Proprietarii de autovehicule înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, au obligația de a încheia o asigurare de răspundere civilă auto (RCA), altfel pot primi sancțiuni usturătoare, ce pot ajunge până la câteva mii de lei și reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului. O astfel de asigurare acoperă daunele produse de către șoferul autovehiculului asigurat și din vina acestuia. Citește articolul
Toate persoanele fizice și firmele care dețin autovehiculele înmatriculate în România sunt obligate să încheie pentru acestea un contract de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie pentru prejudicii produse terților, mai pe scurt, o asigurare RCA. Nerespectarea acestei obligații poate aduce amenzi de câteva mii de lei. Citește articolul
Restituirea fostelor taxe auto în baza unor hotărâri judecătorești obținute de plătitorii taxelor se va face pe parcursul acestui an, însă teoretic mai repede decât pentru ceilalți solicitanți, potrivit unui act normativ în vigoare de puțin timp. Cei care au de recuperat banii pentru timbrul de mediu îi vor primi însă abia din septembrie. Cererile de restituire se depun la organele competente indicate în hotărâri, obligatoriu însoțite de copiile hotărârilor, iar banii se depun în conturile bancare ale solicitanților, împreună cu eventualele dobânzi și cheltuieli cu executarea silită, unde e cazul. Citește articolul
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, mașinile noi la prima înmatriculare în România trebuie supuse inspecției tehnice periodice (ITP) după trei ani, nu după doi ani, cum era regula până de curând. Citește articolul
Cei care vor primi înapoi de la stat fostele taxe auto vor primi și dobânzi, conform regulilor în vigoare. Ele nu se vor acorda însă odată cu suma de restituit, ci se vor calcula de către Fisc ulterior virării sumelor principale în conturi. Acordarea dobânzilor se va face însă în aceleași limite de timp stabilite pentru restituirea taxelor. Recuperarea banilor e posibilă de la intrarea în vigoare a OUG nr. 52/2017, iar regulile detaliate de restituire se găsesc în normele pentru aplicarea ordonanței. Citește articolul
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, mașinile care au o vechime de minimum 12 ani trebuie supuse inspecției tehnice periodice (ITP) în fiecare an, nu o dată la doi ani, așa cum era până la 31 decembrie 2017. Regula se aplică începând cu următoarea inspecție trecută în talonul autoturismului. Citește articolul
Majorarea salariului minim brut, de la 1 ianuarie 2018, ar fi dus automat la modificarea punctului-amendă, având în vedere modul de calcul al acestuia. Totuși, Guvernul a decis anul trecut, prin ordonanță de urgență, să plafoneze punctul-amendă la 145 de lei, această valoare urmând să fie păstrată pe tot parcursul anului 2018. Prin urmare, amenzile nu au crescut la 1 ianuarie, așa cum ar fi fost normal să se întâmple. Citește articolul
Taxele auto plătite de români în trecut sunt restituite acestora începând din ianuarie 2018, prin intermediul unei proceduri administrative noi. Practic, potrivit normelor stabilite anul trecut, cererile de restituire pot fi transmise deja la organele fiscale competente, iar data-limită de depunere este 31 august 2018. Proprietarii de mașini vor primi înapoi banii achitați, mai exact, pentru taxa specială, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante și timbrul de mediu. Citește articolul
Persoanele care doresc obținerea permisului de conducere auto și care suferă de afecțiuni cardiovasculare sau diabet zaharat vor obține mai greu dreptul de a conduce un autovehicul, potrivit unui act normativ al Ministerului Sănătății publicat recent în Monitorul Oficial și intrat în vigoare în data de 29 decembrie 2017. Citește articolul
Anul 2017 a adus mai multe noutăți legislative în ceea ce privește taxa auto, iar cea mai importantă poate fi considerată eliminarea timbrului de mediu începând cu 1 februarie. În ceea ce privește restituirea taxelor auto plătite în trecut de români, aceasta se face pe cale administrativă, din ianuarie 2018 începând. Citește articolul