Buna ziua,
Am fost instiintata ca tatal copilului meu a facut dosar de executare silita privind dreptul de vizitare a minorului. Mentionez urmatoarele:
- prin hotararea judecatoreasca eu sunt obligata sa permit accesul tatalui pentru efectuarea programului de vizita conform programului specificat in hotarare;
-de aproximativ doua luni de zile fetita refuza sa se intalneasca cu tatal ei, deoarece, acesta fiind din alta localitate, a dus-o la domiciliul sau (lucru prevazut in hotarare), chiar si atunci cand fetita l-a rugat sa nu faca acest lucru;
- eu nu am ingradit accesul lui la copil, in sensul acesta am inregistrari filmate, cum ca i-am deschis usa, am convins fetita sa mearga pana la usa la el, dar cand a venit vorba sa plece cu el, fetita a inceput sa plaga si a refuzat. Am de asemenea o filmare in care fetita vorbeste cu el la telefon si ii spune ca nu doreste sa se intalneasca cu el, motivul fiind ca o va duce iar acasa la el.
- de asemenea, am martori care pot confirma faptul ca nu i-am ingradit in niciun fel accesul si ca fetita este cea care refuza.
In aceste conditii,
1. In ce masura este legala executarea?
2. Pot sa contest executarea, eventual sa cer anularea acesteia? Daca da, unde se depune contestatia?
3. In ce masura pot fi eu obligata sa suport cheltuielile implicate de o asemenea executare, avand in vedere faptul ca am martori si inregistrari care dovedesc faptul ca nu am incalcat ordinul judecatoresc in niciun fel?
Va multumesc.
Simonaoprica - corect, copii nu plang fara un motiv, nu inseamna insa ca respectivul motiv este intemeiat. Si daca copilul plangea la gradinita dar vedeam pe camera ca in cateva minute se opreste iar seara nu mai puteam sa il iau de acolo, era semn clar ca e ok. In plus, multi alti copii faceau asa. Intotdeauna cineva plangea dimineata. Ca a uitat papucii preferati, clama preferata, etc. Normal ca mi-am intrebat copilul de ce e suparat la gradinita si raspunsul lui a fost ca el iubeste gradinita. Acum, d-asta suntem adulti, sa facem diferenta intre ceva realsi ceva inchipuit. Sa retrag copilul de la gradinita ca plange dimineata, fara sa observ cat e de fericit acolo, nu l-ar fi ajutat sa depaseasca problema, sau teama de despartire de noi.
Repet, de ce credeti ca e copilul minor, ca nu are inaltimea sa ajunga la pedalele de la frana sau ca inca nu e apt sa ia decizii pentru binele lui?
Si ca sa va raspund la intrebare, zilnic mi-am intrebat copilul si il intreb cum este la gradinita, ce a facut si mai ales care sunt sentimentele lui fata de ce s-a intamplat peste zi.
Pacat ca puneti intrebari fara sa va intereseze raspunsul cu adevarat.
Din nou, arata diferenta intre gandirile noastre.
Dar desigur, doar fostul e de vina pentru problemele dumneavoastra.
Ce spuneati de barna? :D
...ca vad ca la lectii va pricepeti perfect. Stiti proverbul cu barna din ochiul....
Doamna, va bagati intr-un lung sir de acuze si e posibil uneori sa va faceti nervi. Domnii aici prezenti sustin ca mama este alienatoare si copiii nu stiu ce este bine pentru ei. Intelegeti? Doar "tatii" sunt cei care cunosc adevarul suprem si binele copilului pe care, poate, nu-l vad cu anii.
Conform celebrei asociatii si a sustinatorilor sindromului alienarii parentale exista doua categorii de copii"
1. o categorie de copii reprezentata de cei fara discernamant (sunt prea mici sa aiba parei, desi ei nu pareri comunica ci sentimente. Probabil ca sunt prea mici si pentru sentimente).
2. a2a categorie de copii, pe care "specialistii" in alienare parentala (presupun si deochi, ca e la fel de "stiintific" probat) care afirma ca copilul are aparenta de "ganditor independent". (asta e pentru copiiii mai mari, care au pe langa sentimente si pareri. "Specialistii" interzic copilului pareri si-l ironizeaza in limbaj sferto-doct "ganditor independent").
