Avocatnet 2011: Despre copilărie...

E o expresie pe care eu o folosesc adesea ca m-a "facut" mama cu telefon in casa. Eram printre foarte putinii oameni care aveau telefon pe strada noastra. Tatal meu era ofiter, mama lucra tot in sistem si lor le-a pus statul telefon. Toti vecinii veneau la noi sa dea un telefon unde aveau nevoie, la rude, la salvare, ma rog....pe atunci (anii '50) lumea comunica mai mult prin viu grai, ochi in ochi sau prin scrisori, telegrame, telegrame fulger care ajungeau in aceeasi zi la destinatie, dar era si mult mai scumpa.
Daca voiau sa vorbeasca in provincie se duceau la posta sau faceau comanda telefonica, daca aveau telefon acasa, erau chemati de centralista care le facea legatura la numarul cerut (cum mai vedem prin filmele americane) sau erau chemati la "telefoane" cu mandat, intrau la ora stabilita in oficiul postal, se asezau pe o bancuta si asteptau sa fie indrumati la o cabina.
Acolo, cei neobisnuiti cu vorbitul la telefon strigau din rasputeri, doar-doar i-o auzi celalalt de la capatul firului.....telefonia era de asa proasta calitate ca uneori pierdeai minute importante, ieseai din cabina, ii spuneai centralistei ca "nu se aude, duduie!", aia mai pacanea in clape, mai prindeai un fragment de vorbe....dupa care te lasai pagubas....veneai dezamagit sau bucuros sau trist...la ghiseu si plateai o multime de bani. Telefonul interurban costa destul de mult. Oamenii nu se foloseau de el decat sa anunte lucruri importante.
Ai zice ca au trecut peste noi numai 50 de ani?

Nu stiu cum e fara telefon. Asa cum greu imi amintesc cum era fara cafea :)
Eu beau cafea (ei, prin anii '80 era nechezolul la mare cautare, adica niste plicuri pe care scria "Cafea amestec") de cand eram mica. Aveam un vecin avocat, pe atunci avea cam 70 de ani si, in fiecare zi, la orele 16, imi batea cu bastonul in usa, ceea ce insemna ca e gata cafeaua, iar eu trebuia sa cumpar biscuitii sau pricomigdalele.
Prima data cand a facut gestul (cred ca eram prin clasa a IV-a), ai meu s-au uitat cam stramb, dar le-a dat replica "Haida-de, draga, pe mine m-a intarcat mama cu cafea naturala!" si de atunci, obicei a ramas.
Interesant e ca niciodata cafeaua nu dura nici mai mult, nici mai putin de un ceas, in care se depanau amintiri (adultii, ca eu ce amintiri sa am!?), se relatau diverse articole din presa, si, lunar, aveam portia mea de citit din "Romania literara" si "Luceafarul".
:vishenka:

Apropos de cafea!

Dintotdeauna mi-a placut sa "ma ating" de lucruri sau oameni din vremurile mai vechi, din burghezo-mosierime, cum se spunea atunci. De mica am savurat, fara sa stiu de ce, de unde imi venea aceasta placere, acele crampeie de viata "de dinainte" care disparuse, dar nu in totalitate, comunistii nu reusisera sa spulbere in totalitate acel spirit romanesc vechi.
Aveam o cunostinta, nu stiu de unde "facuta rost", o batrana de vreo 70-80 de ani care statea undeva pe 11 Iunie intr-o casa cu etaj, veche, cu acele curti micute, umbroase si umede, pline de verdeata crescuta alandala, evident ca nu avea cine si pentru ce sa se mai ingrijeasca de plante, ele cresteau oricum. La aceasta doamna mergeam de doua ori pe saptamana, cica la meditatii de franceza. Bun, de cum intram pe usa si pana ieseam vorbeam in franceza, dar ce adoram era casa veche si mirosind a umezeala de subsol, scarile inguste si foarte abrupte, clanta din alama cu multe inflorituri, usa din lemn bine fatuit. Cand intram in casa ma invita foarte protocolar sa iau loc pe un fotoliu de piele si venea cu rasnita manuala de cafea sa facem un pic de conversatie in timp ce ea macina cafeaua.
Apoi se ducea repede in bucatarie unde pusese pe foc niste ibrice mici din alama cu apa....prepara o cafea minunata si mi-o aducea pe o tava pe care se aflau trei cescute micute.
Ce gust, ce miros, ce savoare! La "orele de franceza participa si fiul ei, locuiau impreuna, in aceeasi casa. Nu stateam niciodata la ei "cu ora", stateam pana terminam de vorbit, de fapt ei vorbeau si eu eram "vioara a doua" numai pentru conversatie. Totul in franceza. Atunci am vazut cum arata Larousse cel mare. Aveau o biblioteca imensa cu peretii unei camere tapetati cu rafturi de carti.

Madame si monsieur m-au imbolnavit de spiritul vechi romanesc. Dumnezeu sa-i odihneasca acolo unde se vor fi dus!

Chiar asa, pe unde se vor fi dus :( !

In anul 2 de liceu am stat in gazda la o familie care locuia intr-o casa foarte mare, iar holurile si casa scarii erau ceva gen Titanic la scara redusa. Doamna picta, fuma ca o locomotiva si canta la pian dumnezeeste.
Aveam program dupa-amiaza de concert, cafea + tigara si dicutii despre moda.
Vara, mare parte a vacantelor eram in Bucuresti. Acolo erau iesirile la pescuit, cafeaua de la ora 5, cu rasnita manuala, din cupru, vizitele pe la doamnele de o anumita varsta, lecturile cartilor in editie "Princeps", cititul in zat de cafea, corectii de tinuta etc, etc, etc...

Dulceata din chesea apa rece serbetul in paharul cu apa rece pe care ni le servea Madame popescu sau Madame ionescu cand ma duceam in vizita cu bunica. Verile racoroase si jocurile copiilor galagiosi pe strazi de provincie parca uitate de timp....