UPDATE: Jurisprudență fiscală: 13 decizii importante din acest an de care să țină cont firmele

1. Neachitarea impozitului se prescrie în șase luni de la termenul de plată, contravenția nefiind continuă, însă regula e valabilă pentru faptele săvârșite până la 29 iunie 2022. O practică abuzivă a ANAF, despre care avertizau specialiștii, a fost confirmată de instanțele judecătorești. Concret, judecătorii au stabilit că neîndeplinirea obligației de declarare și plată a unui impozit se prescrie în șase luni de la termenul-limită, fiind vorba de o contravenție instantanee, astfel că, după expirarea celor șase luni, amenda nu se mai poate aplica. Asta în condițiile în care ANAF consideră că este o contravenție continuă pentru care poate aplica amenzi chiar și după mai mulți ani. Ulterior mediatizării acestei practici, însă, Guvernul a stabilit că dreptul ANAF de a sancționa contravențiile de procedură fiscală se prescrie după cinci ani de la faptă, începând cu faptele săvârșite din 30 iunie 2022.

2. Fiscul, obligat să achite despăgubiri după o poprire nelegală a conturilor unei firme în timpul inspecției. O decizie de a popri conturile bancare ale unei firme, în timpul derulării inspecției fiscale, a fost anulată în instanță, ANAF fiind obligată ulterior la plata de despăgubiri. Mai precis, contribuabilul căruia i s-au poprit conturile bancare a contestat mai întâi măsura instituită de inspectorii ANAF și a obținut anularea acesteia. Apoi, într-o acțiune separată, contribuabilul a cerut și a obținut despăgubiri pentru perioada în care banii i-au fost blocați pe nedrept.

3. Sediile permanente și sediile fixe nu pot fi înregistrate de ANAF, din oficiu, fără inspecție sau audiere. Fiscaliștii atenționează că Fiscul a început să emită decizii de înregistrare din oficiu de sedii permanente și sedii fixe pentru contribuabili nerezidenți, fără să mai desfășoare inspecții fiscale prealabile sau să audieze firmele vizate. Însă această practică a început să fie combătută în instanță.

4. Fiscul poate analiza deductibilitatea cheltuielilor doar în funcție de condițiile legale, nu și în funcție de deciziile de afaceri ale firmei. Deoarece inspectorii fiscali tind să conteste deciziile de afaceri ale contribuabililor atunci când analizează condițiile privind deductibilitatea cheltuielilor, o decizie a ICCJ ar putea pune capăt acestei practici. În esență, s-a stabilit că autoritățile fiscale pot să analizeze deductibilitatea cheltuielilor doar din perspectiva condițiilor legale, fără să emită opinii privind deciziile de afaceri ale firmei verificate.

5. ANAF trebuie să-și motiveze decizia dacă schimbă metoda de stabilire a prețurilor de transfer aleasă de contribuabil. Tot la ICCJ s-a decis că, atunci când decid să schimbe metoda de stabilire a prețurilor de transfer aleasă de contribuabil, reprezentanții Fiscului trebuie să-și motiveze decizia.

6. ANAF nu poate anula regimul suspensiv de accize doar pe motive ce țin de formă. Altă decizie importantă ce merită amintită este în legătură cu regimul suspensiv de accize. Mai precis, ICCJ a confirmat că înlăturarea regimului suspensiv de accize pentru că n-au fost îndeplinite anumite cerințe de formă este o chestiune contrară principiului proporționalității scopului urmărit. Fiscul nu trebuie să ia o asemenea decizie dacă poate stabili clar traseul bunurilor vizate și faptul că livrările chiar au avut loc, fără a exista un prejudiciu pentru stat.

7. Chiar dacă are un departament propriu de vânzări, o firmă poate deduce cheltuielile și TVA pentru servicii externe de vânzări. Cu toate că o firmă are un departament propriu de vânzări, aceasta poate deduce cheltuielile și TVA-ul pentru contractarea unor servicii externe suplimentare de vânzări, a stabilit ICCJ printr-o decizie definitivă care a invalidat formalismul excesiv al inspectorilor fiscali.

8. Imposibilitatea de a contesta procesele-verbale de control emise de inspectorii antifraudă este constituțională. Procesele-verbale de control încheiate în urma verificărilor inspectorilor din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală nu pot fi contestate de companii. Însă asta nu înseamnă că vorbim de interzicerea accesului la justiție și de o problemă de constituționalitate, arată judecătorii Curții Constituționale a României. Practic, acest tip de proces-verbal nu produce efecte pe cont propriu, ci poate sta la baza actelor care produc efecte pe cont propriu.

9. Practica discutabilă de a stabili sedii fixe în urma controalelor și a cere sume suplimentare, invalidată. O practică discutabilă a inspectorilor fiscali de a stabili sedii fixe și a cere sume suplimentare de plată, atunci când vorbim de o relație de afaceri prin care o firmă străină se folosește în activitatea sa de o firmă românească, a fost invalidată printr-o decizie a CJUE. Această decizie este relevantă în toate cazurile asemănătoare cu care se confruntă contribuabilii.

10. Un contract de leasing financiar poate fi considerat o factură, în anumite condiții, pentru a obține deducerea TVA. În absența unei facturi fiscale, un acord scris încheiat între părți în cadrul unei operațiuni de leasing financiar poate fi considerat factură, reiese dintr-o decizie a CJUE. Însă numai dacă acel acord conține toate informațiile necesare pentru ca autoritățile fiscale să determine dacă sunt îndeplinite condițiile de fond pentru deducerea TVA.

11. Taxarea inversă nu poate fi aplicată fără ca furnizorul să obțină în prealabil un cod de TVA. Taxarea inversă nu poate fi aplicată în România fără ca furnizorul să obțină în prealabil un cod de TVA, este concluzia unei alte hotărâri a CJUE. Astfel, inspectorii fiscali pot cere plata retroactivă a TVA-ului furnizorilor care n-au cod de TVA, deși erau obligați să-l obțină, chiar dacă aceștia desfășoară operațiuni vizate de taxarea inversă.

12. Nu se schimbă locul prestării de servicii în cazul în care prestatorul știa sau ar fi trebuit să știe că participă la o fraudă de TVA, arată judecătorii CJUE. Prin urmare, conform specialiștilor, în situația unei prestări de servicii pentru care organele fiscale și instanțele naționale stabilesc că persoana impozabilă, ce are calitatea de prestator, știa sau ar fi trebuit să știe că participă, prin prestarea menționată, la o fraudă de TVA săvârșită de destinatarul aceleiași prestări în cadrul unui lanț de operațiuni, locul prestării nu se modifică, fiind aplicabile în continuare regulile generale sau excepțiile privind locul operațiunii.

13. Achiziția unui bun imobil, în cadrul vânzării silite, de la o persoană în insolvență nu este fraudă. Mai exact, CJUE a stabilit că nu este fraudă sau abuz de drept situația în care o persoană își exercită dreptul de deducere a TVA pentru achiziția unui imobil printr-o procedură de vânzare silită de la o altă persoană aflată în insolvență, chiar dacă aceasta știa sau ar fi trebuit să știe că vânzătorul imobilului se afla în dificultate financiară și că nu putea plăti bugetului de stat TVA-ul pentru vânzarea imobilului.