Obligatia de intretinere in natura

Regret domnule against pas ca nu va pot urma sfatul si sa deschid un topic in care sa scriu aceleasi lucruri, dar pe care sa nu le citeasca nimeni, deoarece tocmai postarea dvs e cea care imi confirma ca postarile mele sunt citite....macar de dvs =D>

Dnule When, aveti dreptate. Orice generalizare e pacatoasa si nedreapta fata de cei care nu procedeaza ca restul de 90%. Asa cum am scris eu personal n-am nimic impotriva unei pensii in natura. Doua ar fi solicitarile mele: 1. pensia, platita in natura, sa fie una realista in raport de costurile de viata ale unui copil. Respectiv nu vad cum s-ar putea plati in natura 200 sau 300 de lei. Ce sa platesti de bani astia in natura? cum sa-i imparti? si care ar fi justificarea platii in natura? sa te asiguri ca cei 200 de lei ai tai ajung la copil si nu-mi cumpar eu de ei....nu prea stiu ce exemplu sa gasesc de cumparatura care sa se inscrie in aceasta suma....ciorapi sa zicem? Poti plati de aceasta suma vreun curs?, vreu rand de rechizite? o geaca si o pereche de cizme la inceperea iernii? a2a solicitare a mea: plata pensiei nu are legatura cu programul de vizita, avand in vedere ca s-a repetat pe zeci de voci, ca nu conteaza ca nerezidentul are sau nu are bani, el are dreptul la program, la fel si lema teoremei e la fel de valabila!

@PS, Maria: vedeti, "dvs sunteti de parere ca", insa vorbiti despre institutionalizarea ca lege a parerii dvs.
Pe de o parte doriti niste criterii de departajare ale parintilor de procreatori, pe de alta nu sunteti de acord cu Bavernetul (care fix asta face, doar ca nu isi ia criteriile din parerea dvs).

Eu spuneam (si n-ati vrut sa intelegeti) ca nu m-as grabi asa de tare cu o lege care sa diferentieze tatal de parinte, caci parerea dvs este fix la fel de buna ca si parerea urmatoarei persoane si, s-ar putea, in functie de a cui parere o facem litera de lege sa nu va incadrati in criterii.

Acuma eu stiu ca ne plac categorisirile atata vreme cat sunt in avantajul nostru, insa o lama are doua taisuri si orice drum e cu dus si intors.

"Daca ridici vocea la copil esti un pericol" nu e o imbecilitate ci un adevar, dar e prea aproape de noi ca sa-l recunoastem. Pe de alta parte daca tatal tipa la mama si o agreseaza verbal, trebuie decazut din drepturi si scos din viata copilului ca e toxic.
Sesizati dubla masura?

Cat despre inexistenta copiilor strazii, a drogatilor si a agramatilor inainte de intrarea in UE hai sa scoatem capul din nisip si sa nu mai negam realitatile.

LE:

proastasatului a scris:

1. pensia, platita in natura, sa fie una realista in raport de costurile de viata ale unui copil. Respectiv nu vad cum s-ar putea plati in natura 200 sau 300 de lei.

Vedeti ca puneti carul inaintea boilor. Plata in natura se refera la lucruri, nu la bani. Nu ii duci mancare/caiete/sosete copilului in locul banilor pana la suma X. Ii duci copilului ce are nevoie. Punct.
Banii intra in discutie atunci cand parintele nu contribuie la cresterea copilului. Atunci se iau nevoile copilului si se transforma in bani, in raport cu veniturile in bani ale parintelui respectiv, si banii respectivi se transfera parintelui celuilalt (sau cand ambii parinti sunt in imposibilitatea de a intretine copilul, banii se transfera persoanei care vegheaza la nevoile copilului).

Plata in natura se refera la lucruri care trebuie sa se incadreze intr-o anumita suma, deci tot despre bani este vorba. In ceea ce priveste lama cu doua taisuri, este valabila si invers: Nu te interesezi de copil 1 an, nu platesti pensie si nu-l vezi de sa ma ai "drepturi"? Daca ar face si celalalt parinte la fel? Un copil nu rezista pe simbioza 1 an. Are nevoie de hrana, apa, haine ca sa ne rezumam la strictul necesar. Nu i le oferi, ghinion. Lasa parintele care il creste zilnic (fie mama sau tata) sa se ocupe singur pentru ca asta a facut mereu, deci stie foarte bine.

