avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1059 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Cafeneaua avocaţilor Momentul de la care incepe sa curga termenul de 20 de ...
Discuție deschisă în Cafeneaua avocaţilor

Momentul de la care incepe sa curga termenul de 20 de ani prev. de art. 28 din D-L 115/1938


Art.28: "(1) Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

Toata doctrina si jurisprudenta cunoscute de mine pana la acest moment interpreteaza acest text, in ceea ce priveste inceputul curgerii termenului pentru uzucapiune, ca fiind data moartii proprietarului inscris in CF.

Cateva exemple doar:
Ana Boar, Uzucapiunea, prescripţia, posesia şi publicitatea drepturilor, editura Lumina Lex 1999,
Salvador Brãdeanu, In legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune în regimul de carte funciară, în R.R.D nr. 3, 1968,
Salvador Brãdeanu, Problema dobândirii dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale prin uzucapiune, în lumina dreptului socialist, în Legalitatea populară nr. 12,1956
A. Tuluş, în legătură cu uzucapiunea extratabulară în Dreptul nr.7, 1995
V. Lãzãrescu, S. Bonta, Procedura intabulãrii uzucapiunii de 20 de ani începută după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, în R.R.D nr. 2, 1970
Eugen Rosioru Uzucapiunea in dreptul civil roman - Ed. Hamangiu Bucuresti 2008
Traian Darjan - Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva Ed. Monitorul Oficial Bucuresti 2010
etc, etc, etc
...
daca dupa "... timp de 20 de ani" nu ar exista o virgula interpretarea din doctrina si jurisprudenta ar fi corecta insa textul contine trei virgule, nu doua iar virgula nr. 2 arata fara dubiu ca termenul pentru posesie este 20 de ani DAR ca numai dupa moartea proprietarului inscris in CF se va putea cere intabularea dreptului uzucapat.
Asadar, cei care au scris despre uzcapiunea extratabulara in ultimii 50 de ani fie n-au citit legea si au copiat ce scrisesera cei dinaintea lor fie, dupa cum am procedat si eu, fiind orbiti de prestigiului stiintific al celor care vorbeau despre uzucapiunea extratabulara ... au citit legea dar n-au observat virgula nr. 2.
Ca sa dorm impacat cu concluziile cele noi nu numai ca am rugat o buna prietena pe a carei minte ascutita ma bazez oricand am unele dubii (multumesc!) sa vada textul - mi-a confirmat rationamentul - dar am cercetat atat legea austriaca cat si pe cea germana in ceea ce priveste acest aspect (Decretul-Lege 115/1938 fiind de inspiratie austriaca) si am constatat ca ... am dreptate.
Boon, acum nu ma astept sa se produca ceva spectaculos ci doar ca noi, avocatii care actionam prin zona unde se aplica Decretul_lege nr. 115/1938 sa ne facem rolul de "partea cea mai mobila a celor care se ocupa de aplicarea dreptului" sa pledam si sa reusim sa convingem instantele ca momentul de la care incepe sa curga termenul de 20 de ani nu este moartea celui inscris in CF, acest eveniment fiind doar momentul de la care posesorul are la indemana procedura prevazuta de art. 130 din acelasi Decret-Lege.

Adalbert Gabriel Gazdovici
Ce inseamna ptr dumneavoastra sa posezi sub nume de proprietar, atata vreme cat inscrierea in CF are efect constitutiv de drepturi, iar in CF e inscris un alt proprietar?
textul de lege tocmai asta stabileste, cata vreme e inscris in CF un alt proprietar, posesia e viciata.

Daca imi spuneti practic cum poti stapani sub nume de proprietar sub imperiul cartii funciare, fara sa fi inscris in cartea Funciara, ma convingeti.

Ultima modificare: Luni, 11 Aprilie 2011
ContSters199098, utilizator
Este exceptional de clara argumentarea dumneavoastra, :bow: dar trebuie sa ma documentez ca sa pot exprima o parere argumentata :).

Exista un singur aspect contrar: atunci cand esti sigur ca textul are virgulele prost puse, corect este sa le indepartezi pe toate si sa vezi care este sensul. Este clar ca in lipsa virgulelor, "dupa moartea proprietarului" nu avea ce cauta in mijlocul frazei :hm:

Ne puteti da si exemplul austriac?
7. Din cauza acestei interpretari gresite a textului art. 28 si a unui anacronism in ceea ce priveste termenul de optiune succesorala s-a ajuns la concluzia ca uzucapiunea curge impotriva mostenitorilor proprietarului tabular fara sa se observe ca termenul de optiune succesorala era in 1938 de 30 de ani, nu de 6 luni ca in prezent (art. 700 Cod civ. a fost modificat doar la mijlocul anilor 50). Astfel, termenul de 20 de ani se putea scurge inainte ca succesibilii lui X sa accepte sau sa refuze mostenirea! si ajungem la situatia absurda in care Z uzucapa impotriva mostenitorilor lui X fara ca acesta sa aiba mostenitori.


