Instanta a stabilit custodia comuna a minorului, iar plata obligatiei de intretinere a minor sa se exercite in natura de ambele parti. Domiciliul minorului este stabilit la mama, de comun acord intre parti. In programul de vizitare se specifica ca in perioada vacantelor scolare adica, luna iulie minorul la locui cu mama, urmand ca in luna august minorul sa locuiasca la tatal. Intrebare....in perioada cat minorul locuieste la mama conform programului stabilit de instanta, tatal trebuie sa se achite de obligatie in natura? Sau fiecare o face in perioada in care minorul locuieste cu acestia? Va multumesc!
Proastasatului, va contrazic, ma indoiesc ca ajuns adult, copilul mai sta sa-si bata capul de cum s-a descurcat rezidentul cu el. Din ce am vazut nu o face dar desigur, pot exista si exceptii.
Iar vizita parintelui cu executor la scoala se va transforma in mandrie, ca uite, s-a luptat tata pentru mine.
Stiu ca dumneavoastra vedeti lucrurile in felul asta si stiu ca va par corecte. Nu am indoiala de asta. Insa sortii spun ca de regula copii cresc si ajung sa aiba mai devreme sau mai tarziu pareri diferite fata de noi. Si asa cum au explicat mai sus alti useri, viata ne arata ca ajuns adult, copilul isi cauta parintele care I-a lipsit.Si ii iarta absenta.
Fireste, il poate gasi si constata ca asa cum si-l aminteste e un nenorocit si lasa lucrurile asa. Sau nu. Insa exista o probabilitate covarsitoare ca in ciuda a tot ceea ce ne povestiti aici, copilul dumneavoastra la maturitate sa ajunga mai apropiat de tata decat de dumneavoastra. Da, exact, cu tot efortul si toate sacrificiile pe care le faceti.
Dragostea copilului nu tine cont de nimic. Si cred ca atunci cand spuneti ce isi va aminti copilul ca adult, mai mult decat o previziune este o speranta a dumneavoastra, ca asta isi va aminti copilul si exact ca dumneavoastra va judeca.
Aveti oare idee ca desi logic, exact NU va fi asa?
Nu crede nimeni ca totul se intampla drept o consecinta a egoismului rezidentului. Actiunile astea chiar de alienare sunt izvorate dintr-o mare dragoste. Insa drumul spre iad e pavat cu intentii. Oare cate cereri de mediere credeti ca a primit AgainstPas de la fosta? Dumneavoastra proastasatului ati chemat pana acum fostul partener la mediere sau v-ati limitat doar a raspunde plangerilor lui? Ca si asa, copilul e la dumneavoastra, nu-l poate lua, de ce sa puneti punct saradei? Dumneavoastra ati incercat? Ca tocmai ati spus mai sus ca motivele pentru care prorpiul copil isi refuza tatal chiar si dumneavoastra vi se par puerile? Atunci?
De multe ori nici nu e vorba de alienare parentala cat de o relatie dezastruoasa a rezidentului cu propriul copil, relatie pe care minorul nu a ajuns sa o investeasca cu incredere fiindu-i conditionata iubirea celui cu care sta. Nu pleaca nu pentru ca nerezidentul I-ar face ceva ci pentru ca se teme ca plecand, nu mai are parintele rezident sub ochi si acesta inceteaza sa-l mai iubeasca, sau nu il mai gaseste. Iar rezidentul intepreteaza asta gresit pentru ca nu-I asa, e mai greu sa recunosti propriile greseli.
Si asa ajungi ca dupa executari, consiliere sa vezi ca de fapt iti este dat copilul dar acesta face atac de panica cand nu ii raspunde mama la telefon. Si din nou, nu e vina ta ca nerezident, nu e vina consilierii ca a esuat cat ca nu a avut loc pe subiectul care trebuie si anume relatia rezidentului cu copilul.
De regula, ati observant ca in majoritate covarsitoare au probleme cu fostul/fosta/rezidentii care nu si-au refacut viata? De ce oare?
Cred insa ca inainte insa de a incepe cu plangeri, exxecutari si aratat cu degetul, sa incerci sa schimbi ceva in abordarea ta, ca nerezident, ca poate acolo e buba. Daca insa nici atunci nu e nici o schimbare...... de ce sa te opresti?
Dar la schimbare de atitudine si abordare sfatuiesc si rezidentii in egala masura :-)
Adevărurile exprimate de participanţii la această discuţie sunt contradictorii, funcţie de experienţa şi concepţia fiecăruia.
