Ministerul Apărării Naționale (MApN) vrea să completeze rezerva de mobilizare a armatei române, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau de război, cu polițiștii și polițiștii din penitenciare, care vor fi luați în evidență ca rezerviști, precum și din tinerii care vor urma, în mod voluntar, un program de pregătire militară de bază. Citește articolul
Așa cum a fost stabilit acum câteva luni, prin OUG 130/2021, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), printre alții, vor beneficia de o majorare salarială de 75% din solda ori salariul de funcţie, în cazul în care prestează muncă suplimentară în acest an, ce nu poate fi compensată cu ore libere plătite. Acum, pentru ca măsura să se poată aplica efectiv, MAI a adoptat un ordin prin care stabilește condițiile în care se acordă majorarea, dar și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă. Citește articolul
Pentru ca măsura angajării permanente a persoanelor încadrate pe perioadă determinată în contextul pandemiei, apărută la sfârșit de martie, să se poată aplica efectiv, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a stabilit, printr-un ordin oficializat aseară, regulile examenului ce trebuie susținut pentru asta. Regulile stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății (MS) au apărut deja, fiind oficializate acum câteva zile. Citește articolul
Printr-o lege apărută aseară și care se va aplica de vineri, în actuala legislație este introdusă o durată maximă pentru verificarea celor duși la secție de polițiști. Mai exact, cei duși la secția de poliție pentru verificări nu vor putea fi ținuți acolo mai mult de opt ore sau, în cazuri deosebite, mai mult de 12 ore. În momentul de față, legislația prevede că verificările încep “de îndată” ce o persoană a ajuns la secție, dar nu stabilește și un termen-limită pentru acest demers. Citește articolul
Pentru a îndrepta o scăpare a legislației, autoritățile au stabilit, printr-o hotărâre apărută joi, ca și pensionarii militari cu pensii cuprinse între 2.001 și 2.500 de lei să beneficieze, alături de ceilalți pensionari ce au activat în armată, de bilete de tratament balnear și de recuperare, după ce au constatat că această categorie fusese omisă. Pensionarii militari au fost incluşi în categoria persoanelor retrase din activitate ce pot primi bilete de tratament balnear în 2020. Citește articolul
Pentru că războiul din Ucraina a generat un număr mare de refugiați, o parte considerabilă dintre aceștia ajungând în România, Guvernul a stabilit, spre începutul lunii, ca Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să poată face angajări fără concurs, pe perioadă determinată, pentru a acoperi posturile vacante și pentru a-și putea desfășura activitatea. Acum, printr-un ordin al MAI apărut miercuri, au fost stabilite normele procedurale pentru ocuparea posturilor libere. Citește articolul
Acum ceva vreme, autoritățile au stabilit ca, pe parcursul stării de alertă și o scurtă perioadă după aceea, posturile libere din sistemul de sănătate, din asistență socială sau din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), printre altele, să fie ocupate fără concurs. Ținând cont de faptul că ridicarea stării de alertă, ce a avut loc spre începutul acestei luni, va genera, peste ceva vreme, vacantarea acestor posturi, autoritățile au stabilit, printr-o lege publicată aseară în Monitorul oficial, ca persoanele ce au fost încadrate pe perioadă determinată, în contextul pandemiei, să fie angajate permanent, cu condiția participării la un examen organizat în acest sens. Citește articolul
Cei care vor să devină agenți de poliție, jandarmi sau pompieri se pot înscrie, începând de azi, în cadrul unei noi sesiuni de admitere organizată de Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit unei informari de vineri a instituției. În primă fază, candidații trebuie să depună o cerere-tip de înscriere, în funcție de opțiunea aleasă și în funcție de domiciliul sau reședința de pe cartea de identitate, exclusiv în format electronic. Citește articolul
La începutul acestui an, un bărbat a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru că a omorât câinele unui vecin. Sentința dată recent de Curtea de Apel Galați este o premieră pentru țara noastră. În acest context, iată ce alte abuzuri împotriva animalelor se pot pedepsi cu închisoarea. Citește articolul
Sesizările privind abuzuri comise asupra animalelor vor putea fi făcute inclusiv prin apeluri la 112, polițiștii fiind cei care vor decide, în anumite situații, plasarea unui animal în adăpost și vor completa un ordin în acest sens, potrivit unui proiect de ordin pus marți în dezbatere de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Intervențiile la astfel de evenimente vor fi făcute, de principiu, de către un angajat al Poliției animalelor, dar, dacă acest lucru nu este posibil, de către oricare alt polițist, indiferent de structura de care aparține. Citește articolul