Pe scurt, "specialistii" in abuzul emotional asupra copilului, manifestat sub forma "alienarii parentale" nega copilului, pana la varsta majoratului, dreptul la sentimente si opinii!
Tot "respectul" pentru astfel de "specialisti" cat si pentru teoriile lor!
Concluzia "specialistilor": nu exista varsta/situatie in care opinia copilului sa conteze. Parerea acestuia trebuie descalificata, etichetata si desigur jignita!
Si va mirati de ce sunt putini amatori (normali) care sa creada teoriile acestor "specialisti", care desconsidera fiinta copilului?
proastasatului, poate asta e ceea ce ati inteles dumneavoastra, nu inseamna insa ca e adevarat. De asemenea, cum am mai discutat la alt subiect, se dovedeste la cativa ani cum ca ceea ce credeti dumneavoastra,vederile pe baza careia luati anumite decizii sunt profund gresite. Imi permit sa va zic ca si de data asta va inselati.
Nimeni nu a impartit copii in doua categorii.
Parintii care lupta impotriva alienarii sunt cei care sustin cel mai mult ca minorul are dreptul la opinii, si sentimente. Dar ce sentimente sa aiba pentru un parinte pe care nu il vede cu lunile fara sa stie de fapt ca mami nu il lasa. Ce parere sa isi faca de un parinte daca cel cu care sta ii spune ca celalalt e rau, ca il va rapi si asa mai departe?
Mi se pare mie ca vorbiti de drepturile si sentimentele copiilor doar cand acestia isi refuza tatal, nu sa aiba libertatea sa decida singuri.
Este foarte nociv pentru un copil sa nu ii lasi nici o optiune, decat sa faca ca tine.
In plus, ieri, la alt subiect, userul Maria a spus ca discutiile intre tati despre cum sa-si recupereze copii, problemele pe care le intampina, toate astea o fac sa zambeasca. Dansa nu a reusit sa vada ca in spatele acestor certuri sunt cuflete de copil frante. Si atunci, cand fericirea ta cea mai mare e sa vezi ca fostul sufera, mai presus de binele copilului tau, nu e ipocrizie sa te apuci pe la alte subiecte sa te dai expert in sentimentele copiilor?
Maria25, nu a spus nimeni pe nicaieri ca doar tatii detin adevarul absolut, va rog sa ne aratati unde ati citit asa ceva. Sau cumva ati mintit ca sa castigati putina simpatie? Hai sa vedem. Ne aratati citatul in care s-a sustinut asa ceva si sunt gata sa imi cer scuze si sa recunosc ca am gresit. Daca insa nu il gasiti, sunteti gata sa recunoasteti ca sunteti o mincinoasa?
Desigur, ca sa inteleaga toata lumea, vorbesc aici de cazurile de alienare nu de cazurile in care nerezidentii nu vin la programul de vizita sau abuzeaza.
When, ipoteza dvs. este valabilă pentru copiii foarte mici, cei mai mărişori (iar judec după propriul caz :) ) ştiu tot ce se întâmplă în casă, cine cu cine a vorbit, cu cine a vorbit mami la telefon, unde, de ce, cu cine pleacă mami, etc. Este greu de minţit un copil că tata nu l-a căutat, când el este primul care te anunţă că a sunat cineva la uşă.
Apoi, cu interdicţia din partea părintelui cu care locuieşte minorul - dacă minorul nu e autist sau debil mintal - de la o anumită vârstă nu mai ţine.Un copil care circulă liber pe stradă, merge singur la şcoală, la activităţi, nu poate fi oprit de nimeni să vorbească cu cine vrea.
De exemplu, o domnişoară în vârstă de 16 ani nu vrea să plece în programul de vizită la tata, de vineri până duminică şi nu vrea nici să meargă cu el în vacanţă. Ea vrea să-şi petreacă timpul liber cu prietenii, cu "gaşca". Ei, tăticul îi aplică reţeta: executare silită -consiliere 3 luni-executare silită - penalizări.
Chiar vi se pare normal?
avocatnet.ro explicăm legislația
cristinahogye, utilizator
Honey32 
againstPAS