Antecontract de vanzare-cumparare fara consimtamantul uneia dintre parti

@patrick

Bun, asta am lamurit-o. Multumim!

Ramane cealalta intrebare

Patrick_ a scris:

Cele două obligații de promisiune de vânzare pot fi asumate independent de unul sau de altul dintre coproprietari, spre deosebire de vânzarea efectivă a bunului aflat în coproprietate devălmașă care trebuie asumată de ambii.

Lansez si eu 2 intrebari:

1) cel mai important pentru cel care a postat subiectul, nu cumva obligatia asumata in antecontract s-a prescris dupa 6 ani de neperfectare a contractului de v-c, stiindu-se faptul ca in general forta obligatorie a unui antecontract are termenul general de 3 ani in care cumparatorul, respectiv vanzatorul poate fi obligat sa perfecteze contractul de vanzare-cumparare?

2) fiind bun comun al ambilor bunici, nu cumva antecontractul, ca orice act juridic civil, este lovit de nulitate absoluta partiala (pentru lipsa consimtamantului bunicii), dat fiind faptul ca bunicul putea dispune/promite doar de cota sa de 1/2 din imobil in calitate de coproprietar, iar cumparatorul putea cumpara aceasta cota devenind, in locul bunicului, coproprietar alaturi de bunica?

Referitor la prescripție, depinde dacă a existat vreo cauză de suspendare sau înrerupere în termenul legal de prescripție de 3 ani.
Adică dacă în cei 6 ani care au trecut de la încheierea antecontractului au existat acte sau fapte care pot fi considerate cauze de suspendare sau întrerupere a prescripției.

De exemplu dacă promitentul cumpărător are posesia imobilului, prescripția se consideră întreruptă indiferent de termenul care a trecut de la încheierea antecontractului.

Themis,multumesc este destul de clar! Nu exista vreo intrerupere sau vreo cauza de suspendare,au trecut pur si simplu 6 ani si nimeni nu ne-a cerut sa perfectam contractul,si care ar fii acuma primu pas,ca tata sa scoata certificat de mostenitor?

Themis, revin.

Bunicul nu s-a obligat prin promisiune sa vanda bucata sa de teren, nu? El s-a obligat sa vanda o proprietate, in intregul ei. Ca era partial proprietar pe ea sua nu era, alta poveste si alte efecte juridice.
Cert e ca in sarcina lui bunicu' s-a nascut o obligatie de a vinde (de a vinde el personal, de a convinge proprietarul adevarat sa vanda, oricum ar fi, el trebuia sa aduca pe tava promitentului-cumparator proprioetatea cu pricina, in termenii si conditiile din promisiune).
Aceatsa obligatie, de a vinde proprietatea, s-a transmis mostenitorului sau (desi, pe codul valabil la incheierea promisiunii, era controversata ideea ca aceasta obligatie se transmite sau nu catre mostenitori).
Prin urmare, mostenitorul bunicii nu e obligat sa vanda nimic, dar mostenitorul bunicului e obligat sa vanda intreaga proprietate (nu sa vanda, dar sa puna la dispozitia promitentului-cumparator).
De aceea, in acceptiunea mea, desi terenul se poate imparti intre mostenitori, obligatia de a vinde/a pune la dispozitie spre vanzare nu e divizibila. Odata mostenita, mostenitorul e obligat.

In cazurile cu mai multi mostenitori, pe vechiul Cod de la 1864, instantele au obligat doar la despagubiri sau la incheierea contractului, in functie de modul in care vedeau impartirea concreta a mostenirii.
Azi eu spun ca e mai clara situaia, 1282 ii baga in sacosa mostenitorului universal aceasta obligatie, prin urmare e dificil de crezut ca vreo instanta va proceda azi, dupa noul Cod civil, altfel, in cazul concret prezentat. Unele instante, pe codul vechi, mai spuneau ca obligatia asumata de decedat e una personala si nu se transmite mostenitorilor universali; azi, e un pic mai dicil.

Cat despre nulitate, promisiunea de vanzare o puteam face si eu, chiar daca nu eram proprietar pe nicio bucatica de teren; e o promisiune, nu e necesar sa fii proprietar pentru asta si lipsa caracterului de proprietar al promitentului nu aduce nicio nulitate nicaieri. E o chestiune de tehnica juridica sa delimitam dreptul de proprietate de dreptul de creanta nascut din aceasta promisiune.