Doamna Maria, in Austria nu se bate apa in piua cu subiectul alienare pentru ca nu se ajunge pana acolo. La prima sesizare a unui parinte ca nu reuseste sa isi vada copilul, in maxim o saptamana protectia copilului se deplaseaza acolo. Se iau masuri in functie de situatie. Insa, daca fara motive intemeiate un parinte nu isi ia copilul la programul de vizita de doua ori, rezidentul nu mai are si a treia ocazie.......ca I se ia copilul. Intelegeti?

Proastasatului, sufletul unui copil e prea complicat sa il poti pune pe hartie. Ma consider zic eu un parinte destul de responsabil. Stiu cate cheltuieli implica un copil. Imi imaginez ca daca as divorta si copilul ar ramane la mine si mama copilului nu ar contribui deloc, sau cu o sumamodica as fi foarte deranjat. Pentru ca as pune egal intre suma cu care participa si implicarea,dragostea fata de copil. Recunosc, eu asa as face. Insa nu as proceda correct. Pentru ca cel mic nu vede asta, sau o vede intro mica masura si nu prea conteaza pentru el. Daca nu isi vede parintele deloc, trauma e imensa. Ajunge sa se gandeasca in timp si ca adult ca parintele lipsa e de fapt o persoana buna, cu calitati alese dar care nu a putut sa-l iubeasca pe el pentru ca el e rau, sau nu e bun sau nu merita sa fie iubit. Asa, daca creste si il vede pe cel care I-a dat viata, asa cum este el, slab, dezinteresat,scandalagiu, macar stie ca asta este, asta e tata, dar nu mai are complexul ca a fost parasite pentru ca e ceva in neregula cu el.
Am mai povestit la alt subiect, stiu in caz in care am fost socat de faptul ca dupa ani de zile copilul ajuns aproape adult acum si-a cautat tatal de care isi amintea foarte bine cum l-a batut pe el si pe mama. Si l-a iertat atat de repede.... Socant. Si cea care l-a crescut cu atatea eforturi a trecut in plan secund dupa 'saracul tata"
Copii au nevoie de amandoi parintii. Ne plac sau nu, se implica sau nu, sunt potriviti sau nu, trebuie macar sa-i cunoasca pentru a putea decide mai tarziu, ei singuri, cei care sunt copii acum daca merita sau nu pentru ei, daca e important sau nu pentru ei sa aiba o relatie sau nu cu acel om.
Asa ca din cauza asta eu nu pun egal. Pentru ca sangele apa nu se face iar copilul, orice copil isi cauta parintii. Si atunci ramane sa va intrebati de ce parte a baricadei vreti sa va aflati? Cea a dreptatii sau cea a binelui copilului? Pentru ca sunt mari sanse ca uneori sau ca in cazul asta sa fie diferite.

Off-topic: nu e socant de fapt. E chiar lesne de inteles: relatia pe care o ai cu un parinte absent este una imaginara, si ca urmare este idealizata.
Relatia pe care o ai cu parintele prezent este una reala, cat de reala se poate. Cu parintele prezent ai conflicte, te raneste, iti spulbera unele vise, te forteaza sa faci diverse lucruri. Toate astea lasa urme. Si, in functie de disponibilitatea parintelui (care s-a sacrificat sa te creasca) de a recunoaste ca a gresit, desi a fost plin de bune intentii, copilul iarta mai greu sau mai putin greu.
Pe de alta parte, parintele absent, e absent. Esti suparat ca nu a fost acolo cand ai avut nevoie, dar cam atat. Si daca ai reusit, contrar premizelor, sa ajungi la varsta adulta o persoana functionala, il ierti si il ierti destul de usor, pentru ca, in afara de absenta, nu ai ce ierta.