mirebire a scris:
Eu imi pastrez neutralitatea in legatura cu acest subiect (adica nu zic nici ca-s bune, nici ca-s rele insitutiile care fac asta) pentru ca nu sunt sigura ce e cel mai bine nici pentru copiii mei, dar pentru ai altora ..... insa vreau sa va atrag atentia ca (cel putin in Romania) foarte putini sunt parintii care ar mai ramane cu copii (eu si dvs nu ne-am califica).
Nu stiu despre ce legi vorbiti de credeti ca nici dvs si nici eu nu ne-am califica, adica am ramane fara copii. Eu sunt de parere ca pot sa-i asigur copilului meu tot ce scrie il Legea Copilului si mult peste...
Nu ma refer la legi imbecile gen "daca ridici vocea la copil inseamna ca esti un pericol", ci la faptul ca daca nu esti prezent in niciun fel (si nu ma refer doar la partea materiala) in viata copilului 1, 2, 3 ani nu te poti numi parinte. Atunci cum ai putea sa iei decizii in ceea ce-l priveste pe acel copil? Este ca si cum as intreba controlorul de pe RATB daca este de acord sa plece copilul in vacanta in Spania la rude.
martonze a scris:
Şi dacă ne referim la ţările Europei de vest, Austria de exemplu nu are nici "custodie comună", nici "autoritate părintească comună", ci pur şi simplu "încredinţarea minorului", aşa cum am avut şi noi până în 1 octombrie 2011., şi nici nu are organizaţii care să introducă "alienarea parentală" ca abuz psihic asupra minorului cauzat de părintele căruia îi este încredinţat :)
Poate pentru ca Austria nu are clasa politica plina de toti slefuitorii, sapatorii si geamgii care dau legi dupa interesele proprii sau cele ale "prietenilor" cu dare de mana. Si nici asociatii create peste noapte de "tati cu parinti alienati" care fac aliante si care aproba legi care sa-i ajute sa-si "iubeasca" mai mult proprii copii. Ma gandesc si eu ....