colectate și puse într-o altă cameră.
Oamenii au fost lăsati în acea cameră și li s-a cerut să-si găsească balonul pe care isi scrisesera numele, în 5 minute. Toti au inceput sa-si caute balonul cu frenezie, se ciocneau unul cu altul, se impingeau, totul devenise un haos. La sfârșitul celor 5 minute nimeni nu si-a găsit propriul balon.
Apoi, conferentiarul i-a rugat sa ia in mod intamplator un balon din multime si sa-l dea persoanei al carei nume e scris pe ea. In cateva minute toata lumea avea balonul corespunzator.
Conferentiarul le-a spus atunci :
"Acest lucru se întâmplă în viețile noastre. Toată lumea cauta cu frenezie fericirea, dar nu știe unde este. Fericirea noastră constă in fericirea pe care o impartim. Cand reusesti sa schimbi viata unor oameni si sa-i faci fericiti, ajungi sa gasesti propria fericire. Și acest lucru este scopul vieții umane ... căutarea fericirii."

Povestea marului

Această poveste mi-a plăcut mult şi mă gândesc adeseori la ea. Nu stiu de cine este scrisă, dar ştiu că merită să fie citită.

A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai ! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine !
Baietelul ii raspunse:
- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor ! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar !
- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum ! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine !
- N-am timp de joaca ! raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti ?
- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai intoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
- Vino sa te joci cu mine, a spus el.
- Oh ! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca ?
- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:
-Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
- Nu am dinti sa le mananc ! a spus baiatul.
- Nici trunchi sa te urci pe el.
- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani !, a raspuns baiatul.
- Foarte bine ! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste !
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.

Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul - sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor. Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti. Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii.
Spune-ti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu, parintii, in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi …..

Poveste cu talc
Ce semeni asta culegi....

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…

“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.

Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.

În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.

Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.

autor: Lev Tolstoi

Omul de afaceri si pescarul (P.T.)

Un om de afaceri se plimba pe plajă, într-un mic sat de pescari. O barcă intră în port, iar din ea coborî un pescar cu un coș plin de pești. Afaceristul îl felicită pe pescar pentru peștii săi frumoși, întrebându-l:
– Cât timp ți-a luat să pescuiești acești pești?
– Destul de puțin, domnule, răspunse pescarul.
– Dar de ce nu ai rămas mai mult? Ca să prinzi mai mulți pești? întrebă afaceristul.
– Pentru că acești câțiva pești ne ajung mie și familiei mele.
– Și atunci ce faci în restul timpului?
– Păi mă scol când vreau și mă duc să pescuiesc un pic. Apoi stau cu ai mei copii, îmi fac siesta împreună cu soția. Seara mă duc în sat să mă întâlnesc cu prietenii. Bem un pahar de vin, cântăm la chitara și stăm la povești. O viață frumoasă, ce mai!
Omul de afaceri îl întrerupse:
– Ascultă! Am un M.B.A. de la Harvard și pot să te ajut. Ar trebui să începi prin a pescui mai mult, iar cu banii câștigați să-ți cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o să îi faci acum, poți să cumperi un al doilea vas și tot așa până când vei avea o mica flotă. Apoi, în loc să vinzi peștele unui intermediar, ai putea să negociezi singur cu fabrica sau să-ți deschizi propria fabrica de pește. Așa ai putea să renunți la sătucul ăsta și să te muți la New York, Los Angeles sau chiar Beverly Hills. De acolo îți vei putea dirija propriile afaceri.
Pescarul se gândi îndelung. Apoi întrebă temător:
– Cât timp ar lua toate astea?
– Între 15 și 20 de ani, răspunse omul de afaceri.
– Bine și după asta?
– Ei bine, acum devine interesant, continuă afaceristul zâmbind. La momentul oportun, poți să-ți listezi compania la bursă și să câștigi milioane!
– Milioane? se minună pescarul. Și apoi?
– Apoi poți să ieși liniștit la pensie. Să te scoli când ai chef, să pescuiești un pic, să te joci cu nepoții și să-ți faci siesta cât poftești cu soția. Iar serile ai putea să le petreci cu prietenii, bând un pahar de vin și cântând la chitara.
– Dar asta fac și acum, senor. De ce să aștept 20 de ani ?

Sursa: R. F.