Controale ANAF: Taxele de reziliere, pentru care se poate datora TVA, au șanse mari să intre pe agenda inspectorilor

Practic, poate fi vizat de ANAF orice domeniu de activitate în care se cere o așa-zisă taxă de reziliere, cum ar fi leasingul, telecomunicațiile sau imobiliarele. Asta înseamnă că firmele care practică asemenea penalități ar trebui să se gândească și la implicațiile de TVA.

„Indemnizațiile de reziliere se anunță, de asemenea, un subiect care se va afla sus pe agenda de control a inspecțiilor fiscale. După ce, în anul 2018, am avut o schimbare de perspectivă la nivel european, odată cu apariția cauzei MEO, care a transformat aceste sume considerate, tradițional, ca fiind penalități fără TVA în sume care pot face subiectul TVA, este o chestiune de timp până ce acest subiect va ajunge în atenția autorităților fiscale. Ceea ce dă magnitudine acestui concept este potențialul său de a fi aplicat în toate industriile. Vedem deja potențialul de impunere în industrii precum leasing, telecomunicații și imobiliare.

Însă de fiecare dată când avem o structură care implică plata unei sume de bani în schimbul ieșirii din contract trebuie să ne gândim la implicațiile de TVA. Și implicațiile de TVA vor fi analizate nu doar din perspectiva celui care primește suma și care ar trebui să apere o potențială necolectare a TVA, ci și din perspectiva celui care plătește suma și ar trebui să-și apere deducerea”, a atenționat, la o conferință recent organizată de EY, Florina Parîng, Director în Departamentul de Impozite Indirecte.

Aceasta este doar una dintre tendințele pe care specialista le estimează pentru inspecțiile fiscale derulate de ANAF în 2024. Însă importanța sa nu trebuie neglijată tocmai din cauza potențialului mare de a colecta TVA de pe urma unei practici larg răspândite.

• Citește și: Taxele de reziliere pot fi impuse inclusiv companiilor: Ce trebuie să știe firmele și ce recomandă specialiștii.

Decizia menționată a fost pronunțată de CJUE în noiembrie 2018, iar judecătorii au stabilit în felul următor:

„(...) suma prestabilită percepută de un operator economic în cazul rezilierii anticipate de către clientul său sau pentru un motiv imputabil acestuia din urmă a unui contract de prestări de servicii care prevede o perioadă minimă de contractare, sumă care corespunde celei pe care acest operator ar fi primit‑o în restul perioadei respective în lipsa unei astfel de rezilieri, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, trebuie să fie considerată drept remunerație pentru o prestare de servicii efectuată cu titlu oneros și supusă ca atare acestei taxe.

Nu sunt determinante pentru calificarea sumei predeterminate în contractul de prestări de servicii pe care clientul o datorează în cazul rezilierii anticipate a acestuia faptul că scopul sumei forfetare este să descurajeze clienții de la a nu respecta perioada minimă de contractare și să repare prejudiciul suferit de operator în cazul nerespectării perioadei respective, faptul că remunerația primită de un agent comercial pentru încheierea de contracte care stipulează o perioadă minimă de contractare este mai mare decât cea prevăzută în cadrul contractelor care nu prevăd o astfel de perioadă și faptul că suma facturată este calificată în dreptul național drept o clauză penală.”

Specialiștii atenționaseră încă de la acel moment că decizia CJUE poate avea un impact major pentru companiile care închiriază proprietăți sau pentru prestatorii de servicii pe bază de abonament (telecomunicații, utilități publice, publicații electronice și nu numai).

„Practic, în cazul în care astfel de sume corespund celor pe care prestatorul le-ar fi primit până la finalul perioadei contractuale dacă nu ar fi avut loc o reziliere anticipată de către client sau din motive imputabile acestuia, acestea trebuie facturate cu TVA, deoarece remunerează prestările de servicii contractate inițial. (...) Amintim și necesitatea companiilor afectate de această decizie de a efectua o analiză istorică asupra tratamentului de TVA aplicat sumelor încasate deja pentru rezilierea anticipată a contractelor până la momentul emiterii acestei hotărâri de către CJUE. Ca urmare a deciziei, pot fi declanșate obligații suplimentare de TVA asupra acestor sume istorice”, au precizat cei de la EY după apariția hotărârii.