O reducere de 5% pentru plata până pe 15 decembrie a impozitului și eventualelor contribuții sociale stabilite prin declarația unică se obține dacă se plătește cel puțin 95% din valoarea datorată a dărilor fiscale, potrivit unei lămuriri recente a Fiscului. În plus, cei care au depus în vară declarația online și plătesc dările până sâmbătă își vor mai asigura un procent de 5% ca reducere, ce va fi acordat anul următor. Am redat mai jos câteva lămuriri utile privind acordarea acestor reduceri, oferite de Fisc în ultima perioadă. Citește articolul
Persoanele fizice care își declară veniturile prin intermediul declarației unice trebuie să achite impozitul și contribuțiile sociale aferente acestora într-un cont unic, conform unui act normativ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care a apărut recent în Monitorul Oficial. Concret, plățile se fac începând cu taxele aferente veniturilor din anul 2018. Declarația unică marchează trecerea de la sistemul de impunere a veniturilor de către Fisc la autoimpunere. Citește articolul
Până azi trebuie să ajungă o parte a ultimelor decizii de impunere pentru veniturile obținute de persoanele fizice, vizate fiind, mai exact, cele din 2016 și 2017. Astfel, deciziile sunt pentru impozitul pe 2017 și contribuția la pensii (CAS) pe 2016 și 2017. Citește articolul
Fiscul are dreptul să îți ceară informații în legătură cu alte persoane/firme cu care ai contractat, în scopul clarificării situațiilor fiscale ale acestora din urmă. Potrivit legislației fiscale de la noi, se pot face astfel de solicitări, în scris, cărora ești obligat să le răspunzi, în măsura în care știi să oferi informațiile respective, dacă nu vrei să primești o amendă substanțială. Declararea în fals, desigur, iese din discuție. Citește articolul
Taxele datorate de persoanele fizice pentru veniturile obținute în perioada 2014 - 2017 pot fi plătite până la finele lunii iunie 2019, reiese dintr-un act normativ apărut azi în Monitorul Oficial. Concret, așa cum anunțase în primăvară ministrul finanțelor, urmează să vină ultimele decizii de impunere pentru anii precedenți, acestea vizând impozitul pe venit și contribuțiile sociale pentru pensii (CAS) și sănătate (CASS). Termenul unic de plată este valabil însă numai pentru deciziile de impunere care sunt emise și comunicate începând de mâine. Citește articolul
E preferabil să existe un contract scris între chiriaș și cel care-i închiriază locuința. Și mai bine, pentru a evita acuzațiile de evaziune, e preferabil ca veniturile să fie impozitate. Închirierea unei locuințe ridică însă mai multe probleme de drept pentru proprietar și chiriașul său: cum trebuie făcut contractul pentru a fi valabil, cum poate fi folosit la executarea silită, când e nevoie de un preaviz la terminarea contractului ș.a.m.d. Anul acesta s-au schimbat câteva lucruri ce țin de taxarea veniturilor proprietarilor din chirii, dar și de înregistrarea contractului. Prin urmare, iată răspunsurile la câteva dintre cele mai importante probleme ale proprietarilor și chiriașilor, în pas cu ultimele noutăți: Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) comunică zilnic către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informații privind persoanele pentru care se plătește contribuție la sănătate și privind contribuabilii care depun declarația unică, potrivit unui act normativ recent intrat în vigoare. În special în ceea ce-i privește pe cei care au depus declarația unică, actul rezolvă problema intrării pe lista asiguraților a acestor contribuabili. Citește articolul
Impozitul pe venit datorat pentru anul 2018 de persoanele fizice, în baza deciziilor de plăți anticipate emise de Fisc, se anulează, din moment ce a fost introdus mecanismul declarației unice, reiese dintr-un act normativ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care a apărut marți în Monitorul Oficial. Totodată, cei care au apucat să achite impozitul pot cere banii înapoi. Citește articolul
Românii care nu și-au declarat veniturile pe care le-au obținut în anii 2016 și 2017, pentru a li se stabili impozitul datorat la stat, urmează să primească decizii de impunere emise din oficiu de Fisc, stabilește un act normativ apărut recent în Monitorul Oficial. Practic, Fiscul estimează în mod indirect veniturile obținute de persoanele fizice și stabilește astfel ce impozit au de achitat. Vizate sunt, printre altele, persoanele fizice autorizate și cei care au obținut venituri din chirii sau din investiții. Citește articolul
Următorul termen-limită pentru depunerea declarației unice este abia pe 15 martie 2019, potrivit legislației fiscale, dar cei care încep să obțină (alte) venituri nesalariale de la 1 august anul acesta nu ar trebui să aștepte până atunci ca să o depună. În fapt, există un termen-limită de 30 de zile în legislație și care, dacă nu e respectat, poate aduce contribuabilului o amendă de până la 500 de lei. Citește articolul