Consilierea psihologica in cazul minorului care refuza sa se conformeze hotararii judecatoresti se face in prezenta ambilor parinti?

Si eu sunt de parere ca parintele oricum ar fi nu trebuie sa ajunga condamnat penal.
Este o problema privata pe care parintii trebuie sa o rezolve intre ei.
Modalitati se pot gasi...

Daca nu va pasa, nu mai raspundeti! ar fi o bine meritata pauza a utilizatorilor de la infinitele refrene. De aia eu apelez la butonul "ignore" (sa nu-l mai aud, si sa stiti ca am ajuns ca ii vad, uneori, buzele miscandu-se, si deduc ca vorbeste, dar pentru mine, individul e pe "mute" pe restul vietii!) hahaha

mama nu e psiholog sa pregateasca emotional copilul!

Iar eu v-am mai raspuns de multe ori ca nu e nevoie de diploma de psiholog pentru a-ti sustine copilul, pentru a-l indruma, pentru a-l incuraja. Pentru ca separat de intalnirile cu un parinte pe care il vede rar, copilul va avea si alte momente dificile in viata. Va avea examene, ii vor muri bunicii, prieteni, se va desparti, se va lovi....Si cine il va sustine daca rezidentul care il creste ridica din umeri si baga degetul in gura?
Eu zic sa sunteti o femeie mult prea inteligenta pentru a gasi asemenea scuze subrede si transparente.

Asa ca daca mama nu se descurca,poate se descurca tatal la "pregatirea emotionala", cel putin la fel de bine ca la plangeri.

Si aici aveti foarte mare dreptate. Sa se schimbe domiciliul copilului la celalalt parinte daca rezidentul se considera depasit de situatie si poate tatal in cazul de care vorbiti va reusi sa asigure minorului mai multa intelegere si incurajare si suport emotional.

Si eu sunt de parere ca parintele oricum ar fi nu trebuie sa ajunga condamnat penal.

Domnule Lascoschi, eu sunt de parere ca orice om care abuzeaza in mod repetat un alt om ar trebui sa ajunga condamnat penal. Sunt si parinti care violeaza, nici ei nu ar trebui condamnati penal? De ce abuzul emotional e considerat apa de ploaie? Sa terorizezi un suflet pana in punctul in care incepe sa aiba grave simptome neurologice din cauza socului la care a fost supus ar trebui ignorat?
Cand ajungi parinte nu capeti imunitate impotriva infractiunilor dragi participanti la discutie. Nu poti sa furi, sa dai in cap, sa minti, sa te ascunsi si sa incalci legea si sa pretinzi clementa pentru ca ai un copil acasa, pe care il cresti dupa chipul si asemanarea ta, adica infractor.
Pe langa condamnat penal, parintele care isi abuzeaza copilul ar trebui de urgenta decazut din drepturi.
In tara noastra nu exista nici o condamnare pentru abuz emotional. Mai sa fie. Suntem oare singura tara din lume in care asa ceva nu se intampla? Toti traiesc in armonie cu muzica de harfa in fundal?

When, abuzul emoţional este greu de demonstrat, uneori chiar şi abuzul fizic, dacă e făcut de un "profesionist". În privinţa mult discutatei "alienări părinteşti", aceasta e o teorie absurdă, inventată de un individ bolnav psihic, frustrat, care, întâmplător, era psiholog, şi propagată de cei asemenea lui.
Nu vă puneţi întrebarea de ce ocoliţi anumiţi oameni şi de ce sunteţi apropiat de alţii? Nu cunoaşteţi fraţi , crescuţi în aceeaşi familie, care se duşmănesc, nu comunică? Nu cunoaşteţi copii, deveniţi maturi, care uită că au părinţi? Câţi bătrâni sunt părăsiţi prin azile , prin spitale sau pe străzi? Cine a "alienat" aceşti copii ?
Apoi, vedem copii din aceeaşi familie, crescuţi şi educaţi identic, dintre care unii devin oameni onorabili, respectaţi de societate, alţii devin infractori, criminali... Cum putem acuza pe acei părinţi de abuz, de lipsă de educaţie dată copiilor?
Eu tocmai m-am despărţit de prietenul din copilărie, cu care mi-am petrecut ani de zile sărbătorile şi evenimentele importante din familie, cu copiii noştri, fiindcă a făcut ceva impardonabil, ceva ce nu se face nici unui străin, darmite unui prieten.Am avut revelaţia că prietenia asta a fost un fals. Există oare "alienarea prietenească"? Sau "alienarea vecinească" faţă de un vecin care te sâcâie?
Eu consider că în privinţa refuzului unui copil de a petrece timp singur cu un părinte cu care nu locuieşte se datorează în mare parte celui plecat din familie, atitudinii sale faţă de familia din care a plecat fără a lăsa loc de "bună ziua".