Am întâlnit şi eu exemplu de om care la vârsta de 35 de ani şi-a contactat tatăl, pe care nu-l cunoştea, dar care locuia la 5 străzi distanţă; Acesta îşi învinuia mama, care l-a crescut singură şi cu mari sacrificii, lucrând ore suplimentare, că nu l-a lăsat să aibă relaţii cu tatăl său; acest om era cu cheia în gât de la 10 ani şi la 14 ani mergea în excursii cu prietenii;la 18 ani a devenit major. Cine l-a oprit să-şi vadă tatăl, până la respectabila vârstă de 35 de ani? Mama? L-a ţinut de pantaloni? D-le When, eu cred în exemplul Dvs., dar cred că şi cine ajunge în asemenea situaţie are o problemă. Mare! Sau chemarea sângelui se manifestă doar după 35 de ani? Vedeţi dumneavoastră, asemenea individ va învinovăţi , cât trăieşte, pe cei din jur pentru frustrările sale, pentru ceea ce n-a făcut, având toate condiţiile să facă :)
Apoi, copiii de astăzi sunt foarte vocali şi ştiu să obţină ceea ce vor. Refuz să cred că dacă un copil se simte bine în vizită la familia celuilalt, la bunicii celuilalt părinte, există părinte care să-i interzică acest lucru.
Dar învinuirea părintelui rezident de alienare parentală , că i-a transmis prin gânduri copilului aversiunea faţă de nerezident este o ticăloşie, pentru simplul motiv că gândurile nu pot fi controlate de persoanele neiniţiate. Şi, ca orice persoană care comunică prin citaţii, avocaţi, executori şi comunicări de sentinţe, nu poţi avea gânduri favorabile faţă de cel care-ţi creează disconfortul. Şi aşa cum gândurile rele se transmit, se pot transmite şi gândurile bune, iată, părintele cu "dreptul" are ocazia să transmită gânduri bune întreit, cu ajutorul poliţistului, al psihologului şi executorului judecătoresc :)
Psihologii, după îndelungi cercetări, au ajuns la concluzia că trăirile rele timpurii îşi pun amprenta pe psihicul minorului, care se va manifesta bolnăvicios în situaţii de criză.
Care sunt trăirile rele timpurii? Ele provin dinaintea despărţirii părinţilor , certuri, violenţe în familie şi/sau în frageda copilărie, când, părintele absent îşi aduce aminte că are copil şi vrea să-l smulgă de lângă persoana de care este ataşat acesta. Posibil ca la vârste mici, "chemarea sângelui" să nu se manifeste încă, doar anxietatea de despărţire; iar când anxietatea se doreşte a fi învinsă cu executorul şi Poliţia, ea se va adânci şi iată motivele pentru procese, penalizări, reclamaţii, plângeri. Şi aşa, apar trăirile rele timpurii.
Nu ştiu dacă astea se pot uita vreodată, în orice caz, teama de cel care a provocat aversiunea va rămâne, chiar şi la vârsta adultă, este ca o alergie dobândită pentru toată viaţa.
Apoi, copiii de astăzi sunt foarte vocali şi ştiu să obţină ceea ce vor. Refuz să cred că dacă un copil se simte bine în vizită la familia celuilalt, la bunicii celuilalt părinte, există părinte care să-i interzică acest lucru.
Daca nu apuca bietul copil sa se simta bine in familia celuilalt ce ne facem? Si stiti de ce? Pentru ca asa are chef parintele rezident. Nu-i lasa nici macar aceasta mica portita deschisa, sa se convinga el singur cum e la tata. Dar dvs stiti cel mai bine doamna martonze cum e, cand copilul dvs nu a plecat niciodata cu tatal lui, nu-i asa? Pentru ca nu a vrut copilul, cu siguranta.
@Martonze: v-as raspunde (de fapt si eu si altii v-au tot raspuns si aici si in alte subiecte) dar e inutil pentru ca nu vreti sa intelegeti ca nu de pantaloni ii tine mama pe copiii, ci de psihic, si ca trebuie sa se dezlipeasca (sentimental si mental) de mama ca sa isi poata cauta tatal (ei de fapt cautandu-si sinele). Si ca, DA, copiii care nu au o relatie normala cu AMBII parinti au o problema MARE (de-aia se insista atat de mult pe relationarea cu parintele chiar daca nu plateste intretinere).
Si ca daca nerezidentul vine cu executorul si cu politia vina pentru trairile rele nu este doar a lui, ci si a celuilalt parinte (ala cu sacrificiile).
avocatnet.ro explicăm legislația
When, utilizator
Miki&dede