Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Senatul a adoptat, cu amendamente, propunerea de modificare a Codului penal privind incriminarea conducerii sub influența substanțelor interzise. Modificarea principală vizează eliminarea condiției ca șoferul să fie "sub influența" substanțelor, fiind suficientă prezența acestora în sânge. Amendamentele adoptate mențin pedepsele actuale pentru conducerea sub influența alcoolului și introduc o clauză de nepedepsire pentru pacienții aflați sub tratament medical prescris. Decizia finală aparține Camerei Deputaților. Citește articolul
Un raport recent al Centrului Filia subliniază provocările majore cu care se confruntă România în implementarea legislației privind prevenirea și combaterea violenței de gen, în ciuda progreselor realizate. Printre lacunele identificate se numără lipsa unei definiții clare a consimțământului în cazul infracțiunii de viol și neincluderea unor forme de violență de gen în legislația națională. De asemenea, raportul evidențiază deficiențele grave în pregătirea profesională a polițiștilor, procurorilor și judecătorilor, ceea ce îngreunează accesul victimelor la justiție și protecția acestora. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit recent că o clauză contractuală prin care un tânăr sportiv este obligat să plătească o parte din veniturile sale dacă devine atlet profesionist poate fi considerată abuzivă, în cazul în care nu este redactată într-un mod clar și inteligibil. Instanțele naționale sunt responsabile pentru verificarea acestui aspect, având în vedere și contextul în care a fost semnat contractul. Citește articolul
Un certificat medico-legal este un document cu ajutorul căruia medicul legist evaluează cât de grave sunt anumite leziuni pe care o persoana le-a suferit în urma unei infractiuni sau a unui accident. De cele mai multe ori, un astfel de certificat îți va folosi în situația în care ai fost victima unui incident rutier ori a unei agresiuni, dar nu numai. De la stabilirea paternității la examinarea alcoolemiei, pot apărea situații în care vei avea nevoie de un astfel de document. Citește articolul
Modificările la Codul penal ce vizează situația condamnaților care fug din țară pentru a scăpa de executarea pedepselor și care riscă, începând de azi, o pedeapsă cu închisoarea suplimentară, pentru evadare, au trecut de Parlament spre final de 2023, iar recent au fost oficializate. Citește articolul
Avocatul Poporului a spus recent că nu va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu anumite prevederi din Ordonanța-trenuleț dată la finele anului trecut, ordonanță care a afectat, printre altele, așteptările în rezonabile în privința creșterii pensiilor și nu numai. În esență, motivele expuse de Avocatul Poporului nu sunt criticabile - criticabil e ce se întâmplă cu multe dintre ordonanțe după ce se duc spre Parlament (de unde nu mai ies...). Citește articolul
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat în cazul unei plângeri depuse de o femeie în vârstă cu handicap grav, care a contestat refuzul autorităților române de a-i acorda un asistent personal, pe considerentul că evaluarea handicapului său a fost incompletă. Curtea a constatat o încălcare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea vieții private, argumentând că autoritățile naționale nu au luat în considerare în mod adecvat situația sa specifică și dreptul său la autonomie. Ca urmare, Curtea a acordat reclamantei despăgubiri materiale și morale, precum și pentru cheltuielile de judecată. Curtea a hotărât că nu mai este nevoie să analizeze capătul de cerere privind discriminarea. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene subliniază din nou, printr-o decizie pronunțată azi, importanța transparenței și a informării corecte a consumatorilor în contractele de credit, stabilind că nu e exclusă privarea creditorului de dreptul la dobânzi în cazul în care nu-și respectă obligația de informare. Citește articolul
La sfârșitul anului trecut, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a propus Guvernului și celor două Camere ale Parlamentului demararea unei inițiative legislative care să oblige persoanele fizice să fie asistate juridic de către un avocat în faza precontractuală a tranzacțiilor imobiliare. Scopul invocat de Uniune era acela de a proteja consumatorii de clauze neechilibrate și de a asigura înțelegerea deplină a contractului înainte de semnarea acestuia. Memoriul inițial al UNBR a prins contur, iar propunerea legislativă care conține aceste reglementări a fost depusă zilele trecute la Senat, urmând să își înceapă parcursul legislativ. Citește articolul
Decizia de neconstituționalitate a judecătorilor constituționali referitoare la două prevederi legale, conform cărora doar prefectul poate ataca în instanță autorizațiile de construire emise ilegal și cea care conferă un caracter facultativ suspendării autorizației și opririi lucrărilor până la soluționarea cauzei, a fost oficializată recent. Citește articolul