În privinţa mult discutatei "alienări părinteşti", aceasta e o teorie absurdă, inventată de un individ bolnav psihic, frustrat, care, întâmplător, era psiholog, şi propagată de cei asemenea lui.

Am zis abuz emotional in ce am scris mai sus nu alienare parentala.
Sa discut cu dumneavoastra sau cu oricine altcineva daca abuzul emotional exista sau nu e ca si cum as incerca sa demonstrez ca soarele si norii exista. Nu e om mai orb decat acela care nu doreste sa vada.

Nu vă puneţi întrebarea de ce ocoliţi anumiţi oameni şi de ce sunteţi apropiat de alţii?

E o diferenta intre anumiti oameni si parintii care ti-au dat viata si te-au crescut si te-au ingrijit. Ar trebui sa stiti diferenta pentru ca sunteti mama.

Nu cunoaşteţi copii, deveniţi maturi, care uită că au părinţi? Câţi bătrâni sunt părăsiţi prin azile , prin spitale sau pe străzi? Cine a "alienat" aceşti copii ?

Fiecare caz e diferiti iar eu nu generalizez.

Cum putem acuza pe acei părinţi de abuz, de lipsă de educaţie dată copiilor?

Copii sunt diferiti. Poate ce a mers la un frate nu merge la celalalt. Daca unuia nu ii place ciocolata insa fratelui lui da si primeste de sarbatori doar nutella si snikers unul va fi fericit si celalalt neimplinit si frustrat iar apoi apar cei ca dumneavoastra care se mira de ce unul a ajuns infractor cand a fost crescut bine ca fratele lui? Ce merge la un om e foarte posibil sa nu mearga la celalalt. Bine, e un exemplu extrem insa cred ca ati prins ideea.

Eu tocmai m-am despărţit de prietenul din copilărie, cu care mi-am petrecut ani de zile sărbătorile şi evenimentele importante din familie, cu copiii noştri, fiindcă a făcut ceva impardonabil, ceva ce nu se face nici unui străin, darmite unui prieten.

Asupra a ceea ce s-a intamplat e doar punctul dumneavoastra de vedere. Poate eu as fi iertat ce v-a facut prietenul dumneavoastra, poate nici nu as fi considerat afront. Nu avem de unde sa stiu si e complet gresit sa tineti cont cand judecati doar de trairile si experientele dumneavoastra.

Eu consider că în privinţa refuzului unui copil de a petrece timp singur cu un părinte cu care nu locuieşte se datorează în mare parte celui plecat din familie, atitudinii sale faţă de familia din care a plecat fără a lăsa loc de "bună ziua".

Dumneavoastra considerati. Dar vedeti, nu sunteti Dumnezeu pe pamant. Daca dumneavoastra considerati ceva prin prisma experientelor personale nu inseamna ca o credinta personala reprezinta un adevar absolut.
In plus, singura ati spus ca "in mare parte" adica mai ramane o parte mica in care nu parintele plecat din familie este de vina ci celalalt.
Sau am inteles gresit si cumva considerati ca in caz de refuz al copilului intotdeauna este vina nerezidentului?
In plus, sunt absolut surprins, din ce ati scris reiese ca intotdeauna nerezidentul a initiat divortul si a plecat fara sa lase loc de buna ziua.
Nu exista oare si rezidenti care au introdus ei actiunea de divort? Si atunci, cum sa fie nerezidentul de vina pentru refuzul copilului daca tocmai parintele cu care locuieste minorul l-a dat afara din casa si nu a lasat loc de "buna ziua"?

Iarasi deraiem de la subiect care este altul.
Cred Martonze ca desi in aparenta abordarile noastre sunt diferite totusi in majoritatea situatiilor particulare am actiona in mod identic.
Imi amintesc o discutie la alt topic in care m-ati intrebat cred cum vad eu solutia la ce se intampla acum, executari si penalizari si ati fost surprinsa pana si dumneavoastra de faptul ca ati aprobat modul meu de a privi rezolvarea lucrurilor.

Fiecare caz e diferit. Nu se poate generaliza sub nici o forma. exista abuz emotional, de la nerezident, rezident sau din nefericire de la amandoi.
Noi discutam aici de dragul de a discuta pentru ca realitatea este cea care este, cumva reuseste sa fie stramba pentru toti. Stim amandoi ca si parintele care bate si tunde copilul va fi lasat sa fie parinte cu autoritate parinteasca comuna ca de altfel si cel care il sperie sau il ascunde cand vine celalalt. Nu o sa schimbam nimic nici eu si nici dumneavoastra atata timp cat legea este facuta nu pentru a stopa nebunia ci pentru a o perpetua.