În lipsa unui contract individual de muncă declarat, lucrătorii nu plătesc absolut nimic la stat şi nu figurează nicăieri ca angajaţi, astfel că nu se pot bucura de avantajele şi beneficiile unui salariat cu forme legale.
Pensii şi concedii
Lucrătorii la negru, nefiind angajaţi conform legii, nu beneficiază de:
- concediu medical, întrucât nu au niciun stagiu de cotizare;
- concediu de odihnă şi zile libere legale;
- vechime în muncă – pe baza acesteia, angajaţii cu forme legale pot primi sporuri salariale; în lipsa acesteia, lucrătorul la negru va avea o pensie foarte mică.
Indemnizaţii şi beneficii financiare
Spre deosebire de angajaţii cu forme legale, lucrătorii la negru nu pot avea parte de:
- indemnizaţie de şomaj – aceasta poate fi acordată numai şomerilor care au cotizat la stat, deci care au avut un contract de muncă declarat;
- indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de sprijin;
- indemnizaţii pentru părinţi (concediu de maternitate, pentru creşterea copilului sau pentru îngrijirea copilului bolnav) şi stimulent de inserţie, valabil numai pentru angajaţii care se întorc mai repede la muncă din concediul de creştere a copilului;
- deduceri personale – acestea se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii, în anumite condiţii, angajaţilor cu un salariu brut mai mic și celor care au copii minori sau alte persoane în întreţinere;
- ajutoare de înmormântare, pentru bolile grave și incurabile etc.
Asigurări medicale
Deoarece nu achită contribuţia pentru sănătate (CASS), lucrătorii la negru nu au următoarele beneficii:
- nu sunt asiguraţi la sistemul public de sănătate - pentru asigurarea medicală la stat va fi nevoie să plătească;
- nu au asigurare pentru invaliditate sau alte boli;
- nu pot primi deduceri pentru abonamente de sănătate la clinicile private – angajatorii operează scutirea, iar angajaţii cu forme legale primesc mai mulţi bani la salariu.
Alte dezavantaje
Pe lângă beneficiile de mai sus rezervate numai angajaţilor, munca nedeclarată presupune şi alte dezavantaje, astfel că lucrătorii la negru:
- nu beneficiează de diurne şi indemnizaţia de transport;
- nu se bucură de servicii turistice și/sau de tratament acordate de angajatori salariaţilor în perioada concediilor;
- nu primesc tichete de masă;
- nu pot avea acces la credite bancare (câteva criterii importante pe baza cărora băncile acordă credite sunt venitul declarat, vechimea în muncă şi calitatea de angajat);
- nu li se asigură accesul la cursuri gratuite de calificare profesională (doar salariaţii beneficiază de aşa ceva din partea angajatorilor);
- nu îşi pot renegocia salariul, deoarece acesta nu este declarat;
- nu pot face parte din sindicate.
Litigii de muncă şi sancţiuni
În unele cazuri, salariaţii şi angajatorii ajung în situaţii conflictuale, care pot duce chiar la litigii de muncă. Contractul individual de muncă naşte o serie de drepturi şi obligaţii bilaterale, astfel că un salariat poate acţiona în instanţă angajatorul, dacă acesta din urmă nu i-a plătit salariul la timp, nu a respectat orele de program, nu i-a acordat concediul legal cuvenit etc. şi poate chiar obţine despăgubiri, dacă instanţa constată că angajatorul a comis abuzuri sau nu şi-a îndeplinit obligaţiile.
Pe de altă parte, un lucrător la negru nu este protejat prin lege în relaţiile de muncă la fel ca un salariat, deoarece nu are un contract individual de muncă declarat, deci nu-şi poate cere sau ocroti drepturile în justiţie, dacă a fost nedreptăţit de cel care l-a angajat fără forme legale.
Nu în ultimul rând, prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei, potrivit Codului Muncii. Aceasta este amenda pe care o primește lucrătorul.
În România, munca la negru este deja o chestiune obişnuită, din nefericire. Informările periodice ale Inspecției Muncii ne arată că cele mai frecvente constatări la fața locului se cantonează în zona muncii la negru.
Practici frecvente ale angajatorilor încadrate ca muncă la negru
- prestarea de muncă pentru un angajator, indiferent că acesta este persoană fizică sau juridică, doar în baza unui acord verbal și fără încheierea unui contract individual de muncă și a documentației necesare la angajare. Această practică reprezintă cel mai des întâlnită formă de muncă la negru;
- efectuarea perioadei de probă fără încheierea unui contract de muncă. După cum stabilește Codul muncii, perioada de probă poate fi stabilită până la cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și la cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere;
- prestarea de activități casnice în diverse gospodării fără încheierea unui contract de muncă;
- prestarea ilegală de muncă zilieră sau sezonieră. De cele mai multe ori, angajatorii recurg la această practică în cazul muncitorilor cu ziua, al ucenicilor, al lucrătorilor în construcții și în agricultură;
- prestarea de muncă suplimentară, fără respectarea regulilor;
- prestare de activitate nereglementată și nefiscalizată, desfășurată fără contract de muncă, fără plata contribuțiilor la bugetul de stat, fără pontaj, fără acte privind norma de producție, tipul muncii sau datele celui care prestează munca;
- prestarea de muncă parțial fiscalizată, realizată prin evidența dublă. Este vorba, mai exact, de situațiile în care, pe lângă salariul trecut în documente, angajatul primește o altă sumă în numerar (în mână);
- prestarea de muncă înregistrată ca part time, dar care, de fapt, are durată normală (cel puțin opt ore).
Comentarii articol (8)