avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 654 soluții astăzi
Acasă Subiect: politisti
Subiect: politisti
ACCES GRATUIT

UPDATE Decizie ICCJ obligatorie: Și ultrajul împotriva polițiștilor locali va fi pedepsit la fel de dur ca cel împotriva celorlalți polițiști

Alexandros Bakos în Justițiabil in România
Redactor, avocatnet.ro
25 Septembrie 2020 | 1 | 4580 | Timp de citire: 3 min.

Legea penală îl sancționează mai grav pe cel ce comite acte de ultraj (de exemplu, loviri, amenințări) împotriva unui polițist decât pe persoana care comite aceleași fapte împotriva unui funcționar public. Ce nu era clar, până recent, era dacă astfel de fapte comise față de un polițist local reprezintă o faptă obișnuită de ultraj sau una agravată (în esență, în situația din urmă aplicându-se același tratament pentru toți polițiștii, inclusiv pentru cei locali). Însă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a clarificat că orice faptă de ultraj, indiferent de statutul polițistului, va atrage un regim sancționator mai grav decât o faptă similară îndreptată împotriva unui funcționar public, iar decizia e obligatorie din 24 septembrie. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Reguli mai simple și mai clare de acordare a unor facilități pentru militari, polițiști și angajați în pentenciare, în dezbatere publică

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
6 August 2020 | 2849 | Timp de citire: 2 min.

Două proiecte aflate în dezbatere publică la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) stabilesc reguli mai simple pentru acordarea anumitor facilități destinate militarilor, polițiștilor și funcționarilor din penitenciare, respectiv cele legate de transportul acestora și pentru acordarea biletelor de tratament balnear în sistemul pensiilor militare de stat. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Oficial: Anumiți bugetari urmează să primească noi sporuri

Andreea Tutulan în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
28 Iulie 2020 | 2 | 20340 | Timp de citire: 1 min.

Militarii, polițiștii, personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională urmează să primească sporuri, dacă în activitatea pe care o desfășoară au acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, se arată într-o lege ce a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Mai multe categorii de militari și polițiști beneficiază, mai nou, de reducerea vârstei de pensionare

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
2 Iunie 2020 | 13 | 56049 | Timp de citire: 1 min.

Soldații sau gradații profesioniști pot beneficia, alături de o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special care se bucură deja de această măsură, de reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit unei legi care a intrat recent în vigoare. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Salariile unor polițiști se recalculează și cresc cu câteva sute de lei

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
25 Mai 2020 | 4976 | Timp de citire: 2 min.

În următoarea perioadă, o parte dintre polițiști beneficiază de recalcularea salariului și pot câștiga lunar, în medie, cu până la 400 de lei mai mult decât anterior, potrivit unui act normativ apărut recent. Mai exact, vorbim despre polițiștii care, din cauza modificării succesive a legislației din domeniu, au salarii mai mici decât alți colegi, cu toate că muncesc în aceleași condiții. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Coronavirus - stare de urgență

Până pe 14 mai, cei din domeniul medical, militarii și polițiștii trebuie să meargă la muncă, chiar dacă demisionează

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
15 Aprilie 2020 | 2 | 5085 | Timp de citire: 2 min.

Recent, perioada în care se aplică starea de urgență în țara noastră a fost prelungită de președintele țării, cu încă 30 de zile, printr-un decret. Măsurile aplicate până în prezent se mențin, dar decretul șefului statului conține și măsuri suplimentare, ce se vor aplica de acum încolo. Una dintre acestea îi vizează pe cei din sistemul medical, din armată și din poliție, care, pe perioada stării de urgență, vor fi nevoiți să meargă la lucru, chiar dacă și-au prezentat demisia, deoarece preavizul se suspendă în următoarea perioadă. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Și polițiștii de penitenciare pot primi bani de la stat pentru a-și plăti ratele la casă

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
20 Februarie 2020 | 2 | 4025 | Timp de citire: 2 min.

Alături de polițiști, militari sau soldați ori gradați profesioniști, și polițiștii din penitenciare pot beneficia de ajutor din partea statului pentru plata integrală sau parțială a ratelor la creditele pentru cumpărarea unei case, potrivit unui act normativ oficializat recent. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Concedii medicale: Schimbările stabilite recent prin OUG se aplică deja

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
13 Februarie 2020 | 4 | 79891 | Timp de citire: 2 min.

De-acum, cei diagnosticați cu SIDA, cancer sau tuberculoză (TBC) beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai lungă decât în trecut, iar militarii și polițiștii beneficiază, alături de alte categorii de salariați, de concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav. Aceste schimbări se găsesc într-o ordonanță de urgență oficializată recent. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE E oficial: Militarii, jandarmii și polițiștii care participă la misiuni în străinătate primesc diurne mai mari

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
27 Ianuarie 2020 | 1 | 6874 | Timp de citire: 2 min.

Diurnele militarilor, jandarmilor și polițiștilor care desfășoară misiuni în străinătate, fie ele de pace sau în teatre de război, au fost majorate, ajungând acum la valoarea primită de personalul statelor aliate României, potrivit unei hotărâri de Guvern oficializate chiar azi. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Noutăți, de duminică, în privința amenzilor pentru gălăgie, legitimării și folosirii forței de către polițiști

Alexandros Bakos în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
24 Ianuarie 2020 | 9 | 12183 | Timp de citire: 3 min.

De la sfârșitul lunii ianuarie, vor apărea anumite schimbări în privința atribuțiilor polițiștilor, în special în ceea ce privește folosirea forței sau legitimarea persoanelor fizice. În plus, cei care își vor deranja vecinii în orele de liniște sau vor organiza evenimente gălăgioase vor avea de plătit amenzi mai mari decât era cazul, până acum. Citește articolul