Si impotriva cui considerati dvs ca ar trebui sa curga termenul? La deschiderea succesiunii, cei ce au un drept legal de mostenire au in patrimoniu un drept de proprietate sub conditie suspensiva - de a accepta mostenirea in termenul legal.Nu mi se pare nimic ilogic si/sau anacronic. Daca nu uzucapa impotriva celor care ar putea fi mostenitori, nu cumva uzucapiunea nu le-ar fi fost opozabila?


revin cu o singura completare - din punctul meu de vedere interpretarea mea este logica pentru ca - animus sibi habendi- elementul intentional al posesiei, pentru un imobil aflat sub regimul cartii funciare, nu poate fi demonstrat fara inscrierea imobilului in Cartea Funciara, eventuala posesie utilă exercitată până în momentul decesului proprietarului tabular este o detenţie precară - animo alieno - care nu poate constitui temei al dobândirii dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive. De abia din momentul decesului posesia nu mai este viciata, de la acest moment curgand termenul de 20 de ani.
Ultima modificare: Luni, 11 Aprilie 2011
ContSters199098, utilizator
@ exBrom

Ce inseamna ptr dumneavoastra sa posezi sub nume de proprietar ...?

1. Fara suparare, astfel de discutii le gasesc inutile intre juristi. Scrie clar in art. 1853 Cod civ. ce este posesia sub nume de proprietar

Actele ce exercitam sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adica in calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.

Adica posesia sub nume de proprietar inseamna ca exista atat elementul animus cat si elementul corpus.
Completarea ca animus sibi habendi nu exista fara intabularea in CF exclude orice forma de uzucapiune ... ati observat asta :rofl:
2. Termenul curge numai impotriva celui care are dreptul sa actioneze potrivit anticei reguli contra non valentem agere non curit prescriptio. Or, proprietarul tabular a avut vreme de cel putin 20 de ani la indemana o actiune in revendicare pe care n-a exercitat-o. Odata ce a decedat, de vreme ce nu-si mai poate exprima vointa, legea recunoaste posesorului dreptul de a se intabula in CF pe titlu de uzucapiune.
3. Daca termenul ar curge impotriva celor cu vocatie la mostenire am ajunge la situatii absurde:
- in primul rand nu s-ar putea cunoaste vreme de 30 de ani impotriva carui subiect de drept curge prescriptia pentru ca nu se stie cine mosteneste.
- termenul de prescriptie s-ar implini cu 10 ani inainte ca cei cu vocatie la mostenire sa opteze
- daca dupa implinirea termenului de 20 de ani toti cei care au vocatie renunta la mostenire si potrivit art. 696 Cod civ. sunt considerati ca n-au fost niciodata mostenitori ATUNCI prescriptia a curs impotriva unui subiect - Statul - care nu a putut sa actioneze?
etc. ... mai sunt catevalucruri dar am de redactat cateva actiuni :yes:
4. Avand in vedere ca posesia este forma cea mai clara si neechivoca de publicitate imobiliara, mostenitorii care stiu ca bunul autorului lor este posedat de alta persoana au, odata cu moartea acestuia, dreptul sa-l impiedice pe posesora sa se intabuleze in termenul si prin procedura aratata de art. 130.

Ultima modificare: Luni, 11 Aprilie 2011
Adalbert Gabriel Gazdovici, Avocat
Daca reusiti sa va eliberati de sarcasmul pe care il afisati, incercati sa recititi cu atentie textul art. 1853 Cod civil. O sa descoperiti un alineat 2
Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngãduintã a proprietarului sãu


Umila mea parere este ca acest alineat cuprinde exact situatia noastra si demonstreaza ca - atata vreme cat avem un proprietar tabular in viata nu putem avea posesie neviciata. CE inseamna ca lucrul este al altuia, pentru un imobil aflat sub reglementarea decretului ? Tocmai faptul ca altcineva este inscris in CF la proprietate. Faptul ca nu isi exercita dreptul de a promova o actiune in revendicare - demonstreaza doar ca proprietarul tabular ii ingaduie tacit folosinta posesorului precar.

Daca nu am fi avut aceasta prevedere legala, as fi fost de acord cu dumneavoastra.

Concluzia logica ar fi ca, atata vreme cat avem un proprietar tabular, nu poate curge termenul de uzucapiune. Prin decesul proprietarului tabular, se stinge dreptul acestuia de proprietate ( art. 17 Decretul 115/1938), nefiind un alt proprietar inscris in CF poate curge termenul de uzucapiune.

Ultima modificare: Luni, 11 Aprilie 2011
ContSters199098, utilizator

Alte discuții în legătură

Uzucapiune extratabulara cdi75 cdi75 X si Y, respectiv fiu si mama, sunt proprietari tabulari in cote de 1/2 asupra casa si teren. . Mama decedeaza in 1971, avand si alti mostenitori, iar fiul ... (vezi toată discuția)
Uzucapiune pe decretul lege 115/1938 ana*maria ana*maria Buna ziua, ce conditii trebuie sa indeplinim ca sa invocam uzucapiunea pe DL. 115/1938? Aici opereaza jonctiunea posesiilor? Va rog. Multumesc (vezi toată discuția)
Dreptul de prorietate ContSters48919 ContSters48919 In conditiile in care proprietarul nu se intereseaza de proprietatea sa timp de peste 20 de ani, nelocuind la adresa mentionata, neplatind impozite, nevizitand ... (vezi toată